Pacificatorii basarabeni se antrenează la Smârdan

Email Imprimare PDF

10_antrenamente_militareMilitari ai Armatei Naţionale, alături de militari din România şi Statele Unite ale Americii, participă, în perioada 19-30 septembrie, la cea de-a doua etapă a exerciţiului "Scutul de foc 2016", care se desfăşoară la Centrul secundar de Instruire Smârdan din România.

Scopul antrenamentelor este creşterea interoperabilităţii dintre subunităţile de artilerie terestră ale celor trei ţări, cu utilizarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor standard NATO.

Armata Naţională de la Chișinău este reprezentată la acest exerciţiu de 23 de militari din Batalionul 22 de menţinere a păcii, iar Armata României participă cu 30 de militari din Regimentul 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell".

De notat că prima etapă a exerciţiului "Scutul de foc 2016" a avut loc în perioada 11-24 septembrie curent, la Baza de instruire militară a Armatei Naţionale de la Bulboaca, Republica Moldova.

Sursa foto: mapn.ro

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.