Centrul Național de Resurse Umane pentru medicii români care vor să revină în țară

Email Imprimare PDF

29_florian_bodogMinistrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat, la Zalău, că începând de luni va funcționa în cadrul ministerului Centrul Național de Resurse Umane, prin intermediul căruia se va acorda asistență medicilor români din străinătate, care doresc să revină în țară, transmite Agerpres, preluat de Romanian Global News.

Bodog a precizat că are deja semnale din Germania și Anglia privind întoarcerea în România a unor doctori, ca urmare a majorării salariilor medicilor.

"E greu de găsit o soluție pentru a ține medicii în țară, însă avem câteva măsuri. În programul de guvernare avem creșterea salariilor medicilor, care e o măsură foarte bună și care cred că va ține și deja am solicitări de medici care doresc să se întoarcă în țară. Chiar acum, la ultima deplasare care am avut-o în Germania, am fost contactat de un șef de clinică de la o secție de chirurgie toracică, care ar dori să se întoarcă într-unul din orașele Arad, Oradea, Timișoara sau Cluj, unde este chirurgie toracică, dânsul fiind șef de clinică în Germania și dorește să se întoarcă în țară. Mai am solicitări din Anglia. Am și discutat cu omologul meu britanic, la întâlnirea de la Bonn, despre medicii care lucrează în Anglia, în condițiile în care e Brexitul. Sunt solicitări și de acolo să se întoarcă în țară", a precizat, sâmbătă, într-o conferință de presă, Florian Bodog.

Acesta a adăugat că medicilor care vor să revină în România li se va acorda asistență prin intermediul Centrului Național de Resurse Umane.

"Noi le vom acorda asistență. Prin programul de guvernare am prevăzut și am înființat, în cadrul Ministerului Sănătății, Centrul Național de Resurse Umane, care de luni va funcționa. Îl vom încadra cu personal și vom acorda asistență tuturor medicilor care doresc să se întoarcă în țară, indiferent dacă și-au făcut specializarea la noi sau în altă parte", a afirmat el.

Ministrul Sănătății a subliniat că se vor avea în vedere măsuri și pentru deficitul de medici din orașele mici. "Pentru orașele mici este o idee de a coborî rezidențiatul la nivel de spital județean. Adică aducem rezidenții în spitalele județene. Nu e niciun secret, dacă vin și muncesc aici cinci ani, unii se căsătoresc, alții se îndrăgostesc de oraș, alții de spital și vor rămâne", a conchis ministrul.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.