ICR duce folkiști celebri la românii din Voivodina

Email Imprimare PDF


În data de 19.05.2017, Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, în colaborare cu Comunitatea Românilor din Serbia, organizează un concert folk la Liceul „Borsilav Petrov Brata" din Vârșeț, Serbia, în cadrul căruia binecunoscuții interpreți Andrei Păunescu și Adrian Beznă vor cânta melodii cunoscute ce se încadrează profilului comunităților românești din vecinătatea României, cu versuri după poeți români și abordând teme legate de identitatea națională, transmite corespondentul Romanian Global News din Voivodina.

Acest eveniment se încadrează în demersurile menite să aducă în conștiința publică a românilor din comunitățile istorice ideea apartenenței la națiunea română, efort necesar pentru a menține vitalitatea filonului românesc al spațiului cultural comun. Intrarea la eveniment este liberă.

Conform asociațiilor românești din Voivodina, în această regiune trăiesc aproximativ 35.000 de români. Comunitatea românească beneficiază de învăţământ public și mass-media în limba română, dar îi lipsește suportul financiar consistent pentru organizarea de proiecte culturale și educaționale. Comunitatea Românilor din Serbia este principala și cea mai reprezentativă asociație românească din zonă.

Născut în 3 mai 1969, la București, într-o familie de scriitori români (Adrian Păunescu și Constanța Buzea), Andrei Păunescu este scriitor (proză, versuri, memorialistică), jurnalist de presă scrisă (sute de articole în Flacăra, Jurnalul Național, Tango, Vremea, Totuși iubirea, Opinia națională, Market Research, Gracious Light etc), radio (Smart FM, Radio București) și televiziune (Antena 1, Tele 7, OTV), interpret de folk și rock (fondator al trupei Totuși, mii de concerte în toată țara și în lume, autor și interpret al unui mare număr de piese cunoscute, editor și coordonator de redacții, cadru didactic universitar în Jurnalism (din 1998, la Universitatea Spiru Haret București), grafician, președinte de fundații culturale.

Născut la Baia Mare în 1968, Adrian Beznă a fost membru al mai multor trupe de muzică rock, cele mai reprezentative fiind Rebeca și Teuton. Tot în aceeași perioadă, împreună cu membrii formației, cu Asociația Fun Rock și cu Fundația de Tineret, a organizat Festivalul Tabără Rock „Young rock for youngs" pe parcursul a 5 ediții cu participare masivă națională și internațională, eveniment mediatizat la nivel național de importanți parteneri. În anul 2002 a avut prima prezentare a conceptului „Cu lupii laolaltă", constând în lansarea unei „expoziții de poezie" scrisă pe 25 de lucrări în acuarelă. Cariera sa folk (deși a cântat multă vreme, fără să participe în mișcarea folk, un episod important pentru el fiind cele 2 săptămâni petrecute în Cenaclul „Totuși iubirea") începe prin 2005 cu organizarea primului eveniment din seria de „Întâmplări în orașul cu oameni", unde l-a avut invitat pe Vasile Șeicaru. Împreună cu prietenul și poetul Sorin Poclitaru a gândit și organizat o serie de evenimente importante pentru promovarea muzicii folk (în special în Bucovina și Basarabia), fiind nominalizat și câștigând titlul de cel mai important eveniment folk al anului 2010, oferit în Gala Foreverfolk.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.