Românii din Catalonia, speriați de viitor. Ei se tem că vin vremuri grele, în cazul independenței provinciei

Miercuri, 11 Octombrie 2017 Barcelona, Spania/Romanian Global News
Imprimare

25_catalonia_spania
Sunt mulţi români în Spania şi implicit în Catalonia. Trăiesc de multă vreme acolo, muncesc şi au afaceri. TVR a încercat să analizeze cum ar fi ei afectaţi de independenţa provinciei.

Comunitatea românească din Catalonia are peste 100 de mii de membri, care s-au stabilit de mulţi ani în Spania, transmite Romanian Global News.

Mai mult, liderul catalan Carles Puigdemont este căsătorit cu o româncă din Iaşi, iar unii compatrioţi nu se tem de viitorul unei regiuni separate de Spania.

Separarea Cataloniei de Spania ar însemna ieşirea automată din Uniunea Europeană şi din zona euro. Multe companii au părăsit deja regiunea, iar situaţia îi preocupă şi pe românii din Barcelona.

Presiunile asupra lui Carles Puigdemont au fost exercitate atât de la susţinătorii săi radicali care cer o ruptură urgentă de Spania, dar şi de mediul politic conservator, care se teme de o criză economică şi de lipsa recunoaşterii internaţionale a independenţei.

Guvernul spaniol susţine că s-a pregătit pentru orice şi a mobilizat 10 mii de poliţişti în Catalonia.

Secesioniștii catalani au semnat marți seară la Barcelona o declaraţie de independenţă care, însă, a fost suspendată pe loc. Gestul nu are valoare juridică, dar guvernul de la Madrid a convocat o reuniune de urgență a Consiliului de Miniştri, în timp ce amânarea separării de Spania i-a dezamăgit pe unii catalani.

Executivul spaniol consideră că guvernul catalan a mers prea departe și pregătește o reacție severă care ar putea duce la suspendarea autonomiei regionale și convocarea alegerilor anticipate.

http://stiri.tvr.ro/romanii-din-catalonia--speria--i-de-viitor--ei-se-tem-ca-vin-vremuri-grele--in-cazul-independen--ei-provinciei_823322.html#view

 

Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.