Încă un pas spre reunire! Ministrul de Externe al României, fraților de peste Prut: "Bine aţi venit în România! Bine aţi revenit în Europa!"

Luni, 28 Aprilie 2014 București-Chișinău, România/Romanian Global News
Imprimare


Cetăţenii Republicii Moldova vor putea circula, începând de luni, fără vize în România și în Uniunea Europeană, prilej cu care ministrul de Externe al României, Titus Corlăţean i-a felicitat pe cetățenii celui de-al doilea stat românesc, urându-le: "Bine aţi venit în România! Bine aţi revenit în Europa!", transmite Romanian Global News.

 

Potrivit informației publicate pe site-ul Poliției Române de Frontieră, cetățenii Moldoveni titulari ai pașapoartelor biometrice vor putea intra în Țara Mamă fără vize.

Măsura intră în vigoare ca urmare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 259/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 3.04.2014 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 al Consiliului de stabilire a listelor ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină viză pentru trecerea frontierelor externe şi a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt exoneraţi de aceasta obligaţie, Republica Moldova fiind introdusă în partea 1 din Anexa II a Regulamentului 539/2001, precizează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), într-un comunicat.

Una dintre condiţii este aceea de a prezenta documente care justifică scopul şi condiţiile şederii lor şi care fac dovada existenţei unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreţinere pe perioada şederii.

De asemenea, basarabenii vor trebui să prezinte garanții că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinatie sau că vor părasi teritoriul Romaniei în cazul tranzitului.

Alte condiții sunt legate de securitatea de stat și se răsfrâng asupra persoanelor cu antecedente, persoane în căutare sau persoane care au încălcat anterior proceduri.

"Doresc să adresez felicitări autorităţilor de la Chişinău pentru această reuşită excepţională, obţinută la capătul a patru ani de eforturi şi de reforme intense, desfăşurate nu întotdeauna în circumstanţe externe prielnice, dar promovate în fiecare clipă cu perseverenţă şi curaj. Este, de asemenea, un succes care se datorează fiecărui cetăţean al Republicii Moldova, societăţii de peste Prut în ansamblul său, care a înţeles că numai integrarea europeană poate aduce împlinirea aşteptărilor de libertate, prosperitate şi demnitate", a declarat ministrul Titus Corlăţean, potrivit unui comunicat MAE.

"Bine aţi venit în România! Bine aţi revenit în Europa!", le-a urat ministrul român de Externe cetăţenilor R. Moldova.

Parlamentul European şi Consiliul au luat, la 3 aprilie, decizia finală privind includerea Republicii Moldova pe lista ţărilor ai căror cetăţeni nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Spaţiul Schengen, începând cu 28 aprilie, conform unui comunicat al CE.

 

Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.