Un monument al românilor de pretutindeni, proiect al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei cu ocazia Centenarului

Email Imprimare PDF


Episcopul Covasnei şi Harghitei, Andrei Moldovan, a anunţat luni, în deschiderea lucrărilor Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului că anul viitor, cu ocazia celebrării Centenarului Marii Unirii, la mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" din localitate se va ridica un monument dedicat românilor de pretutindeni, relatează Agerpres, preluat de Romanian Global News.

Episcopul Covasnei şi Harghite i a punctat faptul că monumentul se va numi „Arborele românilor de pretutindeni" şi vor fi reprezentate, inclusiv cu cifre, toate comunităţile de români din afara graniţelor, fie că este vorba de cei care trăiesc în jurul frontierelor şi Balcani sau în diaspora.

„Dorim să ridicăm în curtea mănăstirii Izvoru Mureşului un monument numit „Arborele românilor de pretutindeni" în care să marcăm fiecare ţară în care avem români, dacă este posibil cu cifre. Şi aici rog Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale să ne ajută şi să ne sprijine în ceea ce numim noi documentare a românilor. Avem foarte mulţi români plecaţi în diaspora sau cei din comunităţile istorice, care fac cinste ţărilor din care se află. De aceea, mănăstirea Izvoru Mureşului, fiind mama spirituală, leagănul neamului nostru românesc, îi aşteaptă pe toţi cu braţele deschise", a declarat episcopul Andrei Moldovan.

La deschiderea festivă a celei de-al XV-a ediţii a Universităţii de la Izvoru Mureşului au participat aproximativ 100 de persoane, din ţară şi din comunităţile româneşti din jurul frontierelor şi Balcani, printre invitaţi numărându-se parlamentari, reprezentanţi ai Guvernului României, lideri ai unor organizaţii civice.

În cadrul dezbaterilor care au loc la Complexul Sportiv Naţional Izvoru Mureşului se va analiza situaţia românilor din comunităţile istorice din jurul frontierelor şi din Balcani, dar şi a celor din ţară, tema centrală a evenimentului fiind "De la prima unire la Marea Unire. România şi românii de pretutindeni, încotro?".

Universitatea de la Izvoru Mureşului se desfăşoară sunt patronajul spiritual al episcopului ortodox al Covasnei şi Harghitei, iar mănăstirea din localitate mai este şi supranumită şi mănăstirea românilor de pretutindeni.

Manifestarea este organizată de Centrul Cultural Topliţa, împreună cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni din Bucureşti, Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe, cu sprijinul financiar al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Institutului Cultural Român, Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, în parteneriat cu Platforma Unionistă "Acţiunea 2012", Asociaţia "Răsăritul Românesc", Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Complexul Sportiv Naţional Izvoru Mureşului, Primăria şi Consiliul Local Voşlăbeni.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.