Radu Cupcea (LARICS) : Vladimir Plahotniuc nu cere americanilor retragerea trupelor ruse

Email Imprimare PDF

11_plahotniuc
Manipularea orchestrată de către binomul Plahotniuc-Dodon la Chişinău continuă. Pe data de 20 iulie 2017 a fost votată legea care modifică, în pofida recomandărilor europene şi americane, sistemul de vot, iar în aceeaşi zi, ca să acopere subiectul legat de votul parlamentului, a fost votată de către Legislativ o declaraţie pompoasă privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Rrepublicii Moldova, scrie Radu Cupcea pe www.larics.ro, preluat de Romanian Global News.

 

Declaraţia respectivă, am fost asiguraţi pe 21 iulie de către Chişinău, „nu este îndreptată împotriva Rusiei".

Pe 24 iulie 2017, este rândul lui Vladimir Plahotniuc să intervină în acest spectacol ridicol şi trist. A decis să scrie iarăşi pe pagina revistei americane The Hill, la aproape un an de la ultima apariţie, un mesaj dedicat Republicii Moldova şi chestiunii transnistrene, presărat cu năzuinţe deşarte şi capcane, iar o parte din presa de la Chişinău şi câteva publicaţii de la Bucureşti au muşcat, din nou, momeala lansată de binomul Plahotniuc – Dodon.

Mesajul politic şi strategic a lui Vladimir Plahotniuc e pentru americani, europeni şi jurnaliştii de pretutindeni.

Presa muşcă momeala

Foarte probabil că Vladimir Plahotniuc consideră jurnaliştii, experţii şi politicienii europeni naivi şi distraţi, din aceia care nu se prind de jocul dublu pe care îl face el cu separatiştii sau cu fanţii politicieni de pe la Chişinău. Judecata sa precum că în manipulare nu contează aproape niciodată ce spui, ci, mai degrabă, cum o spui, în cazul de faţă de unde o spui, l-a ajutat, se pare. Cele mai importante surse de informare de la Chişinău, dintre care selectăm ProTV Chişinău (În Profunzime), Radio Europa Liberă, Timpul.md sau Publika TV, s-au grăbit să traducă şi să prezinte din mesajul publicat în limba engleză. Preluare rapidă şi răspândire fără analiză.

11_dodon_putin_profunzime
Sursa: inprofunzime.protv.md

Portalul inprofunzime.protv.md vede în materialul coordonatorului guvernării de la Chişinău aşa: „Dupa ce presedintele tarii a promis distinctii de stat pentru soldatii rusi si transnistreni, liderul PD se plange pe Igor Dodon si se adreseaza liderilor de la Tiraspol pentru a discuta despre rezolvarea conflictul transnistrean, intr-un articol publicat pe portalul american The Hill". Toată ştirea aici.

Cu titlul Vlad Plahotniuc: R. Moldova cere ajutorul SUA şi UE pentru soluţionarea conflictului transnistrean şi ruperea din zona de influenţă a Rusiei, cei de la Timpul scriu: „Acest lucru va permite reunificarea ţării, va aduce prosperitate oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului şi nu va permite Moldovei să ajungă, din nou, în zona de influenţă a Rusiei. Mesajul îi aparţine preşedintelui Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, şi a fost publicat de prestigioasa revistă americană The Hill". Toată ştirea aici.

11_articol_timpul_md
Sursa: Timpul.md

Pe când Radio Europa Liberă o prezintă mai general: „În articol, Plahotniuc spune că PD este o formaţiune „ferm pro-UE" şi pro-occidentală, aducând ca dovadă faptul că guvernarea pe care o domină va deschide curând la Chişinău un biroul de legătură cu NATO în ciuda obiecţiilor lui Dodon şi ale Moscovei. Tema principală a articolului este nevoia rezolvării conflictului transnistrean, la 25 de ani de la încheierea ostilităţilor". Toată ştirea aici.

Cei de la Publika TV, spun că „potrivit liderului democrat, presa rusă s-a implicat în alegerile prezidenţiale de anul trecut, înclinând balanţa în favoarea actualului şef al statului, Igor Dodon.

Acum, acesta încearcă să pună beţe în roate guvernării de la Chişinău, care şi-a reafirmat parcursul european şi pro-occidental". Găsiţi tot articolul aici.

Pe lângă toate aceste prezentări, care relatează foarte favorabil articolul, mesajul lui Vladimir Plahotniuc a prins repede în presa de la Chişinău. Dar, în marea ei majoritate, presa a redat parţial şi distorsionat mesajul liderului PDM.

În realitate, Plahotniuc a continuat jocul lansat în Parlament de colegul său, Marian Lupu, care în 21 iulie a citit în plen o declaraţie privind retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, iar a doua zi spus la Publika TV că Declaraţia de retragere a trupelor ruse nu este îndreptată împotriva Rusiei. Combinaţie perfectă de ipocrizie, pe care binomul de la Chişinău o numeşte diplomaţie, având ca prim scop de a deturna agenda de discuţii şi a înveli în declaraţii pompoase lipsa de respect manifestată faţă de România, Occident şi Uniunea Europeană, principalii finanţatori ai statului falimentar, dezamăgiţi cu toţii de schimbările sistemului electoral nerecomandate de Comisia de la Veneţia.

Ce mesaje a transmis Vladimir Plahotniuc - unui nou memorandum Kozak?

În realitate, mesajul transmis de către Vladimir Plahotniuc este altul. Şi o scurtă decriptare a materialului publicat în The Hill, aproape sigur contra-cost, ar trebui să-i îngrijoreze pe mulţi lideri de la Chişinău. Patrioţii, reformatorii, unioniştii - sau cum se mai numesc cei care astăzi îl menajează strategic pe Vladimir Plahotniuc, ar fi trebuit să reacţioneze la ceea ce a transmis liderul PDM. Până acum nimeni nu a spus/scris nimic.

Mesajul fundamental al textului – „pentru partenerii noştri", cum spune Vladimir Plahotniuc – este următorul:

„Pentru partenerii noştri în Transnistria: după cum arată ceea ce am făcut până acum, nu a existat niciodată un guvern al Republicii Moldova mai pragmatic şi mai îndreptat spre rezultate. Suntem deschişi la minte, flexibili şi gata să negociem o soluţie. Avem doar o singură precondiţie: ca ţara noastră să rămână integră. Pe lângă asta, putem discuta stimulente economice, acorduri de securitate, de autonomie, programe de dezvoltare socială şi alte stimulente pentru o reunificare paşnică.

Pentru partenerii din formatul 5 plus 2: avem lideri noi şi în R. Moldova şi în Transnistria, ceea ce înseamnă oportunităţi istorice. Este timpul să le fructificăm."

11_articol_the_hill
Sursa: thehill.com

Aici e cheia materialului, respectiv cerinţa lui Plahotniuc (precondiţia) în legătură cu soluţionarea conflictului transnistrean: precondiţia este integritatea Republicii Moldova!

Prin asta Vladimir Plahotniuc, în realitate, face un joc mai vechi al Federaţiei Ruse. El cere ca o precondiţie „ţara noastră să rămână integră", şi NU retragerea trupelor ruse şi a muniţiei de pe teritoriul republicii.Mesajul seamănă izbitor de mult cu alte oferte de „soluţionare" propuse de Moscova (inclusiv Memorandumul Kozak), în care filosofia soluţionării a fost de fiecare dată: soluţia politică prima dată, apoi soluţia militară. Asta face liderul PDM în mesajul său adresat americanilor: le spune că Chişinăul ar accepta o soluţie politică chiar înainte de retragerea trupelor ruse staţionate ilegal pe teritoriul R. Moldova.

„Soluţia" rusească propusă prin Memorandumul Kozak, tot la reîntregirea R. Moldova se referea. Republica Moldova rămânea reîntregită, doar că trupele ruse tot acolo rămâneau şi ele. Prin mesajul dat, Vladimir Plahotniuc vrea să le ia ochii cancelariilor occidentale cu verbe de acţiune, întârind, de fapt, pârghiile ocupaţiei ruse în Transnistria şi oferind asigurări Moscovei că nimic nu se va schimba în ce priveşte securitatea. Aceste îndemnuri „inocente" pot duce la acceptarea unor formule de autonomie extinsă pentru Transnistria care vor avea drept consecinţă blocarea deciziei de politică externă sau de securitate a Chişinăului de către Tiraspol. Asta înseamnă să discuţi despre acorduri de securitate (soluţia militară) cu separatiştii după ce le-ai oferit autonomie (soluţia politică).

Propunerea lui Vladimir Plahotniuc este de fapt o invitaţie la proiectul rusesc al federalizării R. Moldova (chiar dacă nu îl vor numi aşa).

Cine sunt noii lideri de la Chişinău şi Tiraspol?

Vladimir Plahotniuc mai afirmă în articolul discutat că „avem lideri noi şi în R. Moldova şi în Transnistria, ceea ce înseamnă oportunităţi istorice". Curios e la cine face referire. Care sunt aceşti lideri noi? Se referă cumva la Igor Dodon, la propria persoană sau la binomul atât de eficient pe care l-au constituit împreună? Alţii „noi", nu găsim. Plahotniuc l-a înlocuit pe Dumitru Diacov, iar Igor Dodon pe Vladimir Voronin. Ce diferenţe de abordare în rezolvarea problemei transnistrene sesizaţi?

Vladimir Plahotniuc în vizită la un spital pentru copii din Texax (SUA), luna mai 2016, sursa: plahotniuc.md

11_plahotniuc_spital_sua_texas
Opoziţia are datoria să-i reamintească domnului Vladimir Plahotniuc despre faptul că Parlamentul Republicii Moldova a adoptat legea organică cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistriei), în 2005, unde este prevăzut că procesul de negocieri cu Transnistria se desfăşoară în vederea atingerii scopurilor de democratizare şi de demilitarizare a regiunii. Demilitarizarea însemnând „onorarea de către Federaţia Rusă a obligaţiilor asumate la Summitul OSCE de la Istanbul (1999) privind evacuarea integrală, urgentă şi transparentă a trupelor şi armamentului de pe teritoriul Republicii Moldova, şi după formarea, în Transnistria, a unui sistem al puterii alese în mod democratic...".

Restul declaraţiilor care ocultează această lege sunt capcane.

Rămâne de văzut dacă partidele „patriotice", unele declarate chiar unioniste şi pro-europene, care scriu toată ziua despre ruşi şi Transnistria vor pomeni ceva despre acest caz. Probabil că nu o vor face, deşi este un material cu parfum rusesc evident. Se pare însă că autorul articolului din The Hill An East-West flashpoint that needs more attention nu trebuie menţionat decât ca luptător fără prihană împotriva Rusiei, iar Binomul Plahotniuc - Dodon trebuie evitat. Vom vedea.

Până atunci însă, să reamintim cititorilor noştri că deja partidele PPE şi ALDE din Parlamentul European cer reevaluarea acordului de Asociere UE - Republica Moldova şi sistarea finanţărilor comunitare după modificarea sistemului electoral.

Viţelul deştept care suge de la două vaci va sfârşi, prin politica „înţeleaptă" a binomului Plahotniuc - Dodon, să moară de foame...

*Radu Cupcea este doctorand la Universitatea din Bucureşti şi cercetător la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu" al Academiei Române.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.