Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Email Imprimare PDF

Fragment din Cine e Iisus?

"Pentru noi Iisus e Sensul vietii si al Istoriei: reazemul ei in ispitele si furtunile timpului. Iisus e asemanarea dupa care tanjim si insetam de-a lungul desertului lumii: originalul nostru, autenticitatea noastra,dar, mai mult decat acestea, Iisus este Prietenul nostru, care singurul ne ramane credincios si nu ne paraseste niciodata. si mai mult: e Sfanta noastra Impartasanie cu desavarsirea: foamea noastra metafizica."

 

Sursa text: Parintele Arsenie Boca - Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 135

Dragii nostri prieteni,

Am reusit sa actualizam tabelul de ajutor si rugaciune pentru cei aflati in nevoi - si aici ne referim nu numai la nevoi materiale, o casa unde sa locuiasca, haine sa se imbrace, alimente sau un loc de munca ci si la oameni in jurul lor care sa ii iubeasca, ajute sau macar sa se roage pentru ei pentru a-si gasi sau regasi pacea sufletului.

Va rugam, asadar, sa cititi despre acesti oameni si sa ajutati asa cum puteti si vreti fiecare, dupa masura posibilitatilor.

Mai jos va aducem in atentie doua dintre aceste cazuri, doua familii foarte greu incercate pe care nadajduim sa le ajutam acum, cand sunt in situatii grave si urgente.

Maricela Rimba este o mama parasita si bolnava. Ea are 32 de ani si s-a imbolnavit in urma cu 2 ani de scleroza in placi*, se lupta destul de mult cu boala si cu durerile ei, a fost internata in ultima perioada, iar recent a avut probleme la ochi si in prezent nu si-a recapatat complet vederea.

A locuit pana recent doar impreuna cu baiatul ei de 12 ani cu chirie, insa nu s-a mai putut descurca financiar pentru ca are doar ajutorul de 400 de lei de la stat si alocatia baiatului, astfel ca s-a mutat in casa parintilor ei, care sunt foarte in varsta (70/74) si care au si ei o singura pensie de 400 lei

Nu se descurca financiar cu toate necesitatile si are mare nevoie de ajutor pentru a-si cumpara lemne (se incalzesc cu sobe de teracota si a fost o iarna grea si consumatoare). Suma necesara este 380 lei (aproximativ o tona de lemne - in principiu le ajunge o luna).

Pentru cei care vor si pot sa o ajute pe dna Maricela Rimba si baietelul sau, numarul de telefon este: 0722.731.948 iar adresa de email: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

*Starea sanatatii dnel Maricela Ramba poate fi dovedita cu acte medicale.

Familia crestina Corbu, venita recent dintr-un centru de refugiati din Liban unde au fost obligati sa traiasca in cort 3 ani, venind in urma bombardamentelor din Siria, pierzand tot ce agonisisera o viata. Au reusit sa vina in Romania, in Bucuresti, prin intermediul ambasadei noastre.

Locuiesc cu chirie in sectorul 6, la acest moment nici unul dintre parinti nu are un loc de munca, ei traind cu ce le-a mai ramas de cand au venit in tara. Sotul este din Siria, un foarte bun cameraman dar pentru ca inca invata limba romana, nimeni nu vrea sa il angajeze, el stiind foarte bine doar engleza. Copilasii, unul de 3 ani si celalalt de 1 an si jumatate, stiu si limba romana, cel mai mare a reusit sa mearga azi la gradinita. Dar este nevoie de bani pentru chirie, pentru gradinita baiatului, pentru alimente, pentru scutece si lapte pentru fetita.

Mama are o promisiune pentru angajare, in cateva zile va incepe sa munceasca, cu ajutorul lui Dumnezeu, dar salariul va fi primit peste o luna, sunt nevoi foarte mari acum, in primul rand plata chiriei. Copiii au foarte putine haine (nu li s-a permis decat un minim bagaj la plecarea spre Romania), nu au jucarii, au o singura pilota cu care se invelesc. Copiii inca nu au acte -acum se fac toate demersurile in acest sens- si nu au, in consecinta, alocatii sau alta forma de ajutor social. Familia poate dovedi cu acte, cu fotografii, exact situatia in care se afla.

Copiii sunt educati frumos, in spirit crestin, se roaga impreuna, in fiecare zi, alaturi de parintii lor. Au venit, dupa cum ne-au spus, din iad, dintr-o zona unde "mortii stateau pe drumuri precum gunoaiele."

Au nevoie, asadar, de tot sprijinul nostru acum, pana cand incep sa lucreze parintii: hainute pentru copilasi, alimente, scutece pentru fetita, un loc de munca pentru tata, orice suma de bani reprezinta un ajutor real pentru aceasta familie foarte greu incercata!

Numarul de telefon unde pot fi contactati este acesta: Cornelia Corbu 0748.355.807 sau email: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.