Songaj IRI: Numărul cetățenilor R. Moldova care vor în UE, mai mare decât al celor care pledează pentru Uniunea Euroasiatică: Rusia, cel mai mare pericol! 57% dintre repondenți văd ca bună relația cu România

Email Imprimare PDF

25_moldova_join_ue
Numărul cetățenilor R. Moldova care văd viitorul republicii în UE l-a depășit, pentru prima dată în ultimii doi ani, pe cel al moldovenilor care pledează pentru aderarea la Uniunea Euroasiatică.

Ultimul sondaj al International Republican Institute (IRI) arată că la întrebarea „Dacă R. Moldova ar putea să se alăture doar unei uniuni economice internaționale, care ar trebui să fie aceasta?", 49% din respondenți au răspuns UE, în timp ce 38% - Uniunea Euroasiatică.

În octombrie 2015, situația era inversă - 45% pentru uniunea de la Est și 38% - pentru UE.

Întrebați care sunt cei mai mari parteneri economici și politici ai R. Moldova, 67% și, respectiv, 58% au arătat că UE, 66% și 56% - Rusia, iar 48% și, respectiv, 46% - România.

Totodată, 28% dintre intervievați au arătat că Rusia este cel mai mare pericol pentru R. Moldova, 20% - USA, 16% - Ucraina, 9% - UE, 7% - România, în timp ce 23% nu văd niciun stat ca fiind un posibil pericol pentru R. Moldova.

25_moldova_join_ue_2
Același sondaj mai arată că 70% dintre respondenți cred că R. Moldova are o relație bună cu UE, 66% - cu România, 57% - cu Rusia, 52% - cu USA și 50% - cu Ucraina.

25_moldova_join_ue_3
Vizavi de Transnistria, 70% consideră că aceasta trebuie să fie parte a R. Moldova, fără a avea un statut special, 15% o văd ca parte a R. Moldova cu statut de autonomie, 3% cred că aceasta trebuie să fie parte a Federației Ruse, iar 7% pledează pentru independența acestei regiuni.

Totodată, dacă ar fi organizat un referendum privind aderarea R. Moldova la NATO, 43% ar vota împotrivă, 22% - pentru, iar 22% nu ar ieși la urne.

25_moldova_join_ue_4
Unul dintre segmentele recentului sondaj IRI este cel al opiniei cetățenilor față de instituții. Interesant este că opinia favorabilă a cetățenilor R. Moldova față de Mitropolia Basarabiei este foarte aproape de părerea pozitivă avută față de Mitropolia Moldovei.

25_moldova_join_ue_5
Astfel, 59% dintre intervievați au o opinie favorabilă față de Mitropolia Basarabiei, aflată cu numai 6 puncte procentuale sub încrederea acordată Mitropoliei Moldovei., cotată la 65% opinii pozitive.

Părerea negativă față de Mitropolia Moldovei este împărtășită de 26% dintre cetățeni, iar 28% nu au o părere bună față de Mitropolia Basarabiei.

Următoarele instituții care se bucură de încrederea cetățenilor Republicii Moldova sunt armata, cu 57% dintre răspunsuri și mass-media, cu 52% opinii favorabile.

La coada clasamentului se află partidele politice, față de care 14% dintre intervievați au opinie pozitivă.

Sondajul a fost realizat în perioada 23 septembrie – 17 octombrie, pe un eșantion de 1 514 respondenți. Marja de eroare este de +/-2,5%.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.