Apelul Asociaţiei Promo-LEX: Dodon să discute cu Putin problema dreptului la educaţie în Transnistria

Email Imprimare PDF

22_dreptul_la_educatie_transnistriaPromo LEX, solicită lui Dodon, în contextul vizitei la Moscova, intervenţia în asigurarea dreptului la educaţie şi executarea de către Rusia a Hotărârii CEDO în vederea despăgubirii reclamanţilor din Transnistria, care studiau în grafia latină, transmite Romanian Global News.

Asociaţia Promo-LEX, care a reprezentat 170 reclamanţi în cauza Catan şi alţii contra R. Moldova şi Rusia, solicită Preşedintelui R. Moldova, Igor Dodon să contribuie la garantarea dreptului la educaţie în regiunea transnistreană. Reprezentanţii Asociaţiei consideră că această problemă poate şi trebuie să fie abordată în cadrul discuţiilor pe care şeful statului le va avea cu omologul său rus în cadrul primei vizite oficiale din 16.01.2017 la Moscova, contribuind astfel la apărarea drepturilor şi intereselor constituţionale ale locuitorilor şi cetăţenilor RM din Transnistria.

"Facem apel către Preşedintele Republicii Moldova să abordeze în discuţiile sale cu omologul său rus problema drepturilor omului în regiunea transnistreană şi să solicite executarea Hotărârii Curţii Europene din 19 octombrie 2012, pentru a contribui la apărarea drepturilor şi intereselor constituţionale ale locuitorilor şi cetăţenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană", se menţionează într-un comunicat de presă al Asociaţiei Promo-LEX .

Prin Hotărârea Marii Camere a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) din 19.10.2012 a fost recunoscută încălcarea dreptului la educaţie a celor 170 de reclamanţi, iar responsabil de aceste încălcări a fost recunoscută Federaţia Rusă, iar câteva aspecte foarte importante, constatate de CEDO încă urmează a fi executate întru realizarea şi garantarea în egală măsură a drepturilor tuturor locuitorilor din stânga Nistrului.

Astfel, Curtea a considerat drept abuzivă evacuarea din strada Gagarin, oraşul Râbniţa a Liceului „Evrica", edificiului şcolii din strada Kosmodemianskaia, oraşul Bender a Liceului „Alexandru cel Bun", precum şi evacuării din oraşul Grigoriopol a Liceului „Ştefan cel Mare" în anul 2002.

De asemenea, Curtea a dispus încasarea sumei totale de 1 milion 70 mii euro, în calitate de despăgubiri morale pentru cele 170 victime precum şi costuri de reprezentare în faţa Curţii. Această hotărâre urma să fie executată până la 19.01.2013.

Totodată CEDO a constatat că legislaţia locală a aşa numitei Republici Moldoveneşti Nistrene („RMN") conţine prevederi discriminatorii şi incompatibile cu garantarea dreptului la educaţie tuturor locuitorilor din această regiune. Prevederile abuzive restrâng folosirea grafiei latine pentru funcţionarea şi predarea limbii române în acest spaţiu.

În decursul celor 3 ani, autorităţile Federaţiei Ruse (Agentul Guvernamental şi Ministerul Justiţiei al Federaţiei Ruse) au ignorat demersurile reprezentanţilor şi ale reclamanţilor de a executa hotărârea Curţii, iar drepturile persoanelor ce doresc să studieze în baza Programului (Curriculei) Educaţional al Ministerului Educaţiei de la Chişinău rămân încălcate în continuare.

În perioada 16-18 ianuarie, Dodon va întreprinde prima sa vizită oficială peste hotare în Rusia.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.