Serbare la final de an în Școala parohială românească din Valdemoro

Email Imprimare PDF

21_scoala_parohiala_ro_valdemoro
În Duminica Tuturor Sfinților copiii și tinerii din cadrul Școlii Parohiale Sfinții Mărturisitori, ce funcționează în Parohia ortodoxă românească din Valdemoro au pregătit serbarea la final de an. Evenimentul a avut loc în biserică, după încheierea Sfintei Liturghii, scrie www.basilica.ro, preluat de Romanian Global News.

Momentul literar-artistic din 11 iunie 2017 s-a desfășurat într-o atmosferă cordială, festivă, însuflețită de prestația micilor actori, înveșmântați în straie populare. Toți fac parte și din Ansamblul de dans popular juvenil Mugurașii al Parohiei Valdemoro.

S-au recitat poezii și s-au intonat piese din repertoriul românesc, cântece ale copilăriei.

Un moment deosebit l-a constituit recitalul de orgă al tinerei Claudia Maria Șimon, elevă la Institutul Fuente de la Villa din Valdemoro. Piesele alese, Odabucuriei din Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven și Cântă, pasăre! (Canta, pájaro!) nivel 1 de Piano de Bastien, au fost interpretate cu multă simțire și emoție artistică, ceea ce, la final, i-a adus aplauze repetate din partea întregii asistențe.

De asemenea, tânăra Iulia Purja, membră a Coralei Escolania de Valdemoro, a interpretat două cântece în limba spaniolă.

După prezentarea nominală a interpreților, toţi cei implicaţi în acest montaj artistic au primit din partea preotului paroh Dorin Sas o Diplomă de participare, ce atestă prezența la cursurile Școlii parohiale în anul școlar 2016-2017, precum și o carte de povești în limba română.

Părintele Dorin Sas a transmis că în următoarea duminică, după Sfânta Liturghie, va fi oficiată în biserică o slujba de Te-Deum la încheierea anului școlar, iar după masă e prevăzută organizarea unei excursii într-o locație de agrement din zona Comunității de Madrid (Día de Valdemoro en Xanadú) pentru copiii participanți.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.