Ministrul de externe al României a cerut omologului său din Ucraina recunoașterea automată a diplomelor de studii

Email Imprimare PDF

10_pavlo_klimkin_lazar_comanescuÎn cadrul discuțiilor purtate la Sighetu Marmației cu omologul său din Ucraina, Pavlo Klimkin, ministrul român de externe, Lazăr Comănescu, a cerut consolidarea cadrului juridic bilateral în măsură să susțină schimburile culturale, mobilitățile studențești și cooperarea în materie de educație, inclusiv prin recunoașterea automată a diplomelor de studii între cele două țări, transmite Romanian Global News.

 

Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a efectuat sâmbătă, 29 octombrie 2016, o vizită la Sighetu Marmației, împreună cu omologul său ucrainean, Pavlo Klimkin.

Programul vizitei a cuprins participarea celor doi miniștri la ceremonia de dezvelire a bustului poetului ucrainean Taras Șevcenko, în cadrul unui eveniment organizat de Uniunea Ucrainenilor din România și o rundă de consultări bilaterale.

La ceremonia de dezvelire a bustului poetului ucrainean Taras Șevcenko, șeful diplomației române a evidențiat rolul emblematic al acestuia în afirmarea culturii și a limbii ucrainene, precum și importanța minorității ucrainene din România și a celei române din Ucraina ca punți de legătură în relația dintre cele două țări.

În cursul rundei de consultări bilaterale, cei doi miniştri au discutat despre priorităţile de dezvoltare a relaţiei dintre România și Ucraina, aşa cum au fost convenite în cadrul vizitei comune din 6 mai 2016. Accentul a fost pus în principal pe cooperarea în domeniile economic, infrastructură, cooperare transfrontalieră, puncte de trecere a frontierei, contacte inter-umane și în privința problematicii privind persoanele aparținând minorităților naționale.

Ministrul Lazăr Comănescu a încurajat totodată consolidarea cadrului juridic bilateral în măsură să susțină schimburile culturale, mobilitățile studențești și cooperarea în materie de educație, inclusiv prin recunoașterea automată a diplomelor de studii.

Şeful diplomaţiei române a evidenţiat sprijinul consecvent al României pentru parcursul european al Ucrainei, inclusiv pentru obținerea unei decizii favorabile privind liberalizarea regimului de vize UE pentru cetățenii ucraineni. Totodată, Lazăr Comănescu a confirmat faptul că România rămâne deschisă să acorde asistenţa necesară şi expertiză pe toate palierele pe parcursul procesului complex de reforme desfășurat în Ucraina.

În marja vizitei la Sighetu Marmației, ministrul român al afacerilor externe a vizitat și Consulatul României de la Slatina, din Ucraina, pentru a marca finalizarea operaționalizării depline a consulatului.

Cu acest prilej, șeful diplomației române a avut o întrevedere cu reprezentanți ai comunității române din regiunea Transcarpatia, la care au participat directori de școli și lideri ai mediului asociativ.

Comunicatul MAE nu spune dacă cei doi au discutat și despre cei zece jurnaliști și persoane publice din România care au interdicție de intrare pe teritoriul Ucrainei ca urmare a faptului că au relatat despre situația dificilă a celor circa jumătate de milion de români din Ucraina.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.