Anul 2018 a fost proclamat drept An omagial al unității de credință și de neam și An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română

Miercuri, 03 Ianuarie 2018 București, România/Romanian Global News
Imprimare

14_patriarhia_romana_mesaj_d
După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare în prima zi a lunii ianuarie, a avut loc în Catedrala Patriarhală o slujbă de Te Deum. În cadrul acesteia, anul 2018 a fost proclamat ca An omagial al unității de credință și de neam și An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română, transmite Romanian Global News.

Slujba de Te Deum a fost oficiată de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod, scrie Basilica.ro.

La finalul slujbei, PS Varlaam Ploieșteanul a citit actul oficial de proclamare aAnului omagial și comemorativ 2018 în Patriarhia Română.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Părintele Patriarh Daniel a spus că credința creștină este încă de la apariția poporului român în istorie principalul element constitutiv al conștiinței de sine a românilor, al identității românești, alături de latinitate sau romanitate, a spus Preafericirea Sa.

Este o realitate istorică incontestabilă faptul că etnogeneza românească, sau formarea poporului român, și încreștinarea lui au fost două procese concomitente și convergente, a explicat Patriarhul. Creștinați, adică uniți cu Hristos prin Botez, pe când se formau ca popor nou în istorie, românii poartă în sufletele lor pecetea Tainei Crucii și a Învierii lui Hristos, a adăugat Preafericirea Sa.

În continuare, Părintele Patriarh a evidențiat contribuția majoră a Bisericii Ortodoxe Române la promovarea conștiinței și a identității spirituale a poporului român:

Biserica a cultivat cu insistență în sufletele credincioșilor români conștiința că au aceeași obârșie ca neam, aceeași limbă romanică neolatină și aceeași credință creștină. Altfel spus, adevărul originii daco-romane și al latinității limbii, sau adevărul romanității românilor a fost conștientizat în Biserică și transmis de ierarhi preoți și diaconi prin predici, dar mai ales prin tipărirea cărților bisericești și difuzarea lor în toate provinciile locuite de români.

Totodată, Părintele Patriarh Daniel a explicat prezența în Catedrala Patriarhală la momentul de proclamare a Anului omagial și comemorativ 2018 a patru reprezentări grafice:

14_icoane_patriarhia_ro
Icoana Sfintei Treimi – ca simbol al unității noastre de credință și de neam, pentru că Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi simbolizează în acest context cele trei mari provincii: Țara Românească, Moldova și Transilvania;

Icoana Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României – semnificativă deoarece avem credință apostolică pe care ne-a transmis-o Sfântul Apostol Andrei;

Tabloul Patriarhului Miron Cristea – care a fost un mare luptător pentru unirea Transilvaniei cu Regatul României, el reprezentând toate eforturile Bisericii pentru înfăptuirea Marii Uniri de la 1918;

Tabloul Regelui Ferdinand Întregitorul – care reprezintă pe toți oamenii politici și întreg neamul românesc care s-a luptat pentru realizarea idealului Unirii.

Patriarhul Daniel s-a rugat la final ca Dumnezeu să binecuvinteze Anul Centenarca an al recunoștinței față de Dumnezeu și față de înaintași, dar și un an al comuniunii sau unității spirituale românești.

Momentul solemn s-a încheiat cu intonarea Troparului Sfinților Români, a Imnului de Stat Deșteaptă-te române! și a cântării Mulți ani trăiască!

 

Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.