California, ecranul și filmul românesc contemporan

Email Imprimare PDF

20_romanian_film_festivalICR New York susține, și în acest an, participarea unor apreciate producții cinematografice din țara noastră la "Festivalul de Film Românesc de la Stanford University, UC Berkeley, San Francisco State University și University of California, Los Angeles (UCLA)", ediția a VI-a. Festivalul (http://www.rofilmfestival.com) va avea loc în perioada 20-25 aprilie 2017, la San Francisco și la Los Angeles, transmite Romanian Global News.

Amplul eveniment s-a consacrat cu succes drept un dialog interactiv despre filmul românesc contemporan, în spațiul academic american (studenți, cercetători în domeniu și public larg), la care participă - cum au demonstrat edițiile precedente ale manifestării din California – mii de reprezentanți ai marilor universități amintite și ai publicului cinefil (majoritar americani).

Anul acesta, în premieră, va fi organizat un eveniment cinematografic și la San Francisco Art Institute.

Filmele artistice care vor fi prezentate în festival sunt: "Bacalaureat", de Cristian Mungiu, "Câini", de Bogdan Mirică; "Aferim", de Radu Jude, "Dublu", de Catrinel Dănăiață, "Două lozuri", de Paul Negoescu și "Fixeur", de Adrian Sitaru. De asemenea, vor fi prezentate și documentarele: "Pădurea", de Sinisa Dragin, "Rețeaua", de Claudiu Mitcu, "Raisa", de Pavel Cuzuioc.

Din România, ca invitați speciali, vor fi prezenți Adrian Titieni, actor și regizor, Maria Dinulescu, actriță, Bogdan Mirică, regizor, și conf. univ. Doru Pop.

Proiectul de continuare a co-organizării Festivalului de film românesc, aflat acum la cea de-a șasea ediție, reprezintă continuitatea unui parteneriat de succes cu patru universități americane de prestigiu: Stanford University, UC Berkeley, San Francisco State Univesity și University of California, Los Angeles (UCLA). Manifestarea este cel mai important festival de film românesc care are loc în spațiul american, în influentul mediu academic din California.

Festivalul de Film Românesc de la Stanford University, UC Berkeley, San Francisco State University și UCLA a fost creat din dorința de a extinde și menține dialogul despre cultura română, prin prisma cinematografiei românești, în spațiul academic american. Ca și în anii precedenți, ediția din acest an a festivalului este organizată prin efort voluntar, fără nici un interes financiar, atât din partea echipei organizatorice, cât și din partea studenților, profesorilor și cercetătorilor din mediul universitar american.

Manifestarea culturală românească se desfășoară cu intrare gratuită.

Proiectul este inclus în planul anual pe 2017 al ICR New York, ca urmare a succesului înregistrat la edițiile antrioare ale festivalului. Prin acest proiect, ICR New York promovează filmul românesc și în California. Și de această dată, ICR NY a ținut cont atât de calitatea filmelor propuse, cât și prestigiul artistic al invitaților din România și din SUA.

Concret, la organizarea și finanțarea festivalului participă urmatoarele instituții: Special Language Program, Stanford University (SLP) & the Institute of Slavic, East European, & Eurasian Studies at the University of California, Berkeley (ISEEES), Europe Center, Stanford University, Language Center, Stanford University, Slavic Department, Stanford University, Honorary Consulate of Romania in San Francisco, The Workmen's Circle Northern California, Chair Diana Scott, the Drama Department, Stanford University, Department of Cinema, San Francisco State University, Blue Collar Films, UNAFF/UNAFF Traveling Film Festival, Palo Alto/Stanford, Casa Romana (Bay Area Romanian Community) și ICR New York.

Echipa locală a festivalului: Laura Toma, Producer/Director Romanian Film Festival Founder, Cultural Director Casa Română, Suzan Negip-Schatt, Producer/Director, Romanian Film Festival Founder, Lecturer Stanford University, Ludwig Galambos, Producer/Director, Romanian Film Festival Founder, Visiting Scholar, Stanford University și Florentina Mocanu, Producer/Director, Romanian Film Festival Founder, PhD Drama Stanford University.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.