Eugen Doga va susţine concerte la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, cetatea Soroca şi la „Manuc Bey”

Email Imprimare PDF

19_maestrul_eugen_doga
Maestrul Eugen Doga va susţine concerte în această săptămână la Căușeni, Soroca și Hâncești, în incinta monumentelor de arhitectură, care fac parte din patrimoniul național, transmite www.moldova.org, preluat de Romanian Global News.

Astfel, spectacolele vor avea loc la Biserica „Adormirea Maicii Domnului" din orașul Căușeni (21 septembrie), Cetatea Soroca (22 septembrie) și la Complexul istorico-arhitectural „Manuc Bey" din orașul Hâncești (23 septembrie).

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării Monica Babuc a menţionat astăzi la o conferinţă de presă că locațiile selectate vor servi un decor minunat muzicii maestrului Eugen Doga, acestea fiind readuse în patrimoniul nostru național grație partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova.

Ea a declarat că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a întreprins pe parcursul anului mai multe manifestări legate de aniversarea a 80 de ani ai marelui compozitor și urmează încă o serie de acțiuni menite să pună în valoare creația maestrului Eugen Doga.

În cadrul celor trei spectacole vor evolua Orchestra și soliștii Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu", Trupa Akord, Vitalie Advahov ș.a.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a organizat de la începutul anului alte câteva spectacole ale compozitorului Eugen Doga, printre care concertul de la Ateneul Român din București (26 aprilie) și cel de la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu" (7 mai), dar și concertul din 12 octombrie care urmează să aibă loc la Oradea, România.

De asemenea, în luna august, la Castel Mimi din Anenii Noi, a avut loc un concert din ciclul spectacolelor aniversare ale maestrului, organizate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării pe parcursul acestui an.

Toate aceste manifestări fac parte din programul de acțiuni culturale dedicate sărbătoririi compozitorului Eugen Doga, aprobat de Guvern la începutul anului.

Conform documentului, pe parcursul anului 2017 sunt preconizate spre desfăşurate o serie de activităţi culturale de omagiere a maestrului şi de promovare a creaţiei sale, precum organizarea concertelor aniversare, expoziţii de fotografii, montarea spectacolului de balet „Luceafărul", desfăşurarea spectacolelor camerale, editare de cărţi, organizarea întâlnirilor de creaţie cu participarea maestrului.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.