Ana Guțu, decorată cu cea mai mai înaltă distincție a Republicii Franceze

Luni, 23 Octombrie 2017 Chișinău, România de Est (Basarabia) /Romanian Global News
Imprimare

17_ana_gutu_decorata_franta
Ana Guțu, vicepreședintele Partidului Unității Naționale (PUN) a fost decorată astăzi cu Ordinul Național al Legiunii de Onoare al Republicii Franceze în Grad de Cavaler. Evenimentul a avut loc în aula Magnifică a Universității Libere Internaționale din Republica Moldova, scrie www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.

Cea mai înaltă distincție a Republicii Franceze i-a fost acordată Anei Guțu prin Decretul președintelui Franțeri Francois Hollande din 14 iulie 2014, același an în care Ana Guțu a fost decorată de președintele României Traian Băsescu cu Ordinul Steaua României în Grad de Mare Cruce pentru contribuția la constituționalizarea Declarației de Independență și a limbii române.

„Este o onoare pentru mine de a fi distinsă cu cea mai înaltă distincție a Republicii Franceze, Ordinul Legiunii de Onoare cu titlul de cavaler în această ambianță academică, la cea de-a 25-ea aniversare de la fondarea ULIM, fapt care denotă atașamentul sincer al ULIM față de francofonie, cultură și limba ranceză, pe care noi o venerăm", a declarat Ana Guțu.

Ambasadorul Franței în Republica Moldova, Excelența Sa domnul Pascal Vagogne a fost cel care i-a înmânat doamnei Ana Guțu decorația pentru aportul în tot ceea ce înseamnă promovarea limbii franceze și a valorilor francofoniei.

 

Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.