Întâlnire literară la Bruxelles cu Doina Ioanid si Jan Mysjkin

Email Imprimare PDF

23_DOINA_IOANID
Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română şi Arthis Artists organizează întâlnire literară la Bruxelles cu Doina Ioanid si Jan Mysjkinpe 27 octombrie 2017 la ora 18:30 la Arthis, Rue de Flandre 33, 1000 Bruxelles, transmite Romanian Global News.

Doina Ioanid

Născută în 1968, Doina Ioanid este poetă, absolventă a Facultăţii de Litere de la Bucureşti. În poemele sale în proză, textura cotidianului, supusă unei priviri amănunţite, se destramă şi se transformă. Bucurându-se de o critică foarte bună, operele sale s-au regăsit în mod sistematic printre cele mai bune lucrări în clasamente făcute de diverse reviste literare. Doina Ioanid a tradus în română mai multe cărţi din franceză, ca de pildă « Vara, la zece şi jumătate seara » de Marguerite Duras. Ea este astăzi redactor la Observator cultural, săptămânalul cultural cel mai important din România.

Poemul « Câinele galben » de Doina Ioanid a fost clasat printre cele ma frumoase 50 de poezii de dragoste din ultimii 50 de ani. Poemul a apărut în 2010, în volumul Ritmuri de îmblânzit aricioaica.

Doina Ioanid a fost nominalizată în Franţa pentru competiţia « Prix des Découvreurs 2016-2017 » destinată poeziei contemporane de limba franceză din lumea întreagă sau tradusă în limba franceză. Premiul este acordat de către l'Association des Découvreurs care-şi propune să promoveze poezia şi poeţii în mediul şcolar.

Ultima sa carte publicată în limba franceză, « Le Collier des cailloux, poèmes de passage », tocmai a apărut la sfârşitul lunii august la Atelier de l'Agneau, în traducerea lui Jan Mysjkin.

Doina Ioanid este pentru o lună în rezidenţă literară la Bruxelles, la Passa Porta.

Jan Mysjkin

Născut în 1955 la Bruxelles, Jan Mysjkin locuieşte între Paris şi Bucureşti. De când a descoperit România în 2001, a făcut mai multe traduceri din literatura română, atât în franceză cât şi în olandeză. Activitatea sa de traducator a fost încoronată de mai multe premii, printre care Brockway Prize, împărţit în 2009 cu Pierre Gallissaires, pentru traducerile în duo a poeziei olandeze. Tot el a tradus şi operele Doinei Ioanid ca şi recentul Collier des cailloux.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.