Haas 2CA, zborul orbital redefinit de români

Email Imprimare PDF


ARCA Space Corporation a prezentat în Statele Unite, racheta Haas 2CA, un lansator orbital inovativ capabil să se plaseze pe orbită alături de sarcina utilă, fără a folosi trepte suplimentare așa cum folosesc rachetele actuale. Acest tip de vehicul este denumit Single Stage to Orbit (SSTO). Haas 2CA este echipată cu un motor racheta aerospike liniar care este cu 30% mai eficient din punct de vedere al consumului, comparativ cu motoarele rachetă actuale.

Haas 2CA este proiectată să plaseze pe orbită o sarcina utilă de 100kg, la un cost de lansare de $1,000,000, ceea ce reprezintă cel mai scăzut cost al unui lansator orbital. Are o lungime de 16m, un diametru de 1,5m si o greutate la lansare de 16,290 kg. Forța maximă de tracțiune a motorului este de 33,5 tone în vid, acesta funcționând cu apă oxigenată concentrație 90% si kerosen.

ARCA Space Corporation colaborează cu centrele NASA Kennedy, Ames, Wallops, Marshall, Stennis si Johnson în cadrul Cooperative Opportunity Program, care are ca scop pregătirea primului zbor al rachetei care va avea loc în 2018 de la Wallops Flight Facility, Virginia.

Haas 2CA va opera pe piața de micro și nano sateliți care este estimata de un raport SpaceWorks la un număr de 3.000 de sateliți între 1 și 50 kg care vor fi lansați intre 2016 și 2022. Valoarea totală a pieței este estimată de Eurostat la 5,3 miliarde pentru următoarea decadă. La un cost de lansare de 1 milion dolari racheta Haas 2CA se potrivește perfect pentru această piață care caută soluții economice.

De asemenea ARCA a inițiat oferta publica pentru cei doritori să devină coproprietari ai companiei, capitalul urmând a fi investit în programul Haas 2CA.

"Când racheta Haas 2CA se va lansa va fi prima rachetă din istorie care se va plasa in totalitate pe orbită, fără a utiliza trepte intermediare. Acest lucru oferă posibilitatea scăderii semnificative a costurilor de producție si lansare a rachetei. Haas 2CA poate fi lansată și de la centre de lansare din interiorul Statelor Unite, deoarece nu exista trepte care sa reintre in atmosferă după utilizarea lor. Rachetele in mai multe trepte, deși mai performante in ceea ce privește sarcina utilă, au fiabilitate mai scăzută si costuri mai mari, datorită numărului crescut de componente. Tehnologia SSTO, odată implementată, va scădea timpul și costurile de lansare, lucru așteptat de industria aerospațială de foarte mult timp. De asemenea, această rachetă va fi cel mai rapid vehiculul spațial putând atinge orbita în sub 5 minute." a afirmat Dumitru Popescu, președinte ARCA Space Corporation.

Jetul motorului rachetă aerospike se expandează într-un mod optim de la nivelul solului până în spațiu asigurând eficiență superioară la toate altitudinile de zbor. Un motor rachetă clasic funcționează în mod eficient la o singură altitudine, de obicei la nivelul solului. Din acel punct motorul nu mai utilizează în mod eficient scăderea presiunii atmosferice deoarece jetul este limitat de ajutajul motorului. Un motor aerospike folosește practic rapoarte de expansiune nelimitate, astfel crescând semnificativ impulsul specific al motorului la altitudini mari. O comparație interesantă între cele mai avansate motoare rachetă existente pe piață este cea dintre motorul Merlin 1D al companiei SpaceX, care oferă 311s de impuls specific în vid la aproximativ 100 bari presiune internă folosind kerosen si oxigen lichid și motorul Executor Aerospike pentru Haas 2CA care oferă 314s de impuls specific în vid la 16 bari presiune internă, folosind combustibili mai puțin energetici, care pune in evidență avantajele configurației aeropspike.

Controlul atitudinii rachetei în zbor este obținută prin modificarea tracțiunii celor 16 camere de ardere individuale prin ajustarea amestecului intern de combustibili. Acest lucru elimină sistemele complexe de pivotare a motorului pentru controlul zborului.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.