Donaţie de tehnică militară americană pentru Armata Naţională din Basarabia

Email Imprimare PDF

21_tehnica_militara_americana_donata_basarabiaArmata Naţională a Republicii Moldova a primit un nou lot de tehnică militară din partea Guvernului Statelor Unite ale Americii. Donaţia a fost făcută în baza Acordului de cooperare între Executivul de la Chișinău și administrația de la Washington, semnat la 21 martie 1994, transmite Romanian Global News.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării de la Chișinău, lotul cuprinde 41 de unităţi de tehnică - HMMWV (High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle) şi autocamioane.

34 de vehicule militare au sosit deja în Republica Moldova, altele şapte urmând să ajungă până la finele primului trimestru al anului curent.

Acestea vor fi folosite de către militarii basarabeni în cadrul exerciţiilor naţionale şi internaţionale.

Amintim că în 2014, SUA au mai donat Armatei Naţionale alte 39 de HMMWV şi zece remorci pentru unităţile de tehnică auto.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.