Zi de mare sărbătoare la Parohia românească Sfânta Anastasia din Genzano di Roma (Protopopiatul Lazio III)

Email Imprimare PDF

10_parohia_sfanta_anastasia
Rugăciune, binecuvântare, credință și bucurie - sunt cuvinte care oglindesc atmosfera care a reunit mulțimea credincioșilor veniți de aproape sau de mai departe, enoriași ai Parohiei sau oaspeți din alte parohii, în ziua de duminică, 29 octombrie, să o cinstească pe Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana, cu ocazia sărbătoririi hramului parohiei românești din localitatea Genzano di Roma, Protopopiatul Lazio III, transmite Romanian Global News.

 

Încă din seara zilei de sâmbătă, 28 octombrie, un sobor de mai mulți preoți de la parohiile învecinate a săvârșit Slujba Vecerniei și Litiei, bucurându-se împreună cu credincioșii prezenți de părticele din Sf. Moaște ale Sf. Ioan Gură de Aur, Nectarie din Eghina, Fidelie din Como, Andrei Șaguna, Laurențiu și Cecilia, poposite în aceste zile in mijlocul nostru.

Ziua de duminică a început cu slujba Utreniei, Acatistul Sf. Anastasia și apoi cu Sf. Liturghie la care au participat peste două sute de credincioși, copii, părinți sau bunici, cântând împreună lui Dumnezeu cel slăvit întru sfinții Lui. Agapa tradițională de hram, desfășurată în aer liber în grădina Mănăstirii maicilor catolice vecine, a încheiat sărbătoarea, fiecare aducând rugăciune de mulțumire pentru cel de-al optulea hram al Parohiei!

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.