ISTAT – Românii continuă să vină în Marea Britanie în număr record

Email Imprimare PDF

26_romanii_marea_britanie_nr_record
Cele mai recente date publicate de Oficiul Național de Statistică arată că în perioada iulie – septembrie 2017 numărul lucrătorilor proveniți din România și Bulgaria (EU2) aflați în Regatul Unit a ajuns la 347.000, cu 90.000 (26%) mai mulți decât în perioada corespunzătoare a anului 2016, transmite www.emigrantul.it, preluat de Romanian Global News.

Numărul lucrătorilor din cele 14 state membre UE care au aderat înainte de 2004 (EU14) a crescut cu 45.000 pentru a ajunge la 987.000, în timp ce numărul celor proveniți din cele opt state foste comuniste care au aderat în 2004 (EU8) a scăzut cu 19.000 la puțin peste un milion.

Per total, numărul persoanelor din UE care lucrează în UK s-a ridicat în perioada iulie – septembrie 2017 la 2,37 milioane, cel mai ridicat din istorie, o creștere de 112.000 (dintre care 90.000 români și bulgari) față de perioada corespunzătoare a anului 2016.

Numarul lucrătorilor din UE înregistrase o ușoară scădere în perioada imediat următoare referendumului din 23 iunie 2016 în care electoratul britanic s-a pronunțat în favoarea ieșirii din Uniune, după care și-a reluat cresterea.

Cele mai recente date confirmă tendința de creștere accentuată a numărului de români din Regatul Unit după deschiderea totală pieței muncii pentru români și bulgari la 1 ianuarie 2014, într-un ritm mediu anual de circa 35%.

Numeroși directori de firme au cerut guvernului să ajungă cât mai repede la o înțelegere în negocierile cu UE cu privire la statutul cetățenilor europeni în Marea Britanie, estimat la peste 3,5 milioane, în caz contrar existând riscul unor consecințe severe pentru economie după 29 martie 2019, dată prevăzută pentru ieșirea Marii Britanii din UE.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.