Mircea Druc: Pro Unirea – Argumente mele

Email Imprimare PDF

29_druc
Actuala conjunctură din Republica Moldova este fluctuantă, nesigură, ca acum cinci sau douăzeci și cinci de ani. Evaluarea situației va fi mereu subiectivă, incompletă. Și depinde: 1) de cine ești (moldovean statalist sau român unionist, rus de profesie sau nostalgic misoneist); 2) ce obiective urmărești (binele creștinesc sau căpătuirea rapidă pe contul aproapelui/statului); 3) de unde urmărești desfășurarea evenimentelor în spațiul Pruto-nistrean (din Chișinău sau Tiraspol, Comrat sau Bălți, București sau din diaspora), se arată într-o analiză a fostului Prim ministru al R. Moldova, Mircea Druc, preluat de Romanian Global News.

În august 1991, Moscova a surprins omenirea cu un puci eșuat. URSS s-a dezagregat. Nu mai există nici de jure, nici de facto. În locul RSSM, o fostă colonie a Imperiului ideocratic bolșevic, avem astăzi un stătuleț din şase județe ale României interbelice, recunoscut unanim la ONU. Ce rațiune istorică, teologică, cosmogonică, socială, morală justifică existența sa? La ce și cui folosesc asemenea "statalități"? Una, improvizată din şase județe, cu capitala la Chișinău. Alta, nerecunoscută de nimeni, compilată din cinci raioane, cu trei sute de mii de suflete și o capitală la Tiraspol. Și încă una, însumând problematic 21 de sate găgăuze, neomogene, cu o sută treizeci de mii de locuitori și o capitala în fostul centru raional Comrat.

Edificarea unor stătulețe viabile din părțile unui teritoriu național, nu are șanse de succes. În cazul românilor din teritoriile răpite, teza fariseică - „partea devine întreg", nu are credit. Obstinația edificării unui stat viabil "Moldova" separat de România, susținut de Kremlin și alte centre de putere, nu se va încununa de succes. Un proiect secesionist în spațiul ancestral românesc nu merită nici efort, nici sacrificii umane. După un sfert de secol ne-am convins: aceste mini-republici și autonomii sunt indispensabile ca să nu se bage nimeni peste EI. Să nu existe nici un fel de restricții sau controale din afară. Să fure EI, nestingheriți, în stilul lor, la Chișinău, la Tiraspol și la Comrat. Drept consecință, perpetuăm inflația biurocratică, care germinează corupția. Iar ambele fenomene - birocrația și corupția - ne afundă într-o degenerare cumplită.

Teza 1. Marea Unire de la 1918 a fost imperios necesară pentru consolidarea națiunii române și pentru binele milioanelor de români din afara frontierelor trasate după Mica Unire de la 1859. Însă, în prezent, integrarea celor două state românești este imperios și primordial necesară pentru supraviețuirea Statului Unitar Român și a Națiunii Române.

Artizanii perimatului proiect bolșevic "Moldova Sovietică" aveau un vis al lor, care s-a împlinit doar parțial. Constituirea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești și proclamarea „orașului vremelnic ocupat Chișinău" drept capitală oficială a însemnat începutul unui proces. De la demararea procesului în 1924 și până 1929, EI au activat în orașul Balta, "capitala executivă" a noii "entități statale moldovenești". După care, s-au transferat la Tiraspol. De unde, în iunie 1940, "eliberatorii prin auto-definiție", s-au mutat la Chișinău, ca să ajungă, în august 1944, la București. În timpul războiului ruso-român din vara lui 1992, EI vehiculau o butadă plastică, sau o glumă proastă, inspirați fiind de sugestiva cronologie a întâmplărilor menționate. Mass-media o atribuie generalului Alexandr Lebed, citez: «Да мы, если понадобится, сделаем так, что будем завтракать в Тирасполе, обедать в Кишинёве, а ужинать в Бухаресте». ("Și dacă va fi necesar, vom face în așa fel, ca să luăm micul dejun la Tiraspol, prânzul la Chișinău și cina la București"). Unde a ajuns țâfnosul general?

După un sfert de secol, caută să ne sperie Oleg Rogozin, viceprim-ministrul Rusiei. În 2014, fostul mercenar din batalionul de cazaci ruso-ucrainean, într-un fel, subaltern al generalului Lebed, amenința România pe twitter: "Data viitoare voi veni la bordul unui TU-160!". Vitali Andrievski, directorul Institutului de Politică Efectivă din Chișinău îl numește "Флюгер Кремля" ("Girueta Kremlinului"), și-l compară cu un celebru personaj literar: "Dmitri Rogozin, ca și Ostap Bender, s-au împiedicat de România. Pe unul românii l-au umilit și l-au prădat. Pe altul l-au umilit și nu l-au lăsat să treacă. Mai putem adăuga că ambii sunt niște aventurieri. Numai că un aventurier (Bender) provoacă simpatie, iar altul (Rogozin) antipatie".

În 1990, ucrainenii, rușii și găgăuzii din RSSM se hrăneau cu vise arzătoare: "Marea Pridnestrovie" şi "Marele Bugeac". Şi, până în prezent, o mulţime de gâşte colhoznice de la Tiraspol şi Comrat sunt animate de mituri similare. Se evidenţiază în acest sens veteranii Andrei Safonov, Ivan Burgundji şi Leonid Dobrov. Pe Andrei Safonov, fost candidat la prezidenția Republicii Moldovenești Nistrene, l-am cunoscut personal. Am fost, dragă doamne, la începutul anilor 90, deputaţi în Sovietul Suprem al RSSM. Prin 2013, cu o francheţe dezarmantă, colegul de odinioară ne lămurea ce-i de făcut. Că dacă nu facem cum ne sugerează domnia sa, EI, descendenții "eliberatorilor" noștri din 40/44, nu vor avea garantată liniştea sufletească. Nici pacea şi nici fericirea. Citez, în traducere din rusă:

„Să fie dezmembrată România! „Cartagena" Bucureşti să fie distrusă! Dispariţia României de pe harta lumii va constitui unica şi adevărata chezăşie a vieţii noastre liniştite. Să ne unim eforturile toţi cei care avem o vorbă cu Bucureştiul. Eforturile Rusiei, Ucrainei, Ungariei, Moldovei, Pridnestroviei, Serbiei, Bulgariei! Bineînţeles, vom aştepta un moment propice geopolitic şi istoric pentru a lichida această „creaţie oribilă a Tratatului de la Paris", din 1947. Căci au putut adversarii URSS să aştepte momentul oportun ca să contribuie la crahul Uniunii Sovietice. De ce noi n-am putea pândi momentul când, cu un mic efort, am reuşi să răsturnăm edificiul statalităţii române. Să facem în aşa fel, ca unioniştii din Moldova să nu aibă cu cine se uni. Ca puţinii naţionalişti pro-români din RMN să nu aibă unde-şi trimite la studii copiii. Ca cei, care în Bucovina, se consideră români, pur şi simplu să nu aibă unde obţine paşapoarte româneşti! Dacă România reprezintă drapelul şi farul pentru unionişti, atunci datoria noastră e să ardem acest drapel şi să dărâmăm acest far" (Sursa: Андрей Сафонов. «Румыния должна исчезнуть с карты мира!» www.ava.md 12.01.2013 / 08:33).

Acesta este unul din instinctele native ale gâștelor colhoznice internaţionaliste - „Să distrugem, să dezmembrăm, să-i facem praf şi pulbere!" Ultima dată l-am văzut pe Andrei Safonov în iunie 2004, la hotelul Marriott din București, unde numeroși experți din România și Republica Moldova au participat la dezbaterea proiectului "Pridnestrovie în schimbul Basarabiei". Autorul proiectului, Stanislav Belkovski, directorul Institutului de Strategie din Rusia, a venit de la Moscova însoțit de Vitali Tretiakov (jurnalist, politolog, profesor) și câțiva jurnaliști/politologi din Tiraspol.

Roman Konoplev, scriitor rus, publicist şi activist politic, îl caracterizează pe liderul separatist și românofob de la Tiraspol, astfel (traducere din rusă): "Ideologic, Safonov reprezintă o corcitură între un fanatic al URSS, Iosif Stalin şi Biserica Pravoslavnică Rusă. Imperialist. Dacă nu mă înşel, rădăcinile sale familiale se trag din KGB, ceea ce i-a permis să devină deputat pe timpurile sovietice, dar nu oriunde, la nivel de soviet sătesc, ci deputat de rang unional. Safonov, în comparaţie cu ceilalți deputaţi, care acum formează aşa zisa opoziţie în Sovietul de la Tiraspol, are pretenţii faţă de Moscova. El nu stă într-o poziţie „ce doriţi?, ci dictează propria agendă, încercând să educe Kremlinul. De altfel, se ocupă de asta de foarte demult. Pe timpul URSS îi scria lui Gorbaciov „scrisori deschise" din depărtare, criticând politica blândă a ultimului conducător al superputerii. În ultimul an, Andrei Safonov scrie scrisori exact la fel, către acelaşi destinatar, Kremlinul, folosindu-şi resursele şi încercând să „educe" elita rusă în probleme vizând Pridnestrovie. Însă pretenţiile acestuia, delicat vorbind, vin în contradicţie cu logica" (Sursa: http://www.dniester.ru, 04.01.2014)

Pe Ivan Burgundji, găgăuzul aventurier și belicos, îl țin minte din octombrie 1990, când o făcea pe călăuza. Ghida prin sudul Basarabiei comandouri de la Tiraspol și ofițeri din serviciul de spionaj al Districtului militar Odessa. Aveam pe undeva o înregistrare video: la Cimișlia polițiștii dau jos dintr-o mașină militară, întoarsă din drum spre Comrat, un ofițer GRU, însoțit de Ivan Burgundji, și bagajul acestora: arme albe, muniții și explozivi. În perioada guvernării comuniste, președintele Voronin sancționa drastic activitatea separatiștilor găgăuzi. Burgundji a fugit la Tiraspol de unde a continuat propaganda înverșunată de separare a Găgăuziei de Republica Moldova. În 2009, odată cu venirea la putere a liberal-democraților, Burgundji s-a întors la Comrat. Acum, împreună cu deputații în Adunarea Populară Leiciu și Cimpoeș, ex-deputatul Burgundji, președintele mișcării separatiste, critică vehement autoritățile de la Chișinău. Nicolai Dudoglo, liderul Partidului Democrat din UTA Găgăuzia, i-a numit „radicali și separatiști". Burgundji, la rândul său, îl acuză pe Dudoglo, de "promovarea ideilor unioniste". În martie 2017, Burgundji a reactivat "organizația de eliberare națională Găgăuz Halkî". În aceeași perioadă, bașcanul Irina Vlah l-a numit în funcția de consilier pe probleme juridice. Sarcina sa principală - crearea unui sistem judiciar în regiune, independent de cel al Republicii Moldova.

O jumătate de secol cât am fost „URSS" n-am auzit nici de «приднестровский народ» și nici de "alogeni separatiști" în ambalajul specific de astăzi. În martie 1991, rușii de profesie și majoritatea alogenilor, ne băgau pe gât referendumul lui Gorbaciov: „Să păstrăm măreaţa Uniune!" Când s-au convins că Uniunea Sovietică nu mai poate fi reanimată, aceștia brusc au devenit „moldoveni statalişti" mânioşi. Și, din 1991, când la Chișinău s-a declarat independența Republicii Moldova, am ajuns, în prezent, la "Proiectul Moldova Mare!" Recent, Putin ia înmânat lui Dodon foaia de parcurs, busola și harta secretă a navigației printre recife. Ei bine, acum trăim în democraţie și se admite pluralismul de opinii. Scenaristica fiind la modă, le propun "moldovenilor stataliști" de toate speciile să batem câmpii, că nu ne costă bani! Să stăm de vorbă și să discutăm niște posibile scenarii.

Prima întrebare: În 1991, ar fi avut EI vreo şansă cu un proiect de genul "Moldova Mare"? Poate că da, dar să nu fi fost, în esența lor, nişte șefi ordinari de clanuri mafiote. Nostalgicii ucraineni, găgăuzi, bulgari și ruşi din fosta RSSM nu trebuiau să lupte cu arma în mână contra românilor basarabeni. Însă, în 1992, mass-media ideocratică imperială i-a convins: "Pe malurile Nistrului, la Tiraspol, adevărații patrioți au lansat un apel istoric și au dat startul pentru refacerea Uniunii Sovietice!".

Dacă EI ar fi avut capacități predictive, un simț al Viitorului, preluau inițiativa schimbării. Ar fi fost primii, pionerii reformelor democratice din 1985-1990. Primul pas: transformarea Tiraspolului într-un inițiator al refacerii RASSM, în limitele ei inițiale (1924-1940). Și aceasta nu ar fi însemnat un demers fără precedent. Nici pretenții teritoriale față de republica soră Ucraina. EI n-aveau decât să reediteze actul de curaj al conducerii de stat şi de partid a RSSM. După război, în 1946, conducerea comunistă de la Chişinău cerea şi motiva obiectiv retrocedarea teritoriilor basarabene date Ucrainei. Scrisoarea adresată în 1946 lui Stalin este un document de arhivă, de mare actualitate, sugestiv, pentru toţi moldovenii stataliști, de ieri şi de azi. Ea merita integrată în manualele de istorie editate la Tiraspol. Prin 1961, cu un demers similar s-a adresat lui Nichita Hruşciov şi academicianul Artiom Lazarev, ministru al culturii din RSSM. Un autentic „moldovean, naționalist și statalist". Merită căutat în arhivele sovietice răspunsul biurocraţiei imperiale de la Kremlin la "pretențiile teritoriale legitime" față de Ucraina sovietică și la alte revindecări ale „naționaliștilor moldoveni". Din câte ştiu, Lazarev a fost tras atunci pe linie moartă pentru ani buni.

Ipotetic vorbind, în perioadă 1985-1991, nomenclatura tiraspoleană ar fi putut să-i îndemne pe românii/moldovenii din regiunea Cernăuţi să proclame RB – Republica Bucovina. Băştinaşii din codrii Cosminului chiar erau îndreptăţiţi s-o facă. Ulterior, potențiala Republică Bucovina, cu centrul administrativ la Cernăuţi, putea să adere la noua formaţiune statală post-sovietică – "Moldova Mare". În asemenea context, asupra "moldovenilor stataliști", în majoritate "ruși de profesie", şi-ar fi aruncat privirea, probabil, alte forţe ale capitalului transnațional. Nu doar clanurile de la Moscova şi Kiev, sau unele grupări ale mafiei economice transnaţionale.

În perioada 1989-1991, separatiştii din stânga Nistrului erau, în esenţă, doar un instrument al Complexului militaro-industrial sovietic. Şi, în ajunul deznodământului general, au procedat diametral opus de ceea ce insinuez eu acum. În august 1990, la Comrat, în sudul Basarabiei române, a fost declarată "Republica Găgăuză". Au avut curajul s-o facă liderii celor o sută treizeci de mii de găgăuzi, urmașii unor colonişti din sudul Basarabiei, strămutaţi din Bulgaria de către armatele ţariste, acum două secole. Și, atenție, au proclamat-o în URSS, într-o Moldovă încă absolut sovietică, de iure și de facto. În RSSM erau 20 de sate, iar în Bulgaria 47 de sate cu populație majoritar găgăuză. De ce găgăuzii nu au proclamat în (sau și în) Bulgaria o nomina odiosa – "Republica găgăuză"? Tot în 1990, la Tiraspol, "directorii roșii" au proclamat "RMN – Republica Moldovenească Nistreană", în componența URSS, bineînțeles.

A doua întrebare: De ce Igor Smirnov, dimpreună cu toate gâștele colhoznice internaționaliste de pe ambele maluri ale Nistrului, nu a promovat proiectul "Moldova Mare"? În 1990, Igor Smirnov și tovarășii săi de idei, au adoptat decizia de a se adresa Kievului cu rugămintea ca RMN să devină parte componentă a RSSU. Atunci nu au reușit să-și realizeze intenția. Dar cum stau lucrurile în prezent? Fostul președinte al autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene, consideră că, citez, "ideea merită să revină în capul oamenilor, fiindcă dorința de a fi cu Ucraina nu a dispărut nicăieri".

La 4 noiembrie 2011, într-un interviu acordat ziarului „Украина молодая", intitulat "Приднестровье – территория Украины", Igor Smirnov (cu mamă ucraineancă și tată rus), declara: "Fără îndoială, de la bun început aceasta era o ideea a ucrainității și va fi ideea ucrainității noastre. Este însă o cu totul altă chestiune, ce atitudine vor avea alţii faţă de aspiraţia noastră". Asta e! Internaţionaliştii din Pridnestrovie doreau să revină la sânul Ucrainei, iar naţionaliştii, în Basarabia, militau activ pentru reunirea cu România. La Chișinău, la congresul al doilea al Frontului Popular din Moldova, delegații au votat pentru "Republica Română Moldova".

Așadar, de unde am pornit și unde am ajuns? În 1991, am prevăzut că uzurpatorii, conştienţi sau inconştienţi, cei care dorm și visează dezmembrarea României, vor spune şi vor scrie pur şi simplu „Moldova". Ideologii post-sovietici îşi dau seama perfect de situaţie, reanimează abordarea imperială rusă şi subminează perfid aspiraţiile legitime de reîntregire a României. Acum e limpede – președintele Dodon a primit harta, foaia de parcurs și binecuvântarea lui Putin. Coloana a cincea dodonistă a "Lumii ruse" revine în forță la vechiul proiect "Moldova Mare" din 1924.

Teza 2. În prezent, torpilarea integrării celor două state românești este o chestiune de strategie imperială. Pentru EI, existența în continuare a Republicii Moldova, reprezintă "un rău necesar". Un atu pentru a menține pe agendă problema dezmembrări Statului Național Român după modelul iugoslav. De la declararea la Chișinău a independenței s-a trecut la următoarea etapă. Există deja în safeuri câteva scenarii și proiecte gen "Moldova Mare". Proiecte, care implică, în mod inevitabil, destrămarea României și a Ucrainei.

Încă prin 2008, moldovenii statalişti rusofoni au lansat la Odessa şi Chişinău un prim model de construcţie geopolitică care, însă, nu a zguduit lumea. E vorba de «Фундамент Великой Молдовы. Как рождается новая национальная идеология. Аналитика журнала Moldova Today.net, 2008, Кишинев-Одесса» ("Baza Moldovei Mari. Cum ia naștere o nouă ideologie națională. Analiza revistei Moldova Today.net, 2008, Chișinău-Odessa). Autorii Oles Goncear, Alexandr Zankevici, Stepan Munteanu, Florian Krasko şi Ivan Kirioglu ne lămuresc "cum se naşte o nouă ideologie naţională". Cum se pun bazele teoretice ale viitoarei "Moldove Mari". Din câte îmi dau seama, proiectanții reprezintă viziunea Kremlinului. Aceștia sunt specia de gâşte colhoznice, care îşi imaginează o Rusie revenind în forţă, ca un nou Imperiu, de această dată, liberal-democrat. Exact ca și partidul tribunului Vladimir Jirinovski.

In 2012, a fost lansat pe piaţă un alt proiect. Acesta e mai apropiat de speculațiile mele, ușor ironice. Autorul, Sviatoslav Mazur, şi-a intitulat produsul ideocratic "Republica Federală Moldova". Din componenţa RFM fac parte cinci subiecţi: 1. Moldova de Est (capitala Chişinău); 2. Moldova de Vest (capitala Iaşi); 3. Republica Bucovina (capitala Suceava); 4. Republica Moldovenească Nistreană (capitala Tiraspol); 5. Republica Găgăuzia (capitala Comrat). RFM mai include şi Regiunea Autonomă Basarabia, ca parte componentă a Moldovei de Est.

29_republica_federala_moldova
Pe impetuosul Mazur, cu prenume predestinat "Sviatoslav", născut la Chișinău în 1952, îl percep ca pe un românofob combativ. Masca sa de patriot moldovean ascunde un fundamentalism ortodox/ pravoslavnic sui generis. Prin viziunile sale mistice, Mazur îmi aminteşte şi de Pavel Globa, în vogă la începutul anilor 90. Profeţiile acestuia cu privire la Republica Moldova şi România coincideau cu ceea ce KGB ar fi dorit să se întâmple în zona respectivă. Mazur are afinităţi şi cu Vladimir Bukarski (probabil Buharski, de la orașul Buhara). Un cetăţean al mai multor state, inclusiv al Israelului, de unde a revenit la Chişinău, după o activitate mult prea controversată. Bukarski trece drept propagandist înaripat al ideii de Imperiu, axat pe ideologia şi lideranţa Bisericii Ortodoxe Ruse. În prezent se recomandă "consilier pentru ideologie" al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și consultant al președintelui Igor Dodon.

Între timp, Mazur, parcă ar fi uitat de Mișcarea Civică "Федеративная Молдавия", preocupat finind de viitorul Rusiei lui Putin. Înainte de începerea războiului ruso-ucrainean, era promovat cu insistenţă pe anumite portaluri, ca director al Institutului de ezoterică, psihologie și viață reală. Cei care îl mediatizează pe Mazur sunt ruşi de profesie. Din acest motiv îmi vine greu să mă lămuresc în legătură cu sponsorii proiectului "Republica Federală Moldova", pus în circulaţie de un mistic cu nume de familie ucrainean/polonez și prenume de sfânt pravoslavnic, care "aduce poporului fericire, noroc și pace".

Deocamdată, la Chişinău, pare să persiste varianta de moldovenism a veteranilor. Una veche, bolșevică. Pe parcursul ultimului sfert de secol, ea a fost alimentată de Vladimir Voronin, Ivan Mahu, Vasile Stati, Victor Stepaniuk, Gherasim Ghidirim, Nicolai Pascaru, Alexei Tulbure, Mihail Garbuz. Şi, cu anumite rezerve, i-aşi include în această listă a stataliștilor pe Dmitri Ciubaşenko, Bogdat Ţârdea, Ivan Grec, Victor Borşevici şi Emil Ciobu. Unii dintre acești veterani stataliști figurează în prezent printre "tovarășii de luptă" a lui Igor Dodon. Vezi listele consilierilor, inclusiv a celor din umbră, și a conducătorilor celor 15 comisii ale Societății civile pe lângă președinte.

Am putea identifica încă o grupare „patriotică", pornind de la o motivaţie mai specifică. Mă refer la niște apărători ai "statalității Moldovei" precum Mark Tkaciuk, Iulia Semenova, Serghei Elrih și alții. Există și "nuanţe" de stataliști, cum ar fi Iurie Roşca, de exemplu. Urmează să ne documentăm mai bine, pentru a completa listele și a diagnostica corect fiecare specie de "moldoveni statalişti", în dependență de motivația și sursa de finanțare a fiecărei grupări. "Patrioţii moldoveni stataliști" de la Bălţi, Tiraspol şi Comrat, inclusiv clerul ortodox/pravoslavnic, românofob și agresiv, se pretează unei abordări separate. Cu certitudine, fiecare lider sau ideolog al moldovenismului îşi are propria ierarhie motivaţională. Iar liantul tuturor este antiunionismul, românofobia şi excesul de incursiune în Evul Mediu. Era mai interesant dacă EI ar fi purces la drum din antichitate. Dar niciodată nu e prea târziu.

Deviza stataliştilor este: „Unire moldoveni!". Să ne unim cu oricine, dar, în exclusivitate, contra muntenilor şi transilvănenilor, fiindcă aceștia sunt români. Există, totuşi, un impediment în calea realizării unor construcţii de tipul "Moldova Mare". E necesară o modificare substanţială a configuraţiei celor două state europene – Ucraina şi România. Mai e ceva: lipsa unei naţiuni civile multiculturaliste în Republica Moldova. Există însă numeroși Homo sovieticus nostalgici și gâşte colhoznice pline de elan stahanovist și abnegație bolșevică.

În iunie 2017, Duma de Stat a Rusiei a dezbătut într-o ședință problema regiunii din stânga Nistrului. Deputatul Vladimir Jirinovski și-a expus opinia: "Apariția statului Republica Moldova a fost o eroare. Limba moldovenească nu se deosebește de limba română, iar moldovenii se consideră mai degrabă români. Regiunea Cernăuți nu e denumită «Молдавия», deși o bună parte a acestea a făcut parte din gubernia Basarabia. Basarabia a revenit la Rusia în 1940, ca și Crimeea în 2014. Nu a fost ocupație, anexiune, alipire. Imperiul rus a preluat Basarabia și Crimeea de la Imperiul Otoman în conformitate cu tratatele internaționale". Deputatul a solicitat ca pe viitor în actele juridice ale Federației Ruse și în documentele CSI să fie folosit termenul "Basarabia" în loc de "Moldova".

Numai ineditul lider politic Vladimir Jirinovski reușește să tămâieze mulțimile cu viziuni diametral opuse într-o intervenție de trei minute. Probabil, unii unioniști au rămas plăcut surprinși: uite, un deputat, într-o dezbatere a legislativului Rusiei, afirmă că moldoveneasca și româna e una și aceeași limbă. Și exponenții "Lumii ruse" din Basarabia s-au bucurat: vedeți, n-a fost ocupație ci eliberare a propriilor teritorii. Dar cine l-a ascultat atent, a înțeles ce vrea deputatul rus: moldovenii sunt români și n-au decât să plece în țara lor, România. Iar Basarabia să redevină ce-a fost – o gubernie multiculturalistă în componența Rusiei imperiale.

În perioada când se forma baza ideologică a războiului ruso-român, același deputat Vladimir Jirinovski, liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, a vizitat raioanele RSSM din stânga Nistrului. El promitea solemn "să șteargă moldovenii și lituanienii de pe fața pământului". Tot el visa pe atunci că "invincibilii ostașii ruși își vor spăla obelele în apele calde ale Oceanului Indian". La Tiraspol a constituit o filială a partidului său numindu-l șef pe Alexandr Bolșakov - junior, unul dintre liderii tineretului de orientare pro-moscovită. Peste doi ani, acesta, inopinat, devenea naționalist ucrainean, președinte al Consiliului ucrainenilor din Pridnestrovie, o mișcare denumită sugestiv «Возвращение» ("Revenirea"). Tânărul liberal-democrat va ghida luptătorii UNSO ("Украинской национальной самообороны – "Autoapărării naționale ucrainene") ca să ajungă în tranșeele de la Nistru. Tot el juca tare la două capete: ajuta "guvernul" de la Tiraspol să stabilească contacte discrete cu lideri ucraineni proeminenți și, concomitent, cu societățile «Русь» și «Новороссийск». Ambele mișcări având ca obiectiv principal separarea de Ucraina a regiunilor de sud-est.

Teza 3. Pe zi ce trece, românii, în ansamblu, se transformă într-o soluție suprasaturată de informații contradictorii. Parțial, și din această cauză, foarte mulți concetățeni, se arată tot mai defazați și sceptici în privința Reîntregirii Patriei.

Obosit să tot răspund la întrebarea ce cred eu, ca un fost prim-ministru la Chișinău și moldovean din stânga Prutului, despre cel de al doilea stat românesc, devin neserios. Și zic răzând: în percepția mea, Republica Moldova este un "Dănilă Prepeleac". Păcălitul acela de țăran, devenit până la urmă simbolul ingeniozității. Sau, mai curând, un "vițel la poartă nouă", un indiciu al dificultății de înțelegere. Vițelul, întors de la păscut, nu mai recunoaște curtea în care trebuie să intre, dacă între timp poarta a fost înlocuită.

Unii cetățeni ai Republicii Moldova au tot sperat că Uniunea Sovietică va renaște. În comparație cu națiunile baltice suntem un fenomen diametral opus, bizar, absolut inconsecvenți, în toate, și de aici majoritatea nereușitelor noastre. Dar, când votăm aiurea, regretăm amarnic, însă nu recunoaștem că suntem proști, spunem: "nu avem noroc". Suntem o fală goală, traistă ușoară. Ca să te convingi, e suficient să urmărești www.moldoveni.md și să înveți crezul moldovenilor (Țara și națiunea) predicat de Nicolae Pascaru.

Cu toate eșecurile înregistrate, ("Mircea Druc - un mare campion al pierderilor", cum a scris în "Literatura și Arta" (1990) talentatul jurnalist și poet Boris Vieru), rămâne așa cum a fost și până în prezent - optimist. Spirala istoriei s-a întors. Ne aflăm într-o situație similară cu cea din 1991, înainte de prăbușirea Imperiului ideocratic bolșevic. Timp de 25 de ani nu am mai avut o conjunctură atât de favorabilă pentru Reîntregirea Patriei. Deși, unii susțin că pe timpul "podurilor de flori" erau mulți basarabeni care voiau Unirea, dar nu se putea. Iar acum s-ar putea face Unirea, dar sunt mai puțini doritori. Totuși, atât România cât și Republica Moldova nu mai au mentalitatea din 1990. Și ambele state românești sunt mai puțin expuse amenințărilor externe. Iar calitatea resurselor umane este net superioară.

Statistic, numărul unioniștilor este în creștere. Inclusiv printre cetățenii alogeni din Basarabia și din Nordul Bucovinei. Și, lucrul cel mai important - ordinea cosmică dar și percepția tinerilor s-a schimbat radical. Tânărul Vlad Bilețchi, președinte AO „Onoare, Demnitate și Patrie" (ODIP) apreciază situația astfel: „Nu mai avem mult până la finele „Caravanei Unirii", însă putem spune că am scris istorie. Am întâlnit mulți oameni care ne îmbrățișau și ne mulțumeau că ne dedicăm vara unui scop atât de frumos – Unirea. Am întâlnit și oameni sceptici, oameni dezinformați, care afirmau că România e mai săracă decât noi sau că românii ne vor asupri. Sunt consecințele propagandei rusești, care a manipulat cetățenii. De aceea, rolul nostru e să combatem toate aceste minciuni și să unim cele două maluri de Prut"

Nu absolutizez rolul tinereții. Pur și simplu sunt conștient: ultimul cuvânt îl are dictatura legilor naturii. Unirea nu o fac bunicii, în trecut. Nici nepoții, în viitor. Când va bate ora astrală a Reunirii nu va nici ieri, nici mâine. Va fi eternul Prezent. Și vor acționa cei în viață ca să-și facă Unirea lor. Desigur, polemizând, putem exemplifica cu numeroase manifestări negative ale tinerilor ("Nu-s ca atunci, când făceam eu armata!"). Și nu exclud că și noi, românii, am putea suferi pierderi mari printre tineri, ca țările Europei Occidentale pe timpul generației hippy, din anii '60. Dar nu asemenea sincope decid rezultatul final al unui proces ireversibil care este Reîntregirea Patriei.

Prin 2011, mass-media de la Tiraspol se referea la tineretul din Basarabia. Într-un limbaj specific mentalității imperiale, aprecia că "unioniștii nu au altă soluție decât să distrugă, cu ajutorul adolescenților, ideea de Moldovă ca stat independent... Fiecare al șaselea locuitor este convins că viitorul este în România. E mult, dacă luăm în considerație faptul că acești promotori ai "marii uniri" sunt copiii, frații, cumetrii sau prietenii cuiva..."

Teza 4. Dacă Helmut Kohl ar fi ținut cont de părerile francezilor, britanicilor, americanilor, rușilor, am fi avut și în prezent două state germane.

Constat că, în toată viața mea, nu am întâlnit măcar un singur demnitar ne-român, care să fie de acord cu adevărul nostru: în 40/44, Uniunea Sovietică a anexat teritorii românești. Măcar o singură persoană (din mamă rusoaică și tată jurist, vorba lui Vladimir Jirinovski), care să accepte unirea Basarabiei cu România. De aceea, experții români în relații externe s-ar putea documenta de pe acum. Să știm care va fi poziția comunității internaționale la "cea de a doua venire"? Care state de pe mapamond, la momentul oportun, vor ratifica Actul Reîntregirii României? Evident, vecinii noștri - Ucraina, Ungaria, Bulgaria și Serbia, nu au nici un motiv să-l aștepte și să-l ratifice.

Dreptul la autodeterminare al popoarelor, clamat de președintele Woodrow Wilson, le-a fost de mare folos statelor baltice. După invazia sovietică ele și-au păstrat guverne în exil. În 1940, SUA nu a recunoscut reîncorporarea Lituaniei, Letoniei și Estoniei în Imperiul bolșevic. Care a fost poziția față de Basarabia, Nordul Bucovinei și România, în general, se știe. Congresul Mondial Evreiesc, urmărind interesele sale specifice, a convins administrația SUA să nu recunoască Marea Unire de la 1918. Când s-a prăbușit Uniunea Sovietică, SUA au salutat revenirea balticilor la situația normală. Dar nu și a basarabenilor, nord-bucovinenilor și a românilor din ținutul Herța. Deși, există și în acest sens un mare semn de întrebare, la care mă voi referi mai jos.

În anii 50-60, românul basarabean Gheorghe Druc stătea nopțile cu urechea lipită de un aparat de radio. Se chinuia să evite cumva bruiajul ca să prindă "Vocea Americii" și "Europa Liberă". O viață întreagă un român din Pociumbăuți a așteptat semnalul: "Vin americanii!". Într-o bună zi, în toamna lui 1990, fecioru-său, ajuns un fel de ștab la Chișinău, ia șoptit: "Tată, în seara aceasta voi avea o discuție confidențială cu un american". A înțeles, s-a luminat la față, m-a privit în ochi, dar nu a comentat.

"Un binevoitor" de peste Prut îmi sugerase insistent să am o întrevedere discretă cu un înalt funcționar al ambasadei SUA la București. Am fost asigurat că întâlnirea noastră nu va deveni o știre publică. Dar clipa aceea de bucurie avea să fie preludiul unei profunde dezamăgiri: "Domnule prim ministru, abandonați ideea unirii cu România!" Astfel era somat unul dintre liderii Moldovei Sovietice. Nu am spus nimănui despre această întâmplare tristă. Nici măcar tatei, ca să nu se declare și el antiamerican. Și peste un sfert de secol am avut parte de o surpriză și mai șocantă. În 2016, Marius Diaconescu a publicat în www.adevărul.ro un document inedit: „La 28 Iunie 1991 Senatul SUA a emis Rezoluţia 148 prin care susţine reunificarea R. Moldova cu România".

Admitem că cei care reprezentau SUA la București, încă nu știau ce rezoluție va adopta Senatul peste câteva luni. Însă, pentru mine, acum, în 2017, ar fi cu mult mai important un răspuns la următoarele întrebări: 1. Ambasada României la Washington l-a informat pe Ion Iliescu, președintele în exercițiu, despre Rezoluția 148?; 2. Cineva de la București, a informat pe cineva de la Chișinău despre Rezoluția 148, înainte ca Statul Român, inopinat, să recunoască primul independența statală a Republicii Moldova?; 3. Președintele Mircea Snegur a știut de existența respectivei rezoluții a Senatului SUA?

Întreb, fiindcă la 27 august 1991, dacă am fi avut știre de Rezoluția 148, mesajul meu ar fi fost următorul: "Domnule președinte Mircea Snegur! Domnule președinte Alexandru Moșanu! Domnilor deputați ai poporului! Afară, în Piața Marii Adunări Naționale, poporul, care ne-a ales, cere să reconfirmăm, prin votul nostru, ceea ce au decis, la 27 martie 1918, predecesorii noștri, deputații Sfatului Țării! În caz contrar, nimeni nu va putea ieși din incinta parlamentului!".

Conștient de gravitatea monumentului, îmi asumam riscul inerent și mă angajam cu fermitate să-i înduplec pe cei doi președinți și pe colegii deputați. Cu siguranță, în acel moment, NOI, unioniștii, dispuneam de toate mijloacele de convingere adecvate situației. Îmi dădeam seama totodată, că Moscova și Kievul ar fi recunoscut imediat independența Republicii Moldovenești Nistrene, declarată la Tiraspol, cu două zile mai înainte ca Chișinăul să fi declarat independența Republicii Moldova. În consecință, Armata a 14-a ar fi blocat toate trecerile peste râul Nistru, devenit din nou frontieră cu România. Atât, și nimic mai mult. Căci, conform Rezoluției 148, SUA urma să recunoască reunificarea Republicii Moldova cu România.

Alte detalii. După întrevederea cu reprezentantul ambasadei SUA, a urmat o vizită la domiciliu, în Chișinău, a unui politolog american, expert în probleme est-europene, originar din România. Aceeași sugestie: "Lăsați-o mai moale cu Unirea!" Eram practic derutat: peste tot îmi băgau mințile în cap. La Roma – "Auguri a Gorbaciov!". La Washington - "SUA și URSS întrețin relații foarte bune!" La 12 ianuarie 1991, am fost primit în audiență la Casa Albă. Și când am spus că sunt de partea lui Elțin, mi-au sugerat să-l susțin pe Gorbaciov. La Departamentul de Stat, nu am fost lăsat să aduc vorba despre Unirea cu România. Și până mai ieri, citeam în presa lumii că "Donald Trump ar fi avut (ar avea) niște relații ceva mai speciale cu Vladimir Putin.

Au trecut anii. Acum știu din ce cauză Harold J. Nicholson, mi-a cerut, în 1990, să abandonez ideea Unirii. El a lucrat pentru CIA ca ofiţer în operaţiunile specializate de spionaj împotriva serviciilor de informaţii străine, inclusiv ale URSS şi mai târziu, ale Federaţiei Ruse. A fost unul dintre ofițerii cu cea mai înaltă poziție în structurile de Securitate ale CIA. Din 1994 până în iulie 1996, Nicholson a lucrat ca instructor la Centrul de Instruire Specială al CIA din Virginia, unde preda cursuri specifice. Aici a fost avansat ca şef de sucursală a Centrului contra-terorism din Langley. În interiorul Agenţiei Nicholson a avut acces de-a lungul a 16 ani la informaţii clasificate sensibil. A trădat în favoarea unei țări străine. A evitat pedeapsa cu moartea printr-o colaborare largă cu anchetatorii şi s-a ţinut cont că avea trei copii. Pedeapsa a fost anunţată în 5 iunie 1997: închisoare 23 de ani şi 7 luni.

În 1990, când "m-a vizitat" la Chișinău, Nicholson era şeful celulei CIA de la Bucureşti, funcție în care s-a aflat până la finele anului 1992. Imediat după evenimentele din decembrie 89, Mihai Caraman, un presupus agent KGB, fusese numit director al Serviciului Român de Informații Externe. Probabil, prin natura funcției deținute, Nicholson a avut contacte directe cu Mihai Caraman și generalul Dogaru, un alt prezumtiv agent KGB, și au discutat multe probleme, inclusiv cea a viitorului Basarabiei.

Din presă aflu că nu s-au putut stabili cu exactitate consecinţele trădării lui Nicholson. Acesta a extras date din reţeaua de computere a CIA despre Rusia şi Cecenia. A dezvăluit informaţii despre ofiţeri CIA expulzaţi de la Paris și datele obţinute de la interogatoriile unui agent, condamnat pentru trădare şi spionaj în favoarea Rusiei. Valoarea informaţiilor transmise ruşilor este greu de preţuit în bani. Spionul, convins de KGB să trădeze, ar fi fost remunerat cu 300.000 de dolari. Din operaţiile în conturile lui rezulta că nu a încasat toţi banii. Aflat în detenție, Nicholson a reușit să-şi implice propriul fiu în operaţiuni specifice de spionaj, pentru a recupera restul banilor de la serviciile secrete care l-au racolat.

Acum, mi-ar părea interesant ce mesaje o fi mai primind liderii unioniști de pe ambele maluri ale Prutului? James D. Pettit, ambasadorul american la Chișinău, o fi auzit cumva și el de Rezoluția 148 a Senatului SUA? Ce motive are ca să le transmită actualilor guvernanți că reunificarea celor două state românești nu e de dorit? Îmi vine în minte titlul unei lucrări capitale "Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu Romania", autor istoricul american Larry L. Watts. Nu le doresc românilor încă o surpriză similară cu cea produsă de cazul Nicholson. Pentru Lăutarul (un comentator anonim pe internet, 30.08 2016 at 02:23) lucrurile sunt nespus de clare: „Mr. Pettit este agent rus!" Eu, însă, nu cred că fiind antiunionist, devii (ești) în mod automat agent al Moscovei.

Ambasadorul american i-a speriat pe unii români. Cică, prin declarațiile sale ar fi "îngropat Unirea". Dar el, probabil, nu exprimă interesele Kremlinului. Mai curând, a ajuns în post la Chișinău ca expert ale unui Centru de influență și control, avându-l ca reprezentat în Republica Moldova pe "subtilul" Mark Tkaciuk. Nici Vladimir Voronin nu a fost și nu este omul Moscovei. Centrul respectiv l-a făcut președinte pentru două mandate. Mă îndoiesc însă că vreun lider basarabean unionist are rude la Ierusalim. Presupun, însă, că le are președintele PDM. Când așterneam aceste rânduri, Vlad Plahotniuc se afla în Vest, unde încearcă să-i seducă pe investitorii occidentalii serioși. Nu este exclus să reușească într-un fel, fiindcă EI nu doresc, precum NOI, reunirea Republicii Moldova cu Româna, ci cu totul altceva.

Anumite segmente de capital vest-european și american, japonez și chinez au început să vină în Republica Moldova. Un exemplu, portul Giurgiulești. Grupuri de interese, din cele patru unghiuri, pe diverse căi, bagă bani și în combinațiile conducătorilor de la Chișinău. Solidari, mai sar în ajutor și frații din dreapta Prutului. Frații încă nu s-au prins că miza e alta: "Moldova – țărișoara de succes!". Numai că într-o viitoare sintonie/asamblare cu Ucraina și Georgia, avându-i pe EI la un pupitru de comandă, amplasat la Kiev. Cu ajutorul investițiilor de capital străin bine orientate, Republica Moldova urmează să ajungă o sursă de inspirație pentru cei care „s-au săturat de București", precum odinioară componentele Iugoslaviei "se săturaseră de Belgrad".

E suficient să urmărești la Realitatea TV emisiunile lui Sorin Gușă și Bogdan Rareș. Să citești atent evaluarea acestor emisiuni în numeroasele articole semnate de Ion Coja. Inevitabil, îți dai seama: afară de proiectul "Moldova Mare", mai există încă unul - ruperea Transilvaniei de România. Dar nu pentru a o „reda" Ungariei. Se dorește un nou stătuleț independent și suveran. Prin anii 90, am vorbit despre acest pericol într-o emisiune la TV Timișoara. Un telespectator a intervenit prin telefon și mă convingea că n-ar fi rău să avem și Republica Banat, independentă, ca Republica Moldova.

Stratagema este destul de veche, ca și în cazul Moldovei Sovietice. În 1991, când s-a prăbușit Imperiul, susținătorii vechiului proiect bolșevic, animați de niște proaspeți consilieri occidentali, au optat ferm pentru "statalitate moldovenească". EI sperau că, într-un final, România se va destrăma după un anumit scenariu specific. Însă acesta, ulterior, a fost realizat cu brio în Iugoslavia vecină. După care, EI au sperat că vor obține o Moldovă Mare, în fruntariile lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Un viitor stat tutelat de Kremlin, sau de alte centre de putere din afară. Valahia, în concepția lor, putea să rămână de una singură sau urma să fie cedată Turciei. Transilvania, teoretic, era inclusă în grupul de la Visegrad, pentru a fi admisă în NATO, împreună cu Galiția, o fostă componentă a Poloniei interbelice. Totodată se discuta și o posibilă confederație a Transilvaniei cu Ungaria, în stil european, fiindcă nu se putea realiza o simplă anexare, ca în septembrie 1940. Acum separarea Transilvaniei revine în actualitate și se caută susținători printre români. Simetric și sincronizați, socialiștii lui Dodon acționează în parlamentul de la Chișinău. Iar ungurii, înregimentați în UDMR, sunt activi în Parlamentul României cu propria idee separatistă. Budapesta, vigilentă, finanțează proiectul și Moscova e gata să-și aducă aportul.

Teza 5. Nu putem rămâne la infinit dependenți de motivația schimbătoare a străinilor. Unionismul este un drept natural de a fi în spaţiul nostru ancestral: în Carpaţi, la Nistru, la Tisa, la Dunăre şi la Pontul Euxin. Reîntregirea reprezintă calea noastră de la vis la realitate, un model, al românilor, de supraviețuire ca Stat și Națiune.

De la un timp, urmăresc tot ce prezintă mass-media din România și Republica Moldova, Rusia și Ucraina despre iminenta unire a celor două state românești. Mă interesează și reacția forumiștilor. Impresii: antiunioniștii din dreapta Prutului insinuează și provoacă mai perfid, mai nociv decât profesioniștii războiului informațional-psihologic din alte spații. Regretabil că majoritatea preferă anonimatul, altfel am descifra mai lesne "ce demon îi pune în mișcare".

O specie aparte de antiunioniștii, orientată centralizat și subtil, perorează: "Nu e bine că România să revendice Basarabia căci Ungaria o să vrea Transilvania". Cazuistică perimată! Ce folos că România, în iunie 1940, a cedat Basarabia? La indicațiile "partenerilor strategici" Germania și Italia, Țara a fost mutilată în continuare. În septembrie 1940, Transilvania de Nord fiind cedată Ungariei iar Cadrilaterul a fost preluat de Bulgaria. Într-un alt context – o altă teză falsă: "În 41, după eliberarea Basarabiei și Bucovinei, Armata Română trebuia să se oprească la Nistru". Întrebare: "De ce nu s-a oprit Armata Română la Satu-Mare, în octombrie 44, când a eliberat Transilvania de Nord?" Fiindcă nici în 41, la Nistru, nici în 44, la Tisa, Armata Română nu ar fi putut să se oprească. Astăzi, cu toate presiunile externe, nu putem să abandonăm ideea Reîntregirii. Odată ce am declara că cedăm definitiv Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, dezmembrarea României ar deveni un proces ireversibil. EI, restauratorii Imperiului, vor pipăi și vor exploata în continuare vanitatea și complexele regiunilor istorice.

Petrișor Peiu descrie felul în care reacționează la problematica Unirii românii care își petrec anii ironizând și luând in bășcălie tot ce-i autohton. Citez un alineat: "Cu toții ne spun ce pragmatici sunt ei când ignoră cu desăvârșire cuvântul cu "U" (nire). Ba mai mult, ne pun în față dilema crudă de a alege între cuvântul cu "U" și cuvântul cu "E" (uropa). De parcă ar fi realist și pragmatic să ignori ceea ce vor 70% dintre românii din România și câteva zeci de procente (nici să le numere nu prea vor) dintre românii dintre Prut și Nistru! De parcă pragmatic ar fi să vinzi gogoși săracilor basarabeni despre o integrare în UE, care nu este nicidecum propusă sau măcar imaginată de UE, sau despre calea independentei, micuței și curajoasei republici! De parca pragmatic ar fi sa îndrugi aberații precum "ne vom întâlni in UE"! (ca și cum i-ai spune fratelui tău să nu vă mai întâlniți acasă la părinți, ci în sufrageria doamnei Angela de la parter ca e mai "șic"!)". Formidabil! Nu știu dacă a reușit cineva să diagnosticheze realitatea atât de plastic și precis.

Mai există o categorie aparte de români, care atacă tangențial idealul Reunirii. Diverși indivizi anonimi blamează injurios basarabenii și nord-bucovinenii care obțin cetățenia română pentru a ajunge în Vest. Culmea ironiei: în 2017, anonimii își postează comentariile acide în aceleași publicații on line unde sunt inserate articole de genul: "Conform Raportului Băncii Mondiale, peste un milion de români ar vrea să plece din ţară în următorii 5 ani". Unioniștii adevărați sunt recunoscători Statului Român, inclusiv pentru faptul că asigură fiecărui cetățean dreptul de a emigra în căutarea unui viitor mai bun. În multe județe, românii din Basarabia, Nordul Bucovinei și ținutul Herța contribuie la diminuarea penuriei de resurse umane cauzată de emigrația masivă a localnicilor. Ca unionist, mă bucur dacă cetățenia română îl ajută pe un tânăr bucovinean să evite încorporarea în trupele ucrainene care luptă în Donbass. Și nu mă indignează faptul că mulți basarabeni, obținând cetățenia, își găsesc de lucru în țările Uniunii Europene. Știu că mulți se întorc. Unii investesc câștigul în diverse afaceri chiar în localitățile de unde au plecat. Apropo, și volumul capitalului investit de basarabeni în "Vechiul Regat" este mai mare decât cel investit în Republica Moldova de către românii din dreapta Prutului.

Anatol Șelaru, preşedintele executiv al Partidului Unităţii Naţionale din Republica Moldova (PUN) a declarat recent: „Până acum au umblat toţi cu lozinca falsă: să aducem Basarabia acasă. Eu vreau să vă spun că Basarabia nu a plecat nicăieri, Basarabia tot aici a rămas. În 1940, România a fost alungată din Basarabia şi acum România are datoria să se întoarcă înapoi. Să nu aştepte ca basarabenii să vină la protest şi să roage: primiţi-ne şi pe noi în România că aţi uitat de noi, suntem ruda săracă sau nu ştiu ce. Astăzi România trebuie să vină în Moldova şi să aducă bunăstare, fiindcă sărăcia nu face Unirea. Întoarcerea României trebuie să fie urmată de realizări economice pentru Chişinău, în aşa fel ca pe malul stâng al Prutului să fie adusă bunăstarea, iar oamenii să-şi dorească Unirea".

De câțiva ani încoace devine tot mai vizibilă o realitate: România, sub toate aspectele, a progresat masiv față de Republica Moldova. Observatorii străini constata diferența frapantă dintre cele două state românești. Totodată, în România se simte presiunea din partea agenților de influență ai Ucrainei, Rusiei și ale altor forțe cu interese specifice în zonă. Aceștia insinuează subtil: reîntregirea națională ar fi o gravă pierdere economică pentru România. La fel proceda, în 1990, la Chișinău, elita comunistă și agentura ruso-ucraineană: noi suntem bogați, România este înapoiată și va deveni tot mai săracă. La ce să ne unim cu românii? La o dispută, oricine ținea să demonstreze, cu creionul în mână, că județul Bălți este mai dezvoltat decât județul Botoșani. Iar județul Orhei o duce mai bine ca județul Vaslui. Sau că județul Suceava cedează în concurența cu județul Cernăuți.

Astăzi, invers, aceeași agentură, aceeași mass-media aservită prezintă Basarabia ca pe o sărăcie generalizată. În realitate, însă, un județ din stânga Prutului, precum Orhei, de exemplu, nu este populat de niște infirmi, asistați social. Și nu supraviețuiește din ajutoare externe. Oamenii merg dimineața la datorie, exact ca și cei dintr-un județ din dreapta Prutului, Vaslui, bunăoară. Și dacă e să ne unim, asta nu înseamnă că județul Orhei devine o povară, o unitate teritorial-administrativă întreținută de județele din dreapta Prutului, inclusiv de Vaslui. Nici un județ din Basarabia și Nordul Bucovinei nu devin nicidecum o povară pentru confrații lor din județele din Moldova, Muntenia sau Transilvania.

Domnul Șelaru are dreptate: cea mai parte din electoratul basarabean este materialistă și sensibilă anume la argumente de acest gen. Mie, însă, fiind din fire idealist/constructivist, îmi pare cam nostimă actuala propagandă unionistă, axată ostentativ pe teza "Ca să le fie bine moldovenilor!" Să sperăm că la viitoarele alegeri parlamentare din 2018 vor vota partide sau persoane declarate unioniste. Și, la un eventual plebiscit, "masele largi populare" vor decide destinul celor șase județe din stânga Prutului, autoproclamate Republica Moldova.

Pe de altă parte, unii analiști se întrebă dacă nu cumva ar fi mai oportun ca unioniștii să se agite preponderent de soarta României? Or, timp de 50 de ani, în condiții de gulag, basarabenii, nord-bucovinenii și herțenii nu au dispărut. Acum, Planeta Moldova are "di tăti" și multora dintre locuitorii ei le este "ghini așă". În actuala conjunctură europeană, sunt protejați, într-un anumit fel, de o eventuală recidivă a Imperiului de la Răsărit. În 90-91, când eram prim-ministru la Chișinău, în casa guvernului aveam numai patru dolari. Ca să conduc o delegație oficială în Italia, am scris cerere la Moscova să-mi dea bani de drum, fiindcă biletele se cumpărau numai cu valută. Iar acum, România, UE, ONU, NATO par preocupate serios de Republica Moldova. Concomitent, de grija acestui "stat capturat (falimentar)" nu au somn Federația Rusă și CSI. Fiecare, însă, cu propriul interes specific.

Mărturisesc că am adoptat o modalitate de a naviga cumva mai ușor prin ceața politică din cele două state românești: nu-mi propun să evaluez egocentric comportamentul conaționalilor. Nu mă interesează ce reprezintă cutare politican sau oligarh. Păstrez în minte un reper, obiectivul de suflet - Reîntregirea! Am și o unitate de măsură. Și, în funcție de obiectivul meu, îi testez pe fiecare. Simplu, reducționist, subiectiv! Apreciez actorii scenei politice în funcție de ceea ce fac concret pentru Unire. Și dacă nu fac nimic, degeaba încearcă mass-media aservită să mă convingă că unii politicieni/oligarhi "sunt cu noi" iar alții "contra noastră".

Bunăoară, comparativ cu toţi președinţii de care Republicii Moldova "a avut noroc", unicul bun rămâne Nicolae Timofti. A afirmat deschis: dincolo de Prut se vorbește limba română; unirea este un obiectiv naţional. Nu a subminat cu nimic procesul ireversibil al unirii celor două state românești. Iar dintre toți prim miniștrii de până acum, Pavel Filip este cel mai adecvat, credibil și performant. Deocamdată nu a întreprins nimic dăunător pentru cauza Unirii. Și merită tot respectul și susținerea pentru rezolvarea corectă a conflictului diplomatic legat de atitudinea lui Rogozin față de Republica Moldova. La București, cel mai bun președinte, în viziunea unioniștilor și a basarabenilor în general, a fost Traian Băsescu. Și ar fi prea frumos ca actualul președinte să rămână în istoria românilor cu numele de "Klaus Johannes – Întregitorul". Cât despre prim-miniștrii de la București, clasificarea pe acest criteriu este mai problematică și necesită un studiu aparte.

Am mai spus-o și repet: Nu importă că "masele largi ale oamenilor muncii de la orașe și sate" (ideologemă ideocratică bolșevică) nu au obiective naționale strategice. Și ce dacă marea majoritate a românilor de pretutindeni operează cu fenomene de bâlci, cu sintagme precum "eu și revoluția" sau "să moară capra vecinului". Unionismul este un ideal care nu ține cont de clanuri, de interesele nașilor, finilor și cumetrilor, nici de acțiunile lor trecătoare.

Unionist sincer poate fi doar un idealist înnăscut, deoarece Unionismul este un ideal, care presupune o schimbare radicală, efort și riscuri asumate. Însă, în structura oricărei populații, constructiviștii - oamenii deschiși schimbărilor (minoritatea creativă, inovatorii) nu depășesc cota de 7%. În rest, "urzeala norodului" conține: misoneiști (conservatorii nativi și intransigenții, adversarii înnoirii de orice fel – 33%); filoneişti (activiștii, animatorii, prostănacii cu inițiativă, promotorii schimbării cât mai frecvente și cu orice preț, – 8%) și partea ce mai numeroasă – expectativii (conformiștii, consumiștii, hedoniștii, centriștii, căldiceii – 52%).

Finalizarea procesului de Reîntregire a Patriei depinde de minoritatea creativă. Procentele vehiculate de antiunioniști, nu valorează prea mult. Unirea, pentru minoritatea creativă, înseamnă revenirea Statului Român, de jure și de facto, în teritoriile sale răpite în 40/44. Această minoritate construiește Unirea zi de zi, cu răbdare și efort. Pe unioniștii autentici nu-i interesează dacă, la ora actuală, careva județ din Transilvania, Banat sau Oltenia este mai bogat sau mai sărac decât unele din fostele județe dintre Nistru și Prut. Volens, nolens, în actuala conjunctură globală se impune o chestiune clasică - "Care pe care?" Aceasta este dilema luptei de clasă și a luptei naționale. Și, totodată, un principiu fundamental de politică internă și externă. Pentru fiecare națiune, a răspunde adecvat la întrebarea "Care pe care?" semnifică, de fapt, "A fi sau a nu fi?" În cazul nostru, pentru supraviețuirea României ca Stat și Națiune, este imperios necesar să conștientizăm următorul postulat:

Reunirea cu Țara-mamă România nu a reprezentat niciodată o urgență pentru elita politică și clanurile mafiote din Republica Moldova. Dacă Bucureștiul nu elimină de facto consecințele Pactului Stalin-Hitler, procesul destrămării României va continua. Obiectivul strategic – supraviețuirea României ca Stat și Națiune, condiționează mobilizarea totală a resurselor posibile și disponibile; mijloacele tactice determină, în mod obligatoriu, întreaga activitate operativă în fiecare subsistem al Statului Național Unitar. Integrarea celor două state românești, și nu altceva, constituie în prezent unicul Proiect de Țară.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.