Au început cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească în Verbania (Piemonte)

Email Imprimare PDF

22_limba_romana_rCursul de limbă, cultură şi civilizaţie românească a fost introdus, de la începutul lunii, şi în programa bibliotecii orăşeneşti din Verbania (Piemonte), transmite Agenda Diasporei, preluat de Romanian Global News.

Astfel, o dată pe săptămână, comunitatea de români din Verbania are posibilitatea de a frecventa două ore de limbă română, predate de către un profesor român.

„Este pentru prima oară când organizăm cursuri de limbă română la noi în oraş. Acest lucru a fost posibil în urma colaborării cu Primăria Verbania, dar şi cu sprijinul şcolilor din oraş", a declarat Monica Abbiati, consilier pentru educaţie în Verbania.

Prin cursurile de limbă română, cei 463 de români rezidenţi în Verbania (mulţi dintre ei tineri născuţi în oraş) vor avea posibilitatea de a cunoaşte elementele culturale şi de limbă din ţara de origine a lor sau a părinţilor lor.

„Această iniţiativă va contribui la creşterea şi la educarea generaţiei de tineri români din Verbania, care reprezintă 16,8% din străinii din oraş", a mai declarat Monica Abbiati.

La fel ca în celelalte regiuni din Italia, cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească sunt propuse şi finanţate de către Guvernul României prin Uniunea Europeană care solicită în mod clar predarea mai multor limbi vorbite în Europa, în funcţie de comunităţile care trăiesc în fiecare stat. Româna este una dintre acestea.

Orele de limbă, cultură şi civilizaţie românească sunt plătite de către Guvernul României care desemnează anual, prin concurs, un profesor român pentru a preda aceste cursuri.

Lombardia, Piemonte, Lazio, Toscana, Veneto, Umbria şi Catania sunt regiunile italiene în care sunt predate ore de limbă română.

Iniţiativa de a introduce limba şi cultura română ca materie de studiu în anumite şcoli din Italia a generat mereu conflicte de idei şi nu numai.

Anul trecut, în cadrul unei şedinţe la Institutul Corrado Melone şi Ladispoli 1 de lângă Roma, părinţii elevilor italieni au aruncat cu un calculator înspre director şi au ameninţat direcţiunea că îşi vor retrage copiii de la şcoală dacă limba română va fi inclusă în programa şcolară.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.