Aberațiile declarate de Dodon, COMBĂTUTE de cifrele privind relația comercială dintre R. Moldova și UE

Email Imprimare PDF

27_ue_hIgor Dodon, care s-a aflat la Bruxelles, a declarat recent la Moscova că, în cazul în care Partidul Socialiștilor din R. Moldova va câștiga viitoarele alegeri parlamentare, atunci Acordul de Asociere cu UE va fi denunțat în favoarea fortificării relațiilor cu Uniunea Vamală. Dodon a spus, în prezența președintelui rus Vladimir Putin, că R. Moldova a avut doar de pierdut, după ce a semnat Acordul cu UE, scrie www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.

Statistica oficială privind relațiile comerciale dintre R. Moldova și UE îl contrazice pe Igor Dodon și arată că țara noastră a început să exporte masiv pe piața comunitară, iar importurile din UE s-au micșorat considerabil,

Potrivit datelor Delegației UE la Chișinău, importurile UE din R. Moldova au continuat să crească, acestea majorându-se cu 5% în 2015, în pofida descreșterii relațiilor comerciale ale R. Moldova cu alte țări ale lumii. Aceleași date arată că schimburile comerciale dintre cele două părți au scăzut, într-adevăr, cu 6% în 2015, dar acest lucru s-a întâmplat din cauza unui declin puternic al exporturilor UE în R. Moldova - cu 11%, până la 2,08 miliarde de euro.

În 2015, UE a importat din R. Moldova bunuri în valoare de 1,2 miliarde de euro, în creștere cu 21% față de anul 2013, atunci când țara noastră încă nu aderase la Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC).

Astăzi, UE absoarbe 63% din exporturile totale ale R. Moldova, în creștere cu 10% față de anul 2014. Valoarea importurilor agricole din R. Moldova a crescut mai semnificativ - cu 9% în 2015.

În prima jumătate a anului 2016, atât importurile din, cât și exporturile către R. Moldova au scăzut cu 4% și, respectiv, 8%. Și comerțul bilateral total a scăzut în prima jumătate a anului 2016 cu 6%, comparativ cu perioada similară a anului 2015.

Totodată, statistica oficială mai arată că, în anul 2015, exporturile către UE ale unor produse moldovenești au continuat să crească. Tendința pozitivă continuă să se observe în prima jumătate a anului 2016 pentru semințele de floarea-soarelui, nuci, struguri, fructe uscate, grâu, orz, zahăr, unele tipuri de hârtie, îmbrăcăminte etc.

Experții afirmă că tendința pozitivă privind accesul mărfurilor pe piața europeană va spori în continuare, odată ce R. Moldova își va alinia standardele sale de sănătate și siguranță la cele ale UE. Reforma siguranței alimentelor va permite R. Moldova să exporte produsele sale agricole, în special produsele de origine animală. În general, dacă reformele în acest domeniu vor fi finalizate și implementate, atunci se preconizează că Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător va permite R. Moldova să-și mărească PIB-ul cu 5,4% anual.

Din cauza evoluțiilor din sectorul financiar al R. Moldova, care au coincis cu intrarea în vigoare a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, exporturile au înregistrat o scădere în termeni valorici, dar în volumul de facto exportat a înregistrat o creștere de până la 10%.

Este de menționat faptul că Acordul de Asociere cu UE și Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător permite R. Moldova să aibă relații comerciale cu țările din CSI, inclusiv cu Rusia.

Totodată, dacă R. Moldova ar denunța Acordul de Asociere și ar adera la Uniunea Vamală, atunci Chișinăul își va pierde suveranitatea comercială. Asta ar mai însemna că R. Moldova nu va putea să negocieze individual, ci prin intermediul Uniunii Vamale.

În același timp, denunțarea Acordului de Asociere înseamnă pierderea unei pieți de 450 de milioane de consumatori și un PIB de 13 trilioane de euro. Piața Uniunii Vamale reprezintă 170 de milioane de consumatori, cu un PIB net inferior celui din UE.

Experții economici naționali au făcut un calcul potrivit căruia, în cazul în care Federația Rusă nu impunea embargo la produsele din R. Moldova în 2014, importurile din R. Moldova nu depășeau oricum suma de 400 de milioane de dolari pe an. În același timp, R. Moldova a exportat mărfuri în valoare de 1,2 miliarde de euro pe piața UE în 2015.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.