În timp ce Rusia respinge fructele din Basarabia, o companie de dincolo de Prut duce fructe proaspete în zeci de magazine din România: „Primul succes ne dă încredere”

Email Imprimare PDF

26_fructe_rm
O companie din R. Moldova a reușit să încheie un contract cu Auchan Retail România, un distribuitor francez care deține 33 de hipermarketuri în dreapta Prutului, iar la mijlocul lunii trecute a expediat primul camion de fructe proaspete în România, scrie www.national.md, preluat de Romanian Global News.

Este vorba de compania „Ionextrans" SRL din raionul Ialoveni, iar primii struguri și prune proaspete din R. Moldova au apărut pe rafturile magazinelor din România la sfârșitul lunii octombrie 2017. Companiile planifică să extindă cooperarea și pentru alte categorii de fructe.

„Ne-am stabilit obiectivul să mărim în fiecare an cota de export pe piețele alternative, iar în acest sezon ne-a reușit să exportăm pe piața Uniunii Europene. E un drum ambițios, dar inevitabil, iar primul succes ne dă și mai multă încredere în calitatea produselor moldovenești și valoarea lor pe plan global", a declarat Ion Ionaș, directorul „Ionextrans" SRL.

Bazele legăturilor între cele două companii de pe ambele maluri ale Prutului au fost puse în toamna anului trecut, când zece producători și exportatori de fructe din cadrul Asociației „Moldova Fruct" au participat cu un stand comun la expoziția „Indagra Food", cu suportul Guvernului României și al PNUD Moldova.

Ulterior, reprezentanții distribuitorului francez au venit în R. Moldova, au vizitat livezile și au studiat condițiile de ambalare din cadrul Asociației.

Auchan Retail România a anunțat că va comercializa și categorii noi de produse, printre care și gustări porționate din fructe, segment în care producătorii de fructe din R. Moldova au deja experiență.

„Dezvoltarea sectorului fructelor proaspete, care este unul dintre cele mai dinamice, contribuie substanțial la dezvoltarea locală, atât datorită noilor locuri de muncă, cât și investițiilor adiționale în explorarea tehnologiilor moderne. Diversificarea piețelor de export pentru producția autohtonă prezintă o prioritate-cheie pentru dezvoltarea sectorului. Modelul actual de business al celor mai performanți producători este axat pe valorificarea oportunităților pe piețe noi, precum și eforturi continue la compartimentul inovare", susține Dumitru Vasilescu, manager de proiect la PNUD Moldova.

În același timp Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară din Federația Rusă (Rosselhoznadzor) anunță că a interzis importul a 20 de tone de mere din Republica Moldova din motivul depistării moliei orientale. Asta după ce la sfârșitul lunii octombrie un alt lot de mere din Moldova a fost întors acasă din motiv similar.

Potrivit unui comunicat de presă al Rosselihoznadzor-ului din 7 noiembrie, la sfârșitul săptămânii trecute „în timpul efectuării controlului fitosanitar la punctul de trecere «Krupeț» din regiunea Kursk, într-un lot de mere proaspete cu cantitatea de 19,85 tone din Republica Moldova, a fost depistată molia orientală (Grapholitha molesta Busck)".

„În scopul neadmiterii pătrunderii pe teritoriul Federației Ruse a unității de carantină, importul lotului a fost interzis", anunță serviciul rus.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.