În Parohia Ortodoxă Română din Salzburg a avut a loc sărbătoarea Zilei Copiilor

Email Imprimare PDF

21_salzburg_copii_ro
În Parohia Ortodoxă Română din Salzburg a avut a loc sărbătoarea Zilei Copiilor. Evenimentul cultural-spiritual, intrat în tradiţia comunităţii este aşteptat cu bucurie de copii şi de adulţi. Copiii, asistaţi de părinţi şi de coordonatorii programului s-au pregătit cu multe săptămâni înainte, au exersat la instrumente, şi-au probat costumele populare şi opincuţele, au scris poezii şi urări dedicate părinţilor, cadrelor didactice şi prietenilor, scrie Preot Prof. Dr. Dumitru Viezuianu, preluat de Romanian Global News.

Programul Zilei a început la ora 10,00 cu oficierea Sfintei Liturghii, când copiii alături de părinţi au cântat la slujbă, au ministrat, au citit Apostolul şi alte rugăciuni liturgice, au rostit împreună Tatăl Nostru – în limbile română şi germană, au primit Sfânta Împărtăşanie.

După Agapa oferită în „Grădina Florilor", a urmat - în Sala Centrului Cultural şi Ecumenic - programul special pregătit de copii. Sub genericul „Tinere talente" copiii au interpretat instrumental şi vocal melodii folclorice şi clasice, repertoriul cuprinzând şi creaţii ale marelui compozitor Wolfgang Amadeus Mozart. Au recitat poezii, au interpretat cântece dedicate părinţilor. Pentru destindere au adăugat momentele vesele presărate cu umor. Formaţia „Hora bucuriei" a prezentat dansuri populare, în care micii dansatori îmbrăcaţi în costumele populare din toate zonele României au adus bucurie celor prezenţi.

A urmat prezentarea frumoaselor costume populare din diferite părţi ale ţării. La ora 12,30, iluzionistul Hans Liedl a prezentat un spectacol inedit, cu participarea activă a copiilor. Din program a făcut parte şi Tombolă gratuită, plină de surprize.

În încheiere au fost prezentate „Power Point" imagini, în care Înaltpreasfinţitul Mitropolit Serafim vizitează şi ajută copiii săraci din Moldova. În semn de solidaritate, copiii din Salzburg au contribuit din „Taschengeld" cu o suma ce va fi transmisă în contul special deschis în acest scop de Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.

Poetul Prof. Sterian Dumitru Vicol, preşedinte al Societăţii Scriitorilor „Costache Negri" Galaţi şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, a lansat la Salzburg volumul de poezii „Memoria lui Femios" şi a scris – inspirat de copii în biserica din Salzburg - o poezie dedicată mamelor şi copiilor lumii pe care o redăm în premieră mai jos, cu aprobarea autorului. Copiii au fost atât de încântaţi de sărbătoare, încât şi-au propus „s-o sărbătorim mai des".

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.