Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României

Email Imprimare PDF

11_sfantul_apostol_andrei
Sfântul Apostol Andrei este considerat creștinătorul României și ocrotitorul românilor, el fiind cel care a adus prima dată pe pământul strămoșilor noștri, cuvântul lui Iisus Hristos, transmite Romanian Global News.

În fiecare an, la 30 noiembrie, Biserica face pomenirea Sfântului Apostol Andrei. Este numit si „Cel întâi chemat", întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Sfântul Apostol Andrei a fost fiul lui Iona si fratele lui Simon Petru. Evanghelia după Ioan menționează ca înainte de a deveni ucenic al lui Iisus, Ioan a fost ucenicul Sf. Ioan Botezatorul (In. I, 35-40). Devine ucenicul lui Iisus, in urma mărturiei Sf. Ioan Botezatorul: „Iată, Mielul Domnului".

Sfântul Apostol Andrei – crestinatorul neamului romanesc

Potrivit traditiei si celor scrise de unii istorici si teologi din primele veacuri creștine, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra – cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul Marii Negre. Dar pana a ajunge aici, el a predicat in Asia Mica, de unde s-a îndreptat spre teritoriile amintite de la Dunăre si Marea Neagra.

In Istoria bisericeasca a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei (+ 339/340) scrie: „Sfinții Apostoli ai Mântuitorului, precum si ucenicii lor, s-au împrăștiat in toata lumea locuita pe atunci. După tradiție, lui Toma i-au căzut sortii sa meargă in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia...".

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.