Paradisul de lângă Vida, singurul lac din lume cu „sifon” de golire

Miercuri, 01 Iulie 2015 Bihor, Romania/Romanian Global News
Imprimare


Pentru că e vremea vacanțelor ne-am gândit să vă prezentăm câteva atracții turistice deosebite din țară. Una dintre ele este Valea Vida, unde nu ajung prea mulți turști, dar unde se află singurul lac din lume cu „sifon" de golire.

Pe site-urile de turism se spune despre Valea Vida, din comuna Dobrești, județul Bihor, că este un colț de paradis în care puțini turiști ajung. Iar acest lucru se întâmpla pentru că nu este destul de promovat.

Printre altele, turiștii care vin aici sunt impresionați de un sistem unic în lume construit pe barajul Vida. Această construcție hidrologică, finalizată în anul 1967, cu o înălțime de 10 metri și o lungime de coronament de 70 de metri, are, pentru evacuarea debitelor maxime, un deversor de tip pâlnie.

„Lacul este foarte limpede și pare o oglindă imensă în care se reflectă pădurea, de un verde crud în iunie când am fost noi. Localnicii spun însă că cele mai frumoase culori le întâlnești toamna, când frunzele copacilor capătă diferite culori.

Pe malurile lacului am văzut mulți pescari, care își încercau norocul, însă nu știu dacă prindeau ceva. Se spune că lacul este foarte bogat în pește. Pe un drum forestier am pornit către coada lacului, printr-un peisaj mirific.

În multe poienițe am văzut turiști cu corturile, pregătiți să admire natura în toate momentele zilei. Se poate merge pe văile celor două pâraie care formează lacul. Se pot admira locuri sălbatice, multe fenomene carstice, peșteri, grote (nu știu cât sunt de accesibile), cascade. În aceste locuri uiți de toate și te integrezi în natură", povestește experiența sa Liviu Antal, pe amfostacolo.ro.

Aproape de lac, pe Valea Roșie, turiștii pot avea parte de un peisaj extraordinar datorită zonei carstice. În zonă sunt aproape 300 de peșteri. Printre cele mai vizitate peșteri de aici sunt Peștera cu Cristale sau Peștera Meziad.

 

Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.