„Hai să dăm mână cu mână” – sărbătorirea Unirii Principatelor la Cernăuți, ediția a II-a

Email Imprimare PDF

20_hai_sa_dam_mana_cu_manaDupă succesul acțiunii culturale de anul trecut, atunci când Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, a organizat la Cernăuți un spectacol cu ocazia Zilei Unirii Principatelor, liderii comunității românești din regiunea Cernăuți (Ucraina) și raionul Noua Suliță și-au exprimat dorința revenirii ICR cu o acțiune similară în data de 24 ianuarie 2017 – se spune într-un comunicat al ICR remis Centrului Media BucPress, preluat de Romanian Global News.

Astfel, pe scena Palatului Academic al Universităţii Bucovinene de Medicină din Cernăuţi va avea loc un concert de muzică patriotică și tradițională românească susținut de Ziua Unirii Principatelor (24 ianuarie 2017, ora 16:00) de către interpretul transilvănean Cătălin Hașa și orchestra.

Cei șase artiști se vor deplasa și în localitatea Vancicăuți din raionul Noua Suliță pentru a susține un concert similar în data de 25 ianuarie (ora 15:00), pe scena Casei de cultură din localitate. Acest moment va marca prima prezență a Institutului Cultural Român în această zonă. La concertul din Vancicăuți vor participa toți elevii școlilor de muzică locale, care vor audia în premieră un concert de muzică tradițională românească în limba română.

Merită menționat faptul că Cătălin Hașa este solist vocal în Ansamblul Folcloric al Județului Alba și reprezintă două zone folclorice: Valea Geoagiului (zona unde s-a născut și a crescut) și Podișul Secașelor (zona de proveniență a tatălui). Acesta face parte din noua generație de interpreți de muzică tradițională românească, alături de Tudor Furdui Iancu, Ionuț Fulea, Sebastian Stan și Bogdan Toma. Cătălin Hașa a obținut de-a lungul timpului numeroase premii la festivaluri și concursuri naționale de folclor, dintre care amintim Premiile I la faimosul Festival Național „Strugurele de Aur"(Alba Iulia, 2008), la Festivalul Național „Comoara Satelor" (Blaj, 2008), la Festivalul Național „Ion Cristoreanu" (Cluj, 2007), la Festivalul Național „Sus, sus , sus, la moți, la munte" (Câmpeni, 2007) și la Festivalul de folclor „Cântec Străbun" (Alba Iulia, 2007); Premiul Special la Festivalul „Mamaia" - (Mamaia, 2008); Marele Premiu la Festivalul Național „Felician Farcașiu" (Sebeș, 2007) și la Festivalul Național „Mureș pe marginea ta", Ocna Mureș, 2007.

Potrivit comunicatului ICR, printre partenerii și coorganizatorii seriei de evenimente din regiunea Cernăuți se numără Consulatul General al României la Cernăuți, Centrul Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi" din Cernăuți, Primăria Vancicăuți, Casa de cultură Vancicăuți.

Printre partenerii media ai evenimentului se numără portalul de știri BucPress din Cernăuți (www.bucpress.eu) și Radio Cernăuți.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.