Mesajul PF Daniel adresat românilor de Sfintele Paști 2017

Email Imprimare PDF


Sărbătoarea Învierii Domnului sau Sfintele Paşti ne prezintă biruința lui Hristos asupra păcatului, asupra iadului şi asupra morţii.

 

Prin urmare, Sfintele Paşti sunt sărbătoarea vieţii veşnice, a luminii veșnice şi a bucuriei veșnice în iubirea Preasfintei Treimi.

De aceea, în noaptea de Paști şi în toată perioada pascală, timp de 40 de zile, cântăm troparul: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le". De asemenea, cântăm: „Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele de sub pământ" sau: „Să se veselească cele cereşti şi să se bucure cele pământeşti, că a făcut biruinţă cu braţul Său Domnul".

În aceste zile de lumină, pace şi bucurie, primite de la Hristos-Domnul, suntem chemaţi să arătăm lumină, pace şi bucurie, în familie şi în societate, mai ales ajutând pe cei bolnavi, pe orfani, pe bătrâni, pe săraci şi pe cei care sunt însinguraţi şi întristaţi. Să nu uităm nici pe românii care se află printre străini, ci să-i purtăm în rugăciunile şi în iubirea noastră.

Cu prilejul Sfintelor Paşti, vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, dimpreună cu salutul pascal: Hristos a înviat!

† Daniel

Patriarhul României

Iubirea răstignită învinge păcatul, iadul și moartea (Pastorală de Sfintele Paști – 2017);

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.