ICR susține filmul românesc la Berlinala 2017

Email Imprimare PDF

20_berlinale_2017Luni, 23 ianuarie 2017, ora 13.00, va avea loc o conferinţă de presă organizată la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, București), dedicată participării românești la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film de la Berlin - Berlinală 2017, transmite ICR într-un comunicat de presă, preluat de RGN Press.

Vor participa criticul de film Iris Lackner (Israel), echipa filmului Ana, mon amour: regizorul Călin Peter Netzer, directorul de imagine Andrei Butică, actorii Mircea Postelnicu și Diana Cavallioti, co-scenariștii Cezar Paul-Bădescu și Iulia Lumânare. Va lua cuvântul și producătoarea Oana Iancu, prezentă la Berlinală cu două proiecte: Ana, mon amour și Căprioara. De asemenea, la conferința de la sediul ICR vor mai participa actorul Tudor Aaron Istodor, regizoarea Ioana Mischie și Alina Sălcudeanu, coordonatoarea Departamentului de Relaţii Internaţionale al Centrului Național al Cinematografiei, instituție care se ocupă, anul aceasta, de standul României la Berlinală. Din partea ICR, va participa președintele Institutului Cultural Român, domnul Radu Boroianu.

La ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, desfășurată în perioada 9-19 februarie 2017, Institutul Cultural Român susține participarea românească la următoarele secțiuni:

„Competiție" - „Ana, mon amour" de Călin Peter Netzer (echipa).

„Berlinale Talents": Ilinca Călugăreanu (regizor)

„Co-production Market" - proiectul de film „Căprioara": Bogdan George Apetri (regizor), Oana Iancu (producător)

ICR Berlin susține, de asemenea, standul românesc din cadrul European Film Market şi apariţia catalogului Romanian Films.

Din partea României au mai fost anunțate participări, astfel:

Berlinale Talents: actorul Alexandru Potocean, regizoarea Ioana Mischie, producătoarea Andra Popescu, operatoarea Carmen Tofeni, distribuitorul de film Matei Truță și scenarista Monica Stan

Shooting Star: actorul Tudor Aaron Istodor.

Premiera filmului „Ana, mon amour" va avea loc pe data de 17 februarie 2017 în cadrul Berlinalei, pelicula reprezentând filmul de încheiere al festivalului, urmând ca în data de 18 februarie să aibă loc întâlnirile cu presa.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.