Regina soldat – expoziţie la Varşovia, cu ocazia Zilei Armatei Române

Email Imprimare PDF

15_regina_maria_soldat_varsovia
Institutul Cultural Român de la Varșovia în colaborare cu Asociaţia „România Culturală" și atașatul militar al Ambasadei României de la Varșovia vor evoca, în data de 25 octombrie, cu ocazia Zilei Armatei Române, personalitatea Reginei Maria, precum şi implicarea sa activă în campaniile din timpul Primului Război Mondial, transmite Romanian Global News.

Evenimentul, care va avea loc în incinta Ambasadei României de la Varșovia, va consta în deschiderea expoziției de fotografie Regina soldat, cuprinzând imagini care o înfăţişează pe Regina Maria participând activ la organizarea spitalelor de campanie, la îngrijirea răniţilor de pe front, precum şi la alte acţiuni caritabile, menite să ridice moralul militarilor români şi să aline suferinţa celor răniţi în timpul Marelui Război.

Expoziţia, curatoriată de drd. Anca Beatrice Todireanu, a fost realizată de ICR Varşovia şi Asociaţia „România Culturală", cu sprijinul următoarelor instituţii: Asociaţia Fondului Cultural Naţional, Statul Major General al Armatei, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Militar Național „Ferdinand I", Muzeul Brăilei „Carol I", Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Națională a României, Societatea Națională de Cruce Roșie din România, Palatul Culturii din Iași, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" din Iaşi, Muzeul Țării Oașului şi Asociația de Caritate din Armata României „Camarazii".

Evenimentul, la care vor participa înalți demnitari, corpul diplomatic și atașații apărării acreditați la Varșovia, va fi deschis de E.S. Ovidiu Dranga, Ambasadorul României în Republica Polonă, și Col. Romeo Tăbârcă, atașatul militar al Ambasadei României. Vernisajul va fi acompaniat de o recepție de gala, organizată în saloanele Ambsadei României de la Varşovia.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.