TAROM a participat la Forumul de Aviaţie şi Aeronautică (AVIATION 2014) de la Atlanta, Statele Unite

Email Imprimare PDF


Compania TAROM a participat recent la cel mai important eveniment din domeniul aviaţiei şi aeronauticii unde au fost prezenţi 2200 de experţi din 46 ţări. Echipa TAROM a transmis un mesaj referitor la importanța strategiei sale de dezvoltare durabilă, într-o industrie foarte competitivă şi dinamică. Evenimentul a avut loc la Atlanta, Georgia, în perioada 16 - 22 iunie 2014, sub numele Aviation and Aeronautics Forum (AVIATION 2014).

 

Acest forum este o inițiativă comună, europeană și americană, care reunește experți mondiali din partea autorităților, a industriei, a comunităților academice și de cercetare implicate în găsirea de oportunități, instrumente și soluții pentru a reduce impactul aviației asupra mediului.

Compania TAROM a fost singura companie aeriana invitată de către comitetul organizator ANERS să-și prezinte ideile și realizările pe tema cercetărilor de mediu și a strategiei de reducere costurilor de operare.

Pornind de la rezultatele cercetării TAROM, deja făcute publice la nivel de ICAO, organizatorii au invitat TAROM prin Directorul General, dl. Christian Heinzmann, să participe în calitate de vorbitor din partea Europei, la sesiunea plenară a evenimentului ANERS.

În numele TAROM, dl Dragoș Preda, Manager Birou Gestiune Date şi Analize din cadrul Direcţiei Operaţiuni Zbor, a susținut o prezentare cu următoarele teme: inițiativa referitoare la eficientizarea consumului de carburant - (Fuel Efficiency Initiative- FEI)*, noua procedura de aterizare (Continuous Descent Approach- CDA)** și proiectul de obținere a bio-combustibilului din camelină, cunoscut sub numele "Romanian camelina value chain project". În aceeași sesiune a fost prezent și Carl Burleson, Director Relatii Internaţionale şi Mediu, în cadrul Administrației Federale a Aeronauticii, SUA.

Mesajul companiei TAROM a fost foarte apreciat, provocarile unei dezvoltări durabile reprezentând un aspect complex pentru o companie aeriană a cărei strategie de dezvoltare trebuie să ţina cont de impactul asupra mediului. Reprezentatul companiei a inclus în prezentarea sa şi o trecere în revistă a realizarilor marilor pionieri ai aviației românești: Vuia, Vlaicu și Coandă, recunoscuţi la nivel mondial.

Dna Georgeta Dinu, Manager de Comunicare în cadrul companiei TAROM, a susţinut o prezentare, în cadrul altei sesiunii, "Policy and Economic Challenges". Sesiunea a fost prezidată de Kevin Walsh de la Administrația Federala a Aeronauticii, SUA, iar cel de-al doilea vorbitor a fost Dr.John Cavolowsky, Director al NASA Airspace Program. TAROM a prezentat pachetul de măsuri din cadrul politicii sale de mediu, precum și provocarile întâmpinate în implementarea acestor măsuri. Prezentarea a generat dezbateri între experții prezenți la această sesiune, reprezentanţi ai IATA, EUROCONTROL, NASA, ANERS, MMU, Georgia University.

"M-am bucurat să găsesc reprezentanţi ai industriei aviatice ca vorbitori cheie în cadrul unei conferinţe atât de importante din domeniul aviaţiei", a spus Chris Markou, reprezentant IATA, pe problema de Inginerie si Mediu.

"TAROM a fost printre primele companii care au adoptat ideea de a folosi combustibil alternativ pentru un impact pozitiv asupra mediului, iar angajamentul său a continuat în ciuda provocarilor de ordin economic. IATA este deschisă în continuare să dezvolte parteneriatul cu TAROM care a are ca obiectiv comun reducerea emisiilor de CO2", a adăugat Markou.

"Principalul beneficiu al prezenței TAROM la Forum AVIATION 2014, dincolo de oportunitățile de promovare, pentru România și TAROM, a fost ocazia de a iniția viitoare proiecte de colaborare cu parteneri internaţionali. Prin poziționarea sa ca si companie aeriană implicată în proiecte de cercetare pentru protejarea mediului ("environmental friendly research airline)***, TAROM și-a exprimat convingerea că poate să fie parte a unei echipe internaţionale de experti, pentru identificarea unor paşi concreţi de reducere a emisiilor/CO2, şi eficientizarea costurilor" a declarat Christian Heinzmann, Directorul General TAROM.

* Eficientizarea consumului de carburant - (Fuel Efficiency Initiative- FEI)

Obiectivul TAROM este de a se dezvolta iar respectarea standardelor de mediu va pune presiune pe obiectivele de business. De aceea, în cadrul politicii de mediu am setat obiective clare. Cel mai important este continua reducere a emisiilor de CO2 prin Politica de Economisire a Combustibilului. În acest sens avem un program în aplicare care se numeşte FEY.

** Procedura "Continuous Descent Approach"

Compania TAROM se află printre primele companii aeriene din lume care au iniţiat proiectul-pilot "Continuous Descent Approach" (CDA): o procedură de aterizare total nouă, care are ca scop reducerea cantităţii de combustibil ars.

CDA înlocuieşte procedura clasică de aterizare în trepte, reducând atât emisiile corespunzătoare pantei de aterizare, cât şi poluarea fonică (zgomotul produs de aeronave). Faza-pilot a acestui proiect implică aeronavele Airbus A318 ale companiei TAROM.

Analiza rezultatelor proiectului în curs, efectuat în colaborare cu AIRBUS şi Centrul de Cercetare pentru Aviaţie şi Mediu cu sediul la Manchester (Marea Britanie) arată o reducere a emisiilor de până la 350 de kilograme de CO2 pe zbor. În prezent, echipa TAROM lucrează la optimizarea traiectoriei de aterizare în CDA şi obţinerea unei reduceri mai mari a consumului de petrol şi a emisiilor de CO2.

Poziţionarea companiei ca şi "environmental friendly research airline" ne califică să facem parte din grupul de experţi în domeniu, la nivel mondial. Acest concept (environmental friendly research airline") a fost dezvoltat în cooperare cu fostul manager al departamentului de mediu de la TAROM,

Dr. Delia Dimitriu, care în prezent Profesor în cadrul Centrului pentru aviaţie, transport şi mediu al Manchester Metropolitan University, Marea Britanie.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.