Patriarhul României: Fiecare dintre noi trebuie să avem o permanentă preocupare față de familia noastră și față de viitorul familiei creștine și al neamului românesc

Email Imprimare PDF

22_familia_crestina_romaneascaFamilia a fost şi este constant prezentă în centrul misiunii pastorale şi sociale a Bisericii, deoarece aceasta reprezintă fundamentul societăţii umane, scrie Basilica.ro, preluat de Romanian Global News.

Patriarhul Daniel şi-a arătat, în repetate rânduri, susţinerea faţă de familia tradiţională care trebuie să facă faţă astăzi multiplelor provocări şi crize din societatea contemporană.

Familia se găseşte într-o situaţie fragilă şi dificilă, spune Patriarhul nostru, deoarece modelul însuşi al familiei tradiţionale este considerat de unii ca fiind învechit sau perimat.

Evidenţiind contextul actual dominat de o mentalitate individualistă şi secularizantă, care nu căută sfinţirea vieţii prin rugăciune, naşterea de copii şi creşterea lor în credinţa creştină, Preafericirea Sa trage un semnal de alarmă faţă subminarea valorilor tradiţionale ale familiei creştine.

Patriarhul României avertizează că există un număr în creştere a persoanelor care tratează căsătoria ca un simplu contract sau parteneriat între două persoane de gen diferit sau de acelaşi gen.

Parteneriatele sociale sau de conviețuire între persoane nu pot fi asimilate familiei tradiţionale și orice atentat la identitatea tradițională a acesteia constituie o inovație artificială care nu poate purta numele realității naturale de care se îndepărtează, subliniază Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Să susţinem efortul Bisericii de a apăra familia tradiţională

În acest context, Biserica îşi arată grija, responsabilitatea, preţuirea şi mai ales sprijinul pentru această instituţie importantă a societăţii – familia, care, după cum evidenţiază Preafericirea Sa, deşi a trecut prin multe încercări şi pericole, totuşi a fost instituţia cea mai stabilă a umanităţii, asigurând continuitatea acesteia în istorie.

Subliniind faptul că familia este mai întâi de toate un dar al lui Dumnezeu-Creatorul pentru umanitate, Părintele Patriarh îndeamnă să susţinem efortul Bisericii de a apăra familia naturală, tradiţională, universală şi de a rezista în faţa unor „modele" noi de familie, care consideră că uniunea firească bărbat-femeie ar fi doar un model printre altele.

Fundament al existenţei, stabilităţii şi continuităţii societăţii europene, al maturizării iubirii părinţilor şi al bunei educaţii a copiilor, al sănătăţii spirituale şi al prosperităţii materiale, familia umană naturală nu poate fi înlocuită cu niciun substitut sau model artificial.

Familia este o realitate sacră

Numind-o adeseori binecuvântare şi icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate, Patriarhul României explică faptul că familia nu poate fi redusă doar la aspectele ei biologic, juridic, psihologic, sociologic sau economic, deoarece ea este mai mult decât toate acestea laolaltă şi le transcende.

Pentru tradiţia creştină şi pentru toate religiile monoteiste, familia este o realitate sacră, o împlinire a fiinţei umane în starea de comuniune de iubire generoasă, având vocaţia sfântă de a fi conlucrare vie a omului cu Dumnezeu-Creatorul vieţii naturale terestre, pentru a dobândi viaţa eternă, cerească, în iubirea eternă a lui Dumnezeu.

Având în vedere că relaţia părinţi-copii se înţelege mai ales din perspectiva relaţiei omului cu Dumnezeu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române îi îndeamnă pe părinţi să acorde mai mult timp copiilor, să-i ajute să-şi păstreze sănătatea sufletească și trupească, să cultive libertatea de a face binele şi de a aduce bucurie celor din jurul lor.

În ceea ce îi priveşte pe copii, Patriarhul tinerilor le adresează sfatul părintesc de a-şi iubi părinţii şi de a se ruga pentru ei, întrucât prin ei Dumnezeu le-a dăruit viaţa şi tot prin ei îi ajută să-și împlinească vocația lor de-a crește spiritual în iubire faţă de Dumnezeu şi de oameni.

Să avem o permanentă preocupare față de viitorul familiei creștine

Totodată, Sfântul Sinod al Bisericii noastre încurajează, cu dragoste și responsabilitate, pe toţi fiii duhovniceşti să nu se lase copleşiţi de criza morală și materială pe care o traversăm ca urmare a îndepărtării oamenilor de Dumnezeu și a lăcomiei nemăsurate după cele materiale.

Fiecare dintre noi trebuie să avem o permanentă preocupare față de familia noastră și față de viitorul familiei creștine și al neamului românesc, prin redescoperirea și trăirea valorilor creștine în casele noastre, în parohiile de care aparținem și în marea familie a Bisericii, transmit ierarhii Bisericii Ortodoxe Române.

Un alt îndemn adresat de Sfântul Sinod se referă la naşterea de prunci şi educarea acestora potrivit perceptelor creştine. Ierarhii condamnă avortul şi îl consideră o crimă, o ucidere a unui om nevinovat care nici nu se poate apăra (copilul).

Să ne bucurăm totdeauna că zămislirea pruncilor este un dar dumnezeiesc, o binecuvântare pentru familie și pentru popor, să îi sfătuim și să îi sprijinim pe tinerii căsătoriți să fie roditori de copii, să-i crească și să îi educe. Să redescoperim dialogul, prețuirea și ajutorarea reciprocă în familie și între familii.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.