Evenimente culturale în Micherechi

Email Imprimare PDF

21_ps_siluan_al_ungariei
În localitatea Micherechi din Ungaria a avut loc vineri, 11 august 2017, un dublu eveniment cu caracter cultural-artistic, aniversar și comemorativ, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, preluat de Romanian Global News.

Mai întâi, la Casa de Cultură Gheorghe Dulău din localitate, în prezența Doamnei Primar Margareta Tat, a PS Siluan al Ungariei, a avut loc festivitatea de dezvelire a trei plăci. Două plăci comemorative, dedicate lui Gheorghe Nistor (1922-1987), dansator si membru fondator al Ansamblului de dansuri populare din Micherechi, care mai târziu a ajuns să îi poarte și numele și Teodor Covaci (1925-1987), cântăreț la vioară și maestru al muzicii populare românești.

De asemenea, o placă pentru Ansamblul Gheorghe Nistor, la aniversarea a 70 de ani de existență și rodnică activitate.

Manifestarea a fost deschisă prin cuvântul de salut adresat de Doamna Primar Margareta Tat, care a subliniat evenimentul dedicat aniversării ansamblului și comemorării unor personalități care au marcat viața culturală a localității și a prezentat câteva date importante din viața acestora.

Apoi au fost dezvelite plăcile respective, iar Episcopul Ortodox Român al Ungariei a săvârșit slujba de sfințire a plăcilor și o slujbă de pomenire pentru cei doi artiști omagiați, apreciind în mod deosebit rolul lor în promovarea localității, a identității și tradițiilor românești.

În sala festivă a Casei de Cultură a avut loc în continuare vizionarea unui film documentar despre Ansamblul de dansuri populare din Micherechi și cei implicați în promovarea acestuia, iar echipa Ansamblului a prezentat un dans popular românesc specific localității ungurești.

Cel de-al doilea eveniment important al zilei, devenit deja tradiție și ajuns la cea de-a XV-a ediție, a fost Festivalul Castraveților dedicat uneia dintre îndeletnicirile principale ale acestor locuitori români din Ungaria și anume legumicultura, care, de asemenea, a ajutat localitatea să se dezvolte mult din punct de vedere material și financiar, dar și cultural.

La deschiderea Festivalului, alături de cei menționați anterior, s-au mai adăugat și alți conducători ai comunității românești din Ungaria:

Ca și la edițiile precedente, au luat parte și artiști renumiți din România, de muzică ușoară, iar programul Festivalului a durat două zile.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.