Pro memoria: Nouă ani de la trecerea la cele veşnice a Preafericitului Părinte Teoctist Arăpaşu (1915 – 2007)

Vineri, 29 Iulie 2016 Bucuresti, Romania/Romanian Global News
Imprimare

12_patriarhul_teoctistAcum, în aceste vremuri, în urmă cu nouă ani, am fost părtaşii trecerii la cele veşnice a P.F. Părinte Teoctist – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române - mare cunoscător şi mărturisitor al istoriei bimilenare româneşti, totodată apologet al dreptei credinţe creştine, care şi-a purtat cu toată demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea vieţii şi a slujirii Bisericii lui Iisus Hristos, vreme de foarte mulţi ani.

De aceea, pentru noi, începând cu anul 2007, ziua de de 30 iulie, va comemora totdeauna, acest eveniment închinat despărţirii doar vremelnice şi numai pământeşti de cel de-al cincilea Întâistătător al Bisericii noastre strămoşeşti – naţionale, Părintele duhovnicesc al Ţării Româneşti a sfârşitului de veac XX şi începutului celui de-al XXI – lea, ierarhul, slujitorul şi monahul Teoctist, originar din Moldova lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi din patria luceafărului Mihai Eminescu.

Drept urmare, în iureşul acestor zile, la împlinirea a nouă ani de la moartea şi înmormântarea sa, mi-am adus aminte de viaţa, opera şi activitatea covârşitoare şi debordantă a Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, a cărui plecare dintre noi, neaşteptată şi mai ales nedorită, o regretăm foarte mult cu toţii.

De ce acest lucru, pentru că odată cu plecarea sa dintre noi am senzaţia că se încheie o epocă, o generaţie şi o pleiadă formidabilă de slujitori ai altarului străbun; şi îndeosebi fiindcă îi regretăm calităţile sale, personalitatea lui remarcabilă şi admirabilă, abilităţile sale foarte competente în disciplina teologică şi în spiritualitatea tradiţională şi autentic – mărturisitoare a Părinţilor Bisericii, pe care ni le-a cultivat nouă în orice loc şi în orice timp, cu atâta dăruire, dragoste şi abnegaţie.

El este şi va rămâne în continuare, în conştiinţa discipolilor, profilul teologului, a cărturarului şi a omului de cultură cu deschidere spre universal, spre consistenţă şi acrivie ştiinţifică, transmisă nouă cu foarte multă rigoare, acuitate şi exactitate.

Cu vaste şi avizate cunoştinţe în cele mai diverse discipline culturale, istorice şi teologice, Părintele Patriarh inspira tuturor foarte multă seriozitate, sinceritate, mult discernământ şi foarte multă blândeţe, nobleţe şi cuminţenie spirituală, transpunându-ne întotdeauna, într-o stare de confort sufletesc şi de bucurie duhovnicească.

Tocmai din această cauză era foarte apreciat, foarte admirat de foarte multă lume, bucurându-se de o popularitate ieşită din comun, drept pentru care mai era probabil, şi invidiat. El, Arhipăstorul cu chipul veşnic luminos, a fost întotdeauna, consecvent probităţii sale intelectuale, morale şi sufleteşti. Pentru acest fapt a fost foarte solicitat, fiind implicat în foarte multe acţiuni şi activităţi, în diferite comisii bisericeşti, teologice, culturale şi academice, din cadrul diferitelor instituţii şi universităţi româneşti ori străine, şi aceasta pentru că metodele şi normele sale de lucru, de evaluare şi cercetare erau cu adevărat ştiinţifice, actuale şi foarte eficiente.

Mai remarcăm faptul că a fost mult iubit de toată lumea, de toate vârstele şi categoriile sociale, intelectuale ori culturale: tineri, elevi-seminarişti, studenţi-teologi, preoţi, călugări şi credincioşi, ajutându-i pe foarte mulţi dintre ei prin recomandările şi sfaturile pe care le-a dat fiecăruia în parte, ori de câte ori a fost solicitat. Colaborator apropiat şi sfetnic luminat al multor profesori şi ierarhi – fiindcă cei mai mulţi dintre ei îi datorează ascendenţa şi evoluţia, atât spirituală cât şi socială ori profesională; îndrumător a multor studenţi şi doctoranzi, păstor duhovnicesc a atâtor generaţii de preoţi şi călugări, membru a foarte multe organisme de specialitate din ţară şi de peste hotare, am observat cum, la înmormântarea sa l-au plâns şi l-au regretat cu toţii, fiind conştienţi de marea pierdere ce li s-a pricinuit.

(...)

Luciditatea, spiritul său de echipă, respectul faţă de colaboratori, dreapta lui socoteală precum şi diplomaţia sa ar fi fost de mare folos în continuare, dar am convingerea că felul său de a fi şi mai ales, de a vedea şi de a trata lucrurile va fi moştenit de către mulţi dintre ucenicii şi colaboratorii săi, în frunte cu succesorul său, avându-l astfel între noi şi mai cu seamă întru noi, fapt pentru care mă rog ca Dumnezeu să-i răsplătească toată osteneala şi dăruirea de care a fost în stare, fiind convins că nu va fi repede uitat, deşi de multe ori suferim de această maladie – a amneziei şi a nerecunoştinţei, fiindcă aportul său a fost cu adevărat grăitor şi elocvent, marcant şi determinant, din care motiv sunt ferm convins că se va face foarte des trimitere şi referire la el, aşa încât, după cum am pomenit şi mai sus, Patriarhul Teoctist al Bisericii noastre strămoşeşti - naţionale şi al neamului nostru românesc, este ca un far ce luminează şi va lumina foarte mult timp (şi) de acum încolo, deşi probabil sunt şi dintr-aceia care ar dori să se stingă ori să fie stins!...

Prin urmare, nădăjduiesc că vom şti pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii aşa cum se cuvine, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

Dr. Stelian Gomboş

Întregul articol aici: https://steliangombos.wordpress.com/

 

Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.