Mircea Druc: Podul de sânge și mass-media (V)

Email Imprimare PDF

29_pod_sange_mass_mediaCu un an înainte de venirea "odiosului Druc" la Chișinău, peste o jumătate din efectivul KGB-ului din RSSM a demisionat. Dar nici unul nu s-a retras la "odihna binemeritată". Și nici nu și-au schimbat profesia. Foarte mulți s-au integrat armonios în aparatul administrativ a lui Igor Smirnov. Și, rapid, unii au constituit un KGB separat, alții au fost angajați în structurile de forță ale viitoarei Republici Moldovenești Nistrene (RPM), scrie fostul Prim ministru al R. Moldova, Mircea Druc, într-o aparație editorială preluată în premieră de Romanian Global News.

Faza deschisă a războiului

„NOI eram idealiști, romantici. Foloseam din plin Perestroika. Erodam fundamentul Imperiului anacronic. Personal, așteptam "marele eveniment" de o viață. Dar, în 1990, nu aveam de unde să știu că se va produce atât de curând. EI erau pragmatici, băieți deștepți. Ne-o luau mereu înainte, sub multe aspecte. Erau ajutați de instincte native, reflexe condiționate, de niște calități predictive, inerente tuturor profesioniștilor în informație/ contrainformație.

Cu un an înainte de venirea "odiosului Druc" la Chișinău, peste o jumătate din efectivul KGB-ului din RSSM a demisionat. Dar nici unul nu s-a retras la "odihna binemeritată". Și nici nu și-au schimbat profesia. Foarte mulți s-au integrat armonios în aparatul administrativ a lui Igor Smirnov. Și, rapid, unii au constituit un KGB separat, alții au fost angajați în structurile de forță ale viitoarei Republici Moldovenești Nistrene (RPM). Tot în acea perioadă, s-a observat că dispare armament din depozitele Armatei a 14-a. Către 1991, gărzile nistrene, formate prin încălcarea legislației sovietice, încă în vigoare, erau înzestrate complet, mai bine decât miliția noastră, cu arme automate și nu numai.

NOI credeam/speram că Republica Moldova va reuși să aplaneze conflictul pe cale pașnică. Însă "directorii roșii" și conducerea complexului militaro-industrial se pregăteau intens de război. PSYOP includea: propaganda și inducția unui "mare pericol român"; difuzarea de tipărituri în care Statul român este descris ca o "invenție" a puterilor occidentale; aducerea în zonă a elementelor criminale; distribuirea masivă de arme și muniții fără ca "apărătorii lumii ruse" să prezinte măcar un buletin de identitate.

În stânga Nistrului umblau înarmați polițiști moldoveni și reprezentanți ai "autoapărării". Erau, de fapt, militari ruși deghizați. Se deosebeau, totuși, de cazaci și alți patrioți ai Rusiei și Ucrainei. Nu se drogau și nu se îmbătau peste măsură. Apropo, la războiul ruso-român de la Nistru au participat și radicalii ucraineni. De partea RMN, bineînțeles. O temă de cercetate aparte și de mare actualitate.

29_ucrainean_niOrice ucrainean "care se respectă" nu poate admite că sudul și sudul Basarabiei, nordul Bucovinei sau raioanele RM din stânga Nistrului nu sunt "teritorii legitime ale Ucrainei". În 1992, la întrebarea jurnaliștilor "De ce ați venit și voi aici?", răspundeau: "Tiraspolul este oraș ucrainean; căpătăm experiență de luptă pentru bătăliile viitoare".

Jurnalistul ucrainean Oleg Cheslavsky nu vede mare diferență între evenimentele din stânga Nistrului și cele din Carabahul de Munte, Crimeea și Donbass, Abhazia și Osetia. Toate sunt niște operațiuni clasice ale GRU. Scopul lor principal este menținerea regiunilor respective sub controlul Rusiei. Pretextul enunțat - exprimarea liberă a voinței poporului: rebelii separatiști, maltratați și ofensați, doresc să obțină, în mod pașnic, o putere absolută asupra regiunii. Numai că, întâmplător, în vecinătate se află și unități militare ruse. În cazul RM, soldații și ofițerii Armatei a 14-a și-au scos galoanele și tresele, sau deghizat în separatiști sadea și au intrat în luptă cu forțele de ordine ale Republicii Moldova. Datorită superiorității numerice și a înzestrării tehnice au spulberat embrionara Armată a Republicii Moldova. Și astfel, au fost salvați de la piere cetățenii rusofoni din Pridnestrovie, din orașe și sate precum Bender și Dubăsari, atât de cunoscute și dragi fiecărui rus. Cu alte cuvinte, o dezinformare clasică.

În vara lui 92, TV Chișinău prezenta un caz amuzant și trist: ne vorbea un tânăr din Rusia profundă; în schimbul eliberării sale din penitenciar, a fost de acord să plece voluntar pe frontul de la Nistru. Băiatul a adormit în tren, a trecut de Tiraspol și a coborât abia la Chișinău. Umblase zăpăcit prin gară tot întrebând unde se dau lupte grele "cu fasciștii români"? Oamenii l-au dus la televiziune. Acum, pe internet, circulă multe filmulețe cu mercenari luați prizonieri de militarii ucraineni. La interogatoriu sunt întrebați: "De ce ați venit în Donbass?. - Să luptăm cu fasciștii. - Și ați văzut fasciști pe aici? – Nu, n-am văzut. Pe aici sunt tot oameni, ca și noi". Dar câți dintre ei au crezut cu totul altceva, văzând la televiziunea Moscovei "o femeie bocind un copil rus răstignit de fasciștii ucraineni".

Asemenea lucruri se întâmplă în secolul Internetului, cu acces relativ liber la diverse surse de informație. Însă, acum 25 de ani, tot ce se vorbea la radio era perceput ca "adevăr adevărat". Cei narcotizați de mass-media Centrului imperial, luau arma în mâini și plecau la luptă. Ajungând în zonă nu dădeau peste "fasciști români". La fel și cei din partea opusă. Afară de niște cazaci improvizați, în veșminte teatrale din timpuri apuse și mercenari duși cu pluta, descopereau și foști colegi, sau chiar prieteni. Brusc, apărea confuzia și multe, multe semne de întrebare.

Oamenii adunați din toate colțurile Uniunii Sovietice, se încăierau, se băteau cu arme reci, fără să facă uz și de armele lor de foc. Însă, la 19 iunie 1992, la Tighina s-a întâmplat ceva. Într-o avansată stare de ebrietate, niște militari GRU, în frunte cu maiorul Igor Ermakov, s-au angajat într-o altercație cu polițiștii moldoveni. Temperamentul nu a permis aplanarea pașnică a conflictului. Maiorul, ca orice brav ostaș al glorioasei armate ruse, a deschis focul asupra polițiștilor.

Acum să fim sinceri: schimbul de focuri era așteptat de întreaga urbe; ambele părți erau extenuate de atâta expectativă. Când s-au auzit împușcături, ca la comandă, și-au făcut apariția amatorii de tiruri. Nici un dubiu: provocarea conflictului a fost planificată. Iuri Kostenko, comandantul batalionului doi Tighina, nu a ascuns niciodată: primise ordin să atace secția de poliție a RM de la Ștefan Chițac, "românul, care a luptat cu moldovenii".

Ştefan Chiţac s-a născut în România, la 28 decembrie 1933 în satul Ostriţa, județul Cernăuţi. Până la Tiraspol, generalul sovietic Chiţac şi-a făcut serviciul militar în ţări precum Ungaria, Cehoslovacia şi Afganistan. A fost unul dintre fondatorii armatei RMN. În septembrie 1991, după desprinderea de RM a raioanelor sale de est, Chiţac a format primele unităţi militare din stânga Nistrului, fiind numit comandant al „gărzii republicane". Din octombrie 1992 şi până la decesul său, Ştefan Chiţac a fost inspector militar pe lângă preşedintele separatist Igor Smirnov. Am citit undeva că Ştefan Chiţac era văr bun cu generalul român Mihai Chițac.

Provocația a fost planificată din timp: în ziua aceea la Tighina, întâmplător, venise toată conducerea RMN, în frunte cu Smirnov și Antiufeev, plus comandantul Armatei a 14-a.În ajutorul militarilor ruși s-a precipitat batalionul de gardă al RMN; din mers, fără să ceară careva explicații, a deschis focul asupra polițiștilor; aceștia au reușit să se retragă în incinta secției de poliție Tighina. Atacatorii se înmulțeau din clipă în clipă. Între timp, Igor Ermakov, care inițial a provocat scandalul, se afla în arestul poliției. De fapt conflictul se desfășura sub pretextul eliberării maiorului GRU. Polițiștii refuzau să-l elibereze și asediul a continuat.

A doua zi au venit în ajutorul celor care asediau secția de poliție trei batalioane ale "autoapărării separatiste". Către seară în Tighina au intrat forțele speciale ale poliției RM ca să deblocheze situația. Au mai venit voluntari și o unitate a Armatei Naționale în devenire.

Propaganda rusă vorbește și astăzi de polițiști și militari înarmați până în dinți și multă tehnică militară. În realitate erau autobuse de pasageri și un TAB foarte vechi. Înzestrarea tehnică a poliției RM fiind sub orice critică. Operațiunea a fost catalogată de mass-media rusă drept invazie militară și "ocuparea barbară a Tighinei". Deși, în realitate, conform standardelor actuale, nu era decât o acțiune antiteroristă a poliției. Participau la acest conflict forțele de ordine ale RM și câteva grupări ale forțelor RMN.

Minunea avea să urmeze: la orele șase dimineața au încercat să intre în Tighina șase tancuri. De unde, peste noapte, "autoapărarea Pridnestroviei" făcuse rost de șase tancuri cu echipaje cu tot? Nu erau tancuri rusești? Mass-media Imperiului ne convinge în continuare că Armata a 14-a nu s-a amestecat în conflict.

Forțele RM au respins atacul. Cu arme antitanc capturate de la "locuitorii pașnici" ai RMN au distrus trei tancuri. Atunci a intervenit direct militarii Armatei a 14-a, dislocați în Cetatea Tighina. Astfel, forțele militare ale RMN au reușit să pună stăpânire pe oraș.

Te doare mintea cum descriu publicațiile rusești implicarea unităților Armatei a 14-a: militarii ruși au păstrat cu strictețe neutralitatea; tehnica militară nimerea uneori în mâinile gardiștilor; unitățile militare fiind dislocate pe toată linia frontului de-a lungul Nistrului, nimereau adeseori sub foc încrucișat și au efectuat tiruri sporadice de artilerie, dar numai la ordinul comandantului.

Mass-media rusă descrie ziua de 19 iunie 1992 astfel: "Seara, la orele 19, în pofida armistițiului între RM și RMN, în Bender au năvălit mișelește ocupanții moldoveni. Din direcțiile Căușeni și Chișinău, ajutate de TAB-uri și tancuri românești, unitățile regulate ale armatei și poliției RM, au intrat în oraș. Invazia era însoțită d bombardamente masive de artilerie și aruncătoare de mine. Fasciștii moldoveni, întărtați, distrugeau totul în calea lor, fără să cruțe locuitorii pașnici – femei, copii și bătrâni.

Totodată, a început jefuirea orașului. Soldații și polițiștii moldoveni prădau magazinele, acaparau bunurile oamenilor, cărau utilajele de la fabrici și uzine. Au încercat să bombardeze podul cu avioane MIG-29, dar bombele au nimerit peste satul Parcani, pe malul stâng al Nistrului.

Apărătorii eroici ai orașului, ajutați de câteva tancuri și TAB-uri, au reușit să distrugă artileria moldovenească și să intre în Bender, care ardea și era deja distrus. Unitățile militare ale RM au început retragerea precipitată lăsând tehnica, armamentul și chiar tovarășii răniți. Datorită acțiunilor concertate, apărătorii orașului către dimineața zilei de 22 iunie, au reușit să-l elibereze, practic, în întregime. [Chiar nu înțeleg nimic: cum au intrat și au eliberat în întregime orașul, dacă forțele RM controlau doar suburbiile din partea de sud?] După ce gardiștii și cazacii au reușit să alunge ocupanții din oraș, confruntarea a continuat pe linia frontului, apărută în afara orașului. [Ocupanții moldoveni, care erau la marginea orașului, au fost alungați și au intrat cei care îl apărau!?].

În încheiere, jurnaliștii ruși înfierează clica/junta fascistă la putere în Republica Moldova. Și o fac așa cum i-au învățat la cursurile de «Спецпропаганда»:"Masacrul comis de fasciștii româno-moldoveni s-a soldat cu moartea a circa 700 de pridnestrovieni, peste 1300 de oameni au fost răniți. Peste 100 000 s-au refugiat. [Un oraș cu o populație de 91 000 a înregistrat peste 100 000 de refugiați!?]. Au fost distruse în întregime sau parțial peste 130 000 de case, practic toate instituțiile sanitare și de învățământ. Au fost prădate sau distruse circa 50 de întrepidei. Au trecut deja 25 de ani, dar autoritățile Moldovei nici până astăzi nu și-au cerut iertare de la poporul Pridnestroviei și, în particular, de la locuitorii orașului Bender, și nu recunosc măcelul pe care l-au înfăptuit.

Difuzați! Să nu dăm uitării! Ziua memoriei și durerii! Ziua tragediei de la Bender!"

Multă lume, din necunoaștere sau rea voință, continuă și astăzi să opereze cu date false. Alții vehiculează aceleași versiuni fanteziste despre războiul de la Nistru. Am urmărit presa timpului și am întrebat martori oculari. Nu mi-au confirmat, că ar fi văzut, în vara anului 1992, orașul Bender zăcând în ruine. Urmele de gloanțe, țigla căzută și geamurile sparte nu însemnă "40% la sută din fondul locativ distrus". Edificiul care a avut de suferit cel mai mult a fost Comitetul executiv al orașului, sediul poliției și câteva case din jur. A rămas pe locul său cinematograful "Drujba", despre care posturile de radio rusești ne-au informat că a fost ras de pe fața pământului. Vitrinele magazinelor erau întregi, cu excepția câtorva din centru orașului. Acelea au fost prădate, în timp ce secția noastră de poliție, asediată de mercenari, se apăra eroic.

Nu au fost bombardate satele și orașele din Pridnestrovie. Nici "grădinițe de copii, mitraliate de către moldoveni" nu au fost. Nimeni nu a văzut "tancuri românești", nici "eșaloane cu armament și muniții din România" sau "mine-jucării din România". Nici lunetistele lituaniene nu au participat la război de partea noastră. A fost o psihoagresiune sistematică și generalizată a Rusiei contra Republicii Moldova și o mistificare grosieră cu denumirea "acapararea barbară a Tighinei". Manipulare și minciuni mass-media! Ceea ce am văzut, erau tiruri cu ajutoare umanitare. Veneau din județele din Transilvania, prin "Asociația Pro Basarabia și Bucovina" și conducerea FPM le împărțea femeilor refugiate din stânga Nistrului.

Mass-media "Rusiei eliberatoare" nu a găsit de cuviință să-i întrebe ceva și pe polițiștii noștri din Bender/Tighina. Or, acolo au demarat evenimentele. Legendarul Victor Gusleakov, un rus adevărat, era la acea dată comisarul poliției acelui oraș de pe malul drept al Nistrului. Printre polițiștii din subordinea sa jumătate erau ruși. Și cu toții demonstrau o intransigență ieșită din comun: "Nu recunoaștem Republica nistreană. Tighina a fost și va rămâne un oraș al Moldovei".

Acest credo era rostit de colonelul Victor Gusleakov în fața camerelor unor reporteri de la France-Presse și "Svoboda", după patru luni de asediu. Combatantul era intervievat în incinta sectorului de poliție Tighina, devenit aproape o ruină după un tir neîntrerupt de trei zile. Aceste reportaje ar fi putut fi prezentate și telespectatorilor din Rusia? Chiar în zilele acelea amestecul armatei ruse și ocupația ulterioara a raioanelor de est ale Republicii Moldova se desfășurau cu sloganul: " Să apărăm drepturilor rușilor în orice teritoriu!".

29_cazaci29_cazaci_soldatiȘtiți care este cel mai prost vin de Republica Moldova? Vin cazacii! (1992)

Eram informați că, în zilele acelea, unitățile Armatei a 14-a ocupaseră poziții de lupă, întru apărarea populației rusofone. Ținta era de fapt partea basarabeană a Republicii Moldova, unde se mai aflau unități militare ale fostei Armate Sovietice. Operația era pregătită de faimosul general Makașov. NOI, însă, creduli și naivi, speram că mass-media rusă și ucraineană se va deștepta înainte ca EI să-și impună propria ordine la Kiev și la Moscova. Perspectiva "tancurilor rusești la Chișinău", mai ales după numirea lui Lebed la comanda Armatei a 14-a (trecută atunci sub jurisdicția Rusiei) devenea o amenințare reală. Ne temeam că următorul ГКЧП pe teritoriul fostului imperiu sovietic ar fi putut începe sub pretextul "apărării familiilor ofițerilor ruși".

Până la finele anului 1992, mass-media Centrului imperial a rămas neclintită pe pozițiile celor de la Tiraspol și Comrat. Adeseori am fost întrebat, de ce tăceam? Basarabenii nu au tăcut o clipă. De la Kremlin au venit la Chișinău diverse comisii. Jurnaliștii noștri plecau la colegii lor moscoviți. Și cu ce ne-am ales de la demersurile adresate democraților și liberalilor lui Elțîn? Îmi amintesc de un torent de articole despre "naționaliștii moldoveni și fascismul român". Despre românii moldoveni din stânga Nistrului, torturați și alungați din casele lor de către cazaci și mercenari sosiți din fundăturile Imperiului, nimeni nu sufla o vorbă. Mass-media rusă trecea cu vederea acțiunile detașamentelor de represalii căzăcești în localitățile moldovenești din stânga Nistrului.

NOI, nu eram lăsați nici să deschidem gura, în sensul direct al cuvântului. În avalanșa dezinformărilor declanșate instantaneu, declarațiile Chișinăului căpătau o rezonanță diametral opusă conținutului acestora. Televiziunea "Ostankino" a transmis de două ori declarația "sângerosului președinte Snegur", însoțită, firește, de comentarii ostile. "Sovietul directorilor TV Ostankino" dădea explicații: "Comuniștii, homosexualii și președintele Moldovei Mircea Snegur ne acuză că, chipurile, nu suntem obiectivi...". Imediat după intervenția lui Snegur, urma "reportajul de pe malul stâng".

Reporterii repetau una și aceeași: un război adevărat, oameni în tranșee, morți pe străzi". Comentariile precizau: "Distrugerile și victimele sunt rezultatul acaparării barbare a Tighinei de către armata Moldovei". Urmau pe ecran locuitori din raioane, care confirmau că ar fi fost bombardați de pe malul drept al Nistrului. Dar locutorii, care au suferit din cauza bombardamentelor gardiștilor, nu au fost arătați niciodată la televiziunile rusești. Despre rezultatele "lucrului bine făcut" de artileria și tancurile Armatei a 14-a nici o informație.

Reporterii și corespondenții speciali sosiți de la Moscova în zilele acelea de foc au intervievat mai mulți parlamentari moldoveni, dar toate au dispărut fără să mai fie transmise la radio sau TV. Reacția Occidentului și opiniile oamenilor politici europeni nu erau difuzate. Metaforic, sau chiar direct, putem afirma, că războiul ruso-moldovenesc l-au pornit și l-au câștigat mijloacele de comunicare în masă ale Moscovei și Kievului, împreună cu militarii ruși, specialiști în domeniul PSYOP și PSYWAR.

Românii basarabeni nu au avut norocul balticilor. Lituanienii, letonii și estonienii au contat un timp și pe sprijinul "tinerii democrații rusești". S-au bucurat de o înțelegere cât de cât din partea deputaților Dumei de Stat. În privința Basarabiei, după "evenimentele de la Bender" liderii politici ruși, mijloacele de comunicare în masă și conducerea complexului militaro-industrial au devenit practic solidari și unanimi.

Totuși, adevărul e că unii jurnaliști ruși au reacționat mai obiectiv. Vladimir Durnov, de exemplu, în toiul luptelor, scria în ziarul "Izvestia", din 18 iunie 1992. că rușii nu au o imagine reală despre evenimentele din Republica Moldova. Jurnalistul locuia de 26 de ani la Chișinău. Cunoștea situația mai bine decât cei care veneau în delegație de la Moscova pentru câteva zile. Sau cei care priveau numai TV Ostankino, susținătoarea înrăită a separatiștilor de la Tiraspol. Iată viziunea lui Durnov în rezumat:

"În august 1991, populația republicii s-a făcut zid în apărarea lui Elțîn contra puciștilor. Malul stâng al Nistrului a salutat din toată inima ГКЧП. Acum Moscova dă crezare informației răspândite de la Tiraspol. E cazul ca Moscova să evite o gravă eroare. Să nu caute dușmani ai Rusiei în Moldova... Generalul Graciov le explică ziariștilor geneza conflictului foarte simplu: "au apărut o mulțime de partide politice, a început confruntarea, inițial verbală, după care au început să tragă... Niște primitivi!" Nu este clar, însă, cum s-a demarcat multitudinea de partide exact de-a lungul Nistrului?".

În 1990-1992, Republica Moldova a solicitat sprijinul Ucrainei. Personal, de la Cimișlia, l-am rugat pe Witold Pavlovici Fokin, omologul meu de la Kiev, să nu permită infiltrarea mercenarilor în RSS Moldova, prin frontiera ucraineană din sudul Basarabiei. Rugămintea mea a fost transmisă prin ministrul Constantin Tampiza. Nu mi-a răspuns. Astfel, Comratul, în octombrie 90, s-a umplut de comandouri rusești și ucrainene, forța de șoc a găgăuzilor.

Ucraina a refuzat mereu să ne ajute motivând că este o "problemă internă a autorităților de la Chișinău". La 7 iulie 1992, Rada Supremă nu a recunoscut agresiunea deschisă a Federației Ruse asupra Republicii Moldova, deși Armata Rusă își transporta tehnica și trupele traversând teritoriul Ucrainei. Autoritățile de la Kiev și-au exprimat "profunda îngrijorare în legătură cu acest "conflict intern" din Republica Moldova". Adresându-se Chișinăului, Rada a condamnat "recurgerea la forță, care duce la pierderi omenești" și ia recomandat "să caute căi pașnice de reglare a diferendului".

Fiind singură, fără ajutor, Republica Moldova a capitulat acceptând condițiile "pașnice" ale Kremlinului. În consecință, autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană s-a separat de Republica Moldova, ca să devină un "stat nerecunoscut". Și până în prezent, controlat de Moscova, așteaptă unirea cu Rusia, tot uitându-se chiorâș la sudul Ucrainei, care împiedică realizarea proiectului imperial "Novorusia". Abia acum, în 2017, deputații de la Kiev parcă s-ar fi luminat. Unii trimit suvenire inedite liderilor americani cu inscripția: "Pridnestrovie, Crimeea și Donețk – ocupate de Putin". Incorect: ocupația raioanelor de est ale Republicii Moldova a fost pecetluită de Rusia, cu sprijinul Ucrainei, în timpul războiului de la Nistru din 1992.

Cine dorește să cunoască amânunte despre războiul ruso-român de la Nistru din 1992 poate consulta documente, mărturii şi cărţi de investigaţie. Pentru optica „gâştelor sălbatice", referitor la cele întâmplate, recomand:

- Ion Costaş. Transnistria, 1989-1992. Cronica unui război „nedeclarat". Bucureşti, 2012

- Anatol Munteanu. Epopeea libertăţii. Războiul de la Nistru (1990-1992). Bucureşti, 2012

- Vlad Grecu. O viziune din focarul conflictului de la Nistru. Chişinău, 2005

- Corneliu Filip. Dosarul Transnistria. Istoria unui „conflict îngheţat". Bucureşti, 2011

Pentru optica "gâştelor colhoznice" despre aceleași evenimente (1989 – 1992) există o bancă de date enormă. Majoritatea materialelor sunt în rusă, o mare parte fiind accesibilă pe internet".

Va urma

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.