Deputatul Constantin Codreanu solicită clarificări cu privire la reînhumarea rămășițelor pământești ale militarilor români căzuți în luptele de la Stalingrad și Cotul Donului

Marţi, 17 Octombrie 2017 București, România/Romanian Global News
Imprimare

Foto: Secretarul de stat Nicolae Nasta, cel care coordonează ONCE
Deputatul PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, solicită domnului Mihai-Viorel FIFOR, Ministru al Apărării Naționale, clarificări cu privire la reînhumarea rămășițelor pământești ale militarilor români căzuți în luptele de la Stalingrad și Cotul Donului, transmite Romanian Global News.

Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Federației Ruse privind regimul juridic al mormintelor militare române aflate pe teritoriul Federației Ruse prevede, printre altele, faptul că fiecare parte poate să efectueze din proprie inițiativă, pe contul său, lucrări de întreținere a mormintelor militare aflate pe teritoriul celeilalte părți contractante iar cheltuielile pentru amenajarea mormintelor militare se află în sarcina părții contractante interesate.

Deputatul Constantin Codreanu a ținut să precizeze că în cazul Ceremoniei, din 29 octombrie 2017, de reînhumare în Cimitirul Militarilor Români de la Rossoșka (Federația Rusă), a rămășițelor pământești ale 345 de militari români căzuți în luptele de la Stalingrad și Cotul Donului – Rostov pe Don din toamna-iarna anilor 1942/1943, presa din țară a relatat că reînhumarea osemintelor eroilor români s-a făcut în cutii de carton, fapt calificat ca nedemn.

În sensul Acordului interguvernamental din 8 noiembrie 2005, partea contractantă interesată în amenajarea mormintelor este partea română, respectiv, Ministerul Apărării Naționale, care are în subordine Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, ca organism guvernamental specializat.

Ținând cont de aceste aspecte, deputatul Constantin Codreanu i-a cerut clarificări ministrului Apărării Naționale cu privire la modul în care au fost reînhumate rămășițele pământești ale militarilor români la Rossoșka în anii anteriori (72 în anul 2015 și 594 în anul 2016), cât și cu privire la valoarea cheltuielilor aferente din 2017.

Oficiul Național pentru Cultul Eroilor (ONCE), cel care s-a ocupat cu organizarea reînhumării, este în subordinea DRPIP, Departamentul pentru relația cu Parlamentul și informare publică din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Iar DRPIP este condus de către secretarul de stat Nicolae Nasta, membru ALDE. (http://drpip.mapn.ro/pages/view/87).

Ministrul Apărării a ordonat un control la ONCE după ce presa a reacționat la modul în care s-a produs reînhumarea ostașilor români căzuți la Stalingrad. Ce se mai aude cu controlul efectuat de către corpul de control al ministrului la ONCE? Va fi el îngropat din cauza unor interese politicianiste?

 

Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.