Cristina Mihai : Fara patimă, despre alegerile parlamentare din 2016

Email Imprimare PDF

28_al_parlamentare_roAlegerile din acest an ne-au (şi mi-au) demonstrat pentru a "n+1" oară că obligativitatea prezenţei la vot este una dintre condiţiile funcţionării democraţiei, scrie corespondentul Romanian Global News din Ottawa, Cristina Mihai.

Sunt câteva aspecte care au răzbătut în urma alegerilor din acest an :

-absenteismul foarte ridicat, care nu mai poate fi motivat printr-o palmă sau vot de neîncredere dat de către popor politicienilor,

-idei tulburătoare şi periculoase vis-a-vis de existenţa statului românesc şi a identităţii noastre

-şi care ar fi calităţile care îi califică, oare, pe candidaţi ca să ne reprezinte?

Să le luăm pe rând.

Absenteismul, această opţiune păcălitoare, a depăşit anul acesta 50% din totalul celor cu drept de vot, ceea ce înseamnă că majoritatea nu este interesată de destinele ţării. Îmi veţi spune că sunt dezamăgiţi, scârbiţi de clasa politică şică neprezentarea lor la vot este de fapt un fel de atitudine punitivă. Dar, dacă vrem să fim realişti, ştim că acestă scuză se aplică la foarte puţini. Numărul mare de ab-senţi este aproape la fel cu cel de acum 4 ani şi cu cel de acum 8 ani şi reprezintă indolenţa cu care se tratează procesele electorale. O mare parte din vina pentru această stare de lehamite o au şi politicienii din ultimii ani, dar şi diverşii formatori de opinie care ne-au tot repetat că suntem un popor plin de defecte, că România nu merită ba una, ba alta şi, drept consecinţă, interesul pentru propria ţară şi pentru popor este în cădere liberă. Prin absenţa de la vot nu se rezolvă nimic bun, oricât de greu ne-ar fi (sau ne-a fost) să ne decidem pentru un candidat sau un partid.

Alegerile de anul acesta, organizate de către guvernul aşa-zis tehnocrat (ar fi fost tehnocrat dacă toţi sau aproape toţi miniştrii săi ar fi fost înalţi funcţionari şi specialişti practicanţi în administraţie publică), ne-au oferit surpriza unor alegeri la care am votat, din nou, listele partidelor. După încheierea votului, am asistat (pentru a câtă oară în ultimii 27 de ani?) la jocul perfid al redistribuirii voturilor. Anul acesta, de exemplu, minoritateta turcă şi tătară nu are niciun reprezentant în Parlament (dar acum va avea vice-premierul ţării), în schimb, UDMR-ul a primit un post la Constanţa. În Harghita însă, nu este niciun candidat de la un alt partid, afară de UDMR. Altfel spus, românii de acolo nu au niciun reprezentant ȋn Parlamentul propriei ţări. Straşnică democraţie!

Nu am mai ales candidaţi care să se străduiască să te convingă de calităţile lor, să te facă să le acorzi încrederea, datorită prestaţiei lor în societate şi, în mod special, în campanie. NUUU! Am votat partide şi un fel de platforme politice, unele mai consistente, altele foarte subţiri.

Îmi spunea cineva că intrase în panică în cabina de vot, pentru că nu recunoştea pe nimeni de pe listă. « Cu cine să votez? » a fost întrebarea şi a ales o varianta... clasică, a votat cu PNL pentru că e partid... vechi. Alţii , din motive similare, au votat cu PSD sau ...USR. Măcar şi unii şi alţii au o etichetă mai clară. La suprafaţă, cel puţin.

Ei, vor spune absenţii, păi nu este această situaţie o dovadă clară că nu ai ce să cauţi la vot? Nicidecum, pentru că întotdeauna vor fi candidaţi şi partide care vor avea ceva de spus şi, dacă « taci » int-o astfel de zi, îi laşi pe alţii să decidă pentru ţine. Din păcate, alegerile nu se anulează pentru că nu se prezintă 50% plus unu dintre alegători. Şi dacă s-ar prezenţa doar 10%, alegerile pot fi validate. Oricum, cinste celor care au votat, indiferent de cui i-au acordat încrederea. Nemulţumiţii de profesie ar fi trebuit să fi făcut minimul efort de-a se fi deplasat la urnă, iar pentru cei din emigraţie, de-a se fi înscris pe listele electorale. Unde sunt cei de acum 2 ani, care au ieşit în stradă, care au fost gata să sacrifice ore în şir, doar pentru a-şi exercita un drept democratic? Unde sunt tinerii care erau gata să înjure şi să-i pună la zid pe bătrânii şi oamenii simpli din România, pentru că votează diferit de cum vor ei, tinerii atoateştiutori? Să nu fiu înţeleasă greşit : îi iubesc pe tineri, dar unii (şi nu chiar puţini) dintre cei de acum doi ani au dovedit doar agresivitate şi aroganţă în exprimările lor pe diferitele reţele de socializare (şi nu numai). Şi, au mai dovedit şi faptul că şi ei pot fi « convinşi » (ca să nu zic, direct, manipulaţi) ca şi bătrânii pe care îi desfiinţau.

La Ottawa, de exemplu, au votat 144 de români dintr-o comunitatte de peste 5000. Acum doi ani, la prezidenţiale, a fost un record de peste 600 de alegători, deci de 4 ori mai mult. Unde sunt toţi ceilalţi? Să-şi fi pierdut actele de identitate? Să-şi fi pierdut interesul?

Aşa cum aminteam, am votat partidele, care s-au « pregătit » să nu spună prea multe lucruri concrete, afară de UDMR , care are drept scop clar ruperea Transilvanei de România. În oricare altă ţară din Europa, din America de Nord, din Asia chiar, un astfel de gest ar fi fost drastic sancţionat de către instituţiile abilitate ale statutlui şi de către societatea civilă şi, mai ales, de către votanţi. Dar, astea se întâmplă doar acolo unde oamenii au demnitate, un sentiment complex care include şi demnitatea individuală şi pe cea naţională.

Reintroducerea listelor de partid a redeschis uşa clientelei politice şi a îngustat dialogul real care ar trebui să fie între candidaţi şi alegători.

Pe cine am trimis în Parlament? Foarte mulţi din vechea gardă, dar şi oameni noi, extrem de tineri, de 24 de ani, de 26 şi de 27, alături de unii care abia au trecut de 30. Oameni care nu au nici experienţă profesională prea bogată (deşi CV-urile le sunt bine gonflate), nici experienţă de viaţă (mai mult de activişti civici/politici), care vor decide legile ţării, legi care vor trebui să fie, cel puţin teoretic, bune pentru toţi cetăţenii, indiferent de vârstă, sex, religie, de gradul de pregătire şi aşa mai departe. Uuf, că nu-i chiar uşoară nici politichia asta! În plus, aşa, ca o notă exotică (sau îngrijorătoare, depinde de cum vreţi să priviţi chestiunea), din ce în ce mai mulţi parlamentari români (pentru că deja avem listele cu cei aleşi), au dovedit că nu prea cunosc limba română, că o vorbesc prost, că le lipseşte vocabularul de bază al acestei limbi, dar ce mai contează, nu?

Ei sunt specialişti în diferite alte domenii, de la Litere (!?), la Tehnologia Informaţiei (ei zic IT), la Ştiinţe Politice şi aşa mai departe. Probabil că într-un viitor apropiat vom trimite în Parlament, cel mai important for decizional dintr-o ţară, oameni care abia au împlinit 18 ani sau chiar elevi de şcoală primară şi, de ce nu, ca să fim complet « democraţi », copiii de grădiniţă. Păcat că cei de la creşă nu se pot ţine bine pe picioare, că ar fi şi ei o opţiune « viabilă ».

În mod normal, sau dacă vreţi de modă (mai) veche, cei care ajung într-un astfel de for trebuie să fi făcut dovada competenţei profesionale, dar şi sociale şi, de-abia după 40 şi... de ani eşti gata , adică şi capabil, să oferi societăţii sfaturi şi decizii credibile. Întotdeauna vor fi excepţii, dar la noi sunt cam prea multe.

Şi, nu în ultimul rând, cred că trebuie să discutăm şi de un alt fel de campanie, oarecum la umbra celei oficiale, o campanie cam « ciudată », dusă de diferite organizaţii şi asociaţii, mai ales din mediul electronic. Este deja un obicei ca pe lângă bătăliile politice obişnuite, să apară şi testarea apelor în legătură cu diverse idei, care mai de care mai fierbinţi şi năstruşnice, referitoare la români, România şi valorile acestui popor. Am dat şi eu de aşa-numitul vot virtual prin care eşti îndrumat/îndrumată spre un partid/candidat, care ţi s-ar portrivi. Pe lângă întrebările normale care se pun, adică cele legate de numărul de parlamentari, de taxe şi altele asemenea, apar şi unele, chipurile, « inocente » . De exemplu, trei astfel de întrebări, surprinzătoare, voiau să ştie dacă minorităţile din Română ar trebui să înveţe limba română la şcoală, aşa ca toţi ceilalţi, adică să dea şi bacalaureatul din română, ca toată lumea, sau să înveţe acestă limba doar ca pe-o limbă străină? Adică să mai îndruge vreo două cuvinte şi...cam atât. Cine are minte de priceput înţelege unde bate o astfel de întrebare şi de ce. Ciudăţenia, dar şi semnalul de alarmă vin şi din cauza faptului că şi acum doi ani am dat de astfel de site-uri cu întrebări amestecate, adică şi legate de campanie şi de subiecte aparent fără legătură, precum studiul religiei în şcoli, educaţia sexuală la copii, alături de ȋntrebările referitoare la atribuţiile preşedintelui, ale guvernului şi altele din aceeaşi categorie. La scurtă vreme de la alegerile de acum doi ani (vă mai amintiţi?) a început o campanie înfiorătoare împotriva orei de religie în şcoală şi o alta pentru o educaţie sexuală cât mai mizerabilă, fireşte, adresată tot şcolarilor. Dacă se putea, celor cu vârsta sub 10 ani.

Pe bună dreptate, îmi pun întrebarea dacă aruncarea, ca din întâmplare, a subiectului legat de studiul limbii române, este cumva un preambul la vreo inţiativă menită să înfierbânte societatea românească? Sau, mai bine-zis, s-o îngenuncheze şi s-o umilească şi mai mult? Cui prodest? ŞI la ce?

În concluzie, alegerile din acest an au readus pe tapet necesitatea schimbării legii electorale (din nou), ca să putem vota omul (aşa s-ar mai primeni şi partidele şi societatea) şi ideea, de luat în seamă, a votului obligatoriu. Sunt ţări în UE (Belgia), dar şi în spaţiul anglofon (precum Australia), în care cetăţenii au datoria să voteze. Aşa nu mai decide o minoritate soarta ţării, iar ideea de democraţie are o fundaţie mult mai solidă. În plus, banii cheltuiţi pentru alegeri,nu se mai pierd în vânt, ca atunci când lumea nu se sinchiseşte să se deplaseze până la centrele de votare. Destinul ţării şi al nostru trebuie să ne intereseze pe fiecare şi, ȋntr-o anumită măsură, depinde şi de noi pe ce drum merg ţara şi naţiunea.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.