Programul de burse pentru un curs de vară în România 2017

Email Imprimare PDF

19_stud_in_roAmbasada României în Republica Moldova anunță lansarea, la data de 10 martie 2017, a ofertei Ministerului Educației Naționale (MEN) de burse pentru Cursurile de Vară - România 2017 la Universitatea din Craiova, Universitatea "Ovidius" din Constanța și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara, transmite Romanian Global News.

Perioada și locul de desfășurare, condițiile de participare și programul cursurilor, pentru fiecare din cele patru universități coorganizatoare, sunt prezentate, pe site-ul ministerului https://www.edu.ro/summer-courses

Reprezentanțele străine, diplomatice sau culturale, aflate la București, vor putea transmite la MEN, dosarele candidaților nominalizați de organismele proprii, abilitate pentru acordarea burselor în baza documentelor interguvernamentale și interministeriale, aflate în vigoare și care conțin prevederi privind acordarea de burse la Cursurile de Vară, începând cu data de 20 aprilie 2017, dar nu mai târziu de 5 mai 2017, în format electronic la adresa de email Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

Bursierii străini primiți la Cursurile de Vară - România 2017 beneficiază de cazare, masă, program de studiu și program cultural, cu excepția excursiilor și vizitelor, care se plătesc de către participanții interesați.

Calendarul Cursurilor de Vară – România 2017 este disponibil prin click aici.

Conform Protocolului de colaborare intre Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice din Romania si Ministerul Educației din Republica Moldova pentru anii de învățământ 2016 – 2019, semnat la Chișinău, la 22.12.2016, pentru Republica Moldova au fost aprobate 25 de locuri.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.