Mădălina Diaconu: Insurecție lettristă pe scena Centrului Național al Dansului: ISIDORE ISOU - PERFORMANCE de LORÉ LIXENBERG și FRÉDÉRIC ACQUAVIVA

Email Imprimare PDF

20_madalina_diaconuCentrul Național al Dansului București (CNDB) deschide sezonul de spectacole în 2017 cu un eveniment în premieră națională, dedicat artistului francez de origine română Isidore Isou, fondatorul lettrismului.

Mezzo-soprana britanică Loré Lixenberg și compozitorul francez Frédéric Acquaviva vor prezenta câte un performance muzical inspirat de creațiile lui Isidore Isou în seara de joi, 23 februarie, de la ora 19.30, la Sala Stere Popescu din Bulevardul Mărășești 80-82. La nivel mondial, Lixenberg și Acquaviva sunt singurii muzicieni care explorează acest teritoriu mai puțin cunoscut din extrem de prolifica activitate a lui Isidore Isou, unul dintre cei mai importanți și versatili artiști români ai secolului XX.

Recitalul artistei va include piesele Neige (1950), Cris pour 5.000.000 de juifs égorgés (1947), Recherches pour un poème en prose pure (1950), Opus aphonistique n°1 (1959) și Poème aphoniste à fonctionnelle (1984). Performance-ul live va fi prefațat de o proiecție video a unui extras de două minute dintr-un film documentar de Orson Welles intitulat „Around the World in Saint-Germain des Prés", filmat la Librairie Fischbacher, Paris, 1955, cu Isidore Isou, Maurice Lemaître, Jacques Spacagna și Orson Welles.

Actul al doilea al serii prezintă Symphony n°4 : Juvenal, compusă de Isidore Isou în 2001. Piesa este orchestrată și realizată în 2003 de Frédéric Acquaviva, care o va spațializa live pe microfoane multiple, pe scena de la CNDB. Performance-ul include vocea lui Isidore Isou, pe solista Maria Faustino și corul lettrist compus dinJean-Baptiste Beck, Silva Gabriela Béju, Alain Bertaud, Nicole Brenez, Broutin, Jacques Chaumeix, Camille Cholain, Catherine Cousin, Lucienne Deschamps, Maria Faustino, Sylvain Monségu, Eric Monsinjon, Francois Poyet, Helene Richol, Marie-Thérèse Richol-Müller, Woodie Roehmer, Roland Sabatier, Jean-Louis Sarthou, Frédéric Studeny, Dany Tayarda.

Coordonatorul proiectului la CNDB este cercetătorul și criticul de artă Igor Mocanu.

Despre Isidore Isou

Isidore Isou este fondatorul lettrismului, un curent artistic, ideologic şi filozofic lansat la finele anilor '40 la Paris, ca reacţie critică la adresa dadaismului, suprarealismului și a celui de-al Doilea Război Mondial. Artistul s-a născut pe 29 ianuarie 1925 la Botoşani. La începutul anilor '40, Isidore Isou și-a petrecut o scurtă perioadă la Bucureşti, ca jurnalist de avangardă. Aici a publicat revista Da, în colaborare cu Serge Moscovici. Publicaţia a fost interzisă chiar de la apariţie. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, artistul s-a refugiat în Franța. Puţin cunoscută în România, activitatea artistică şi teoretică desfăşurată de Isidore Isou până în 2007, la moartea sa, acoperă aproape toate domeniile creaţiei şi gândirii umane: literatură, film, arte vizuale şi performative, filozofie, economie politică,ştiinţe. Teoriile lui Isou au determinat către finele anilor '60 apariţia altor curente radicale, precum Situaţionismul internaţional, prin influenţa exercitată asupra unor autori precum Guy Debord sau Gil J. Wolman.

Despre lettrism

Lettrismul este un curent artistic, ideologic şi filozofic lansat de Isidore Isou la finele anilor '40 la Paris. Lettrismul continuă și critică dadaismul și suprarealismul șiîși ia ca unitate de bază litera, eliberată de con¬strângerile cuvântului și sensului. Inițial curentul și-a pro¬pus o poezie fonetică, ulterior s-a radicalizat pornind de la poezia afo¬nistă, mentală, mută, infinitezimală, imaginară, inimaginabilă, până la o poezie supra¬tem¬porală, scrisă de toţi.

Despre Frédéric Acquaviva

Frédéric Acquaviva este un compozitor experimental autodidact din Franța, care trăiește la Berlin. El a publicat peste 20 de albume și a performat în numeroase spații din toată lumea, precum Palais de Tokyo din Paris, La Fenice din Venezia, Kantine Am Berghain din Berlin, Experimental Intermedia din New York, LSO St Luke din Londra etc. Deși nu se consideră un lettrist, Acquaviva este un specialist în acest domeniu, care a curatoriat mai multe expoziții (Passage de Retz, MACBA, Reina Sofia) și a scris cărți despre lettrism și membrii-cheie ai curentului, precum Gil J Wolman, Maurice Lemaître și, bineînțeles, Isidore Isou, pe care l-a cunoscut în 1998 și cu care a colaborat până în 2007, la moartea artistului. În prezent, Acquaviva scrie prima monografie despre creațiile artistice ale lui Isou pentru Editions du Griffon.

www.frederic-acquaviva.net

Despre Loré Lixenberg

Loré Lixenberg este o mezzo-soprană de renume mondial care a colaborat cu compozitori precum György Ligeti, Karlheinz Stockhausen, Frédéric Acquaviva, Georges Aperghis și Trevor Wishart, activând de asemenea ca artist vocal în mai multe proiecte, precum o orchestrație unică a rolelor de pian mecanic ale lui Conlon Nancarrow pentru propria voce, dar și creații proprii ca Prêt-à-chanter și Singterviews. Ea se implică de asemenea cu pasiune în performarea unor lucrări clasice din zona lettrismului și a poeziei sonore, cunoscându-i pe Bernard Heidsieck și Maurice Lemaître și împrumutându-și vocea unor creații ale lor. Lixenbergeste, de asemenea, prima mezzo-soprană care a prezentat, în mai multe rânduri, un recital inspirat de Isou, la Institutul Cultural Român din Stockholm și la Institutul Național de Istoria Artei din Paris.

www.laplaquetournante.org/01-lorelixenberg.html

Acquaviva și Lixenberg au fondat spațiul artistic La Plaque Tournante în 2014 în sectorul Neukölln din Berlin, care găzduiește o serie de 16 expoziții de-a lungul a patru ani, printre care și o retrospectivă dedicată lui Isidore Isou, care va avea loc în curând.

Drepturile de autor pentru imaginea de pe afiş, cartolină şi comunicat de presă sunt rezervate și aparțin: Isidore Isou, Partitions Commentées (11), oil on canvas, 55x46cm, 1988. Courtesy of Catherine Goldstein & Isidore Isou Estate. Reproducerea lor a fost făcută cu acordul posesorului.

Biletele costă 35 de lei, preț întreg, sau 20 de lei, preț redus, și se pot achiziționa online, de pe www.kompostor.ro, sau de la sala Stere Popescu înainte de începerea spectacolului.

În luna februarie elevii de la Colegiul Național I.L. Caragiale și studenții de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu sunt așteptați la spectacole pe baza carnetului de elev sau student, având intrarea liberă în limita locurilor disponibile.

Pentru detalii vizitați cndb.ro

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.