Deutsche Welle: Compromis previzibil: Dodon îi aruncă lui Plahotniuc „colacul de salvare”

Email Imprimare PDF

21_dodon_plahotniucDupă o campanie agresivă a PD de impunere a sistemului uninominal de alegere a Parlamentului (reformă contestată de societatea civilă), preşedintele Igor Dodon a lansat propunerea de compromis: sistemul electoral mixt, scrie Vitalie Călugăreanu pe www.dw.com, preluat de Romanian Global News.

„Eu nu voi permite ca proiectul lui Plahotniuc să fie implementat în Moldova", a declarat Igor Dodon. El propune ca 51 de deputaţi să fie aleşi pe liste de partid, iar alţi 50 - în circumscripţii uninominale. Dintre cei 50 de deputaţi aleşi pe circumscripţii, Dodon propune ca jumătate să fie din diaspora şi din regiunea transnistreană.

Aceasta deşi, la 31 martie 2017, preşedintele Dodon scria pe pagina sa de Facobook: „Pledez pentru păstrarea sistemului actual (pe liste de partid – n.n.). Vedem ce va fi în prima lectură, câţi deputaţi vor vota...".

Dodon s-a răzgândit

Acum, preşedintele pro-rus îşi argumentează schimbarea poziţiei prin faptul că democraţii ar fi „găsit" voturile necesare pentru a-şi propulsa iniţiativa privind votul uninominal, pe care o consideră „o catastrofă pentru toţi": „Dacă nu exista majoritate parlamentară pentru uninominal, nu veneam cu propuneri. Acum este evident că va fi votat proiectul PD", a explicat marţi Dodon. Potrivit lui, democraţii vor încerca chiar săptămâna aceasta să-şi treacă proiectul prin Parlament.

Chiar în ziua în care democraţii şi-au lansat iniţiativa privind trecerea la sistemul electoral uninominal, mai mulţi analişti politici de la Chişinău au menţionat că PD cere maximum (sistemul uninominal), isterizează societatea civilă, pentru ca ulterior, creând iluzia unei cedări, să obţină exact ceea ce vrea – sistem electoral mixt. Şi asta pentru că, până atunci, liderul PD, oligarhul Vlad Plahotniuc, a vorbit în repetate rânduri nu despre eventualitatea trecerii la sistemul uninominal, ci la cel mixt.

Isterizarea societăţii civile într-adevăr a reuşit. Au fost organizate numeroase dezbateri publice, unele mimate chiar de către guvernarea oligarhică, au apărut sondaje care arătau disponibilitatea populaţiei de a îmbrăţişa sistemul electoral propus de PD, iar mass-media controlate de guvernare au construit o adevărată campanie bazată pe un fals: „posibilitatea revocării mandatului de deputat de către alegători" – un drept al deputatului garantat de Constituţie (care poate fi modificată cu votul a 67 de deputaţi), nu de Codul electoral (care poate fi modificat cu 51 de voturi), prin amendarea căruia PD vrea să obţină schimbarea sistemului electoral.

Tandemul mascat Plahotniuc-Dodon: Păpuşarul şi unealta lui vor să se „conserveze" la putere

Marţi, la doar câteva minute după ce Igor Dodon şi-a lansat propunerea privind trecerea la sistemul electoral mixt, în poşta electronică a jurnaliştilor, la ora 13.06, a intrat un comunicat de presă (4008 de caractere) cu reacţia PD. Se presupune că acesta a fost scris din timp, deoarece fizic e ireal ca o persoană să scrie, să recitească şi să redacteze, să coordoneze la partid şi să expedieze un astfel de text într-un interval de timp atât de scurt. Democraţii îl acuză pe Dodon că a lansat iniţiativa privind sistemul electoral mixt „pentru a crea confuzie în societate": „Ceea ce fac socialiştii acum este un truc politic, o încercare de a împiedica votarea sistemului uninominal şi de a muta atenţia societăţii spre altceva, pentru a crea confuzie".

A reacţionat imediat Partidul Socialiştilor, care îi acordă suport politic parlamentar preşedintelui Igor Dodon. PSRM a reiterat că introducerea votului uninominal (propusă de PD) este inadmisibilă şi s-a anunţat convocarea Consiliului republican al partidului, pentru adoptarea unei poziţii consolidate privind trecerea la sistemul electoral mixt.

Maia Sandu şi Andrei Năstase, într-un glas: Dodon şi Plahotniuc, aceeaşi castă

„Introducerea unui sistem electoral majoritar pe circumscripţii uninominale sau a unui sistem electoral mixt nu urmăreşte altceva decât crearea premiselor pentru ca un singur partid, PDM, condus de oligarhul cu un antirating de peste 90%, pasibil de grele pedepse penale pentru furtul secolului şi spălătoria de zeci de miliarde ale mafiei ruseşti, să rămână la putere prin fraudă, corupere, manipulare şi după alegerile din 2018", de această părere este liderul Partidului Platforma „Demnitate şi Adevăr" Andrei Năstase. „În unele cancelarii occidentale, începând cu cea de la Bucureşti, continuând cu Bruxelles şi terminând cu Washington, unii împărtăşesc falsa iluzie că doar Plahotniuc mai poate salva Republica Moldova de pro-rusul Igor Dodon şi că, pentru menţinerea Moldovei orientată spre Vest, trebuie plătit orice preţ, inclusiv un compromis imoral cu oligarhul-coordonator. Eroare, minciună şi manipulare ordinară! Nu Plahotniuc ţine Moldova orientată spre Vest! El este cel care a compromis grav şi pe termen lung acest vector. Plahotniuc este cel care a facilitat câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Dodon, media holdingul său difuzând toată propaganda negativă şi mincinoasă împotriva candidatului opoziţiei pro-europene, Maia Sandu (la alegerile prezidenţiale din 2016 – n.n.)", susţine Năstase.

La rândul său, lidera Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, a menţionat că atât propunerea PD, cât şi cea a preşedintelui pro-rus Igor Dodon în ceea ce priveşte schimbarea sistemului electoral vin în contradicţie cu realităţile din Moldova. Potrivit ei, Dodon şi Plahotniuc au o agendă comună - să se menţină la putere cu orice preţ, pentru a continua să fure banii publici: „Schimbarea regulilor de joc nu ne avantajează pe noi, cetăţenii, în situaţia în care instituţiile statului nu asigură respectarea acestor reguli. În aceste condiţii, schimbarea sistemului electoral înseamnă un risc mai mare de fraudare a alegerilor. Noi, toţi cei care credem în democraţie, trebuie să le vorbim oamenilor despre pericolele acestor iniţiative şi să fim pregătiţi să ne apărăm votul", a comentat Maia Sandu.

Renato Usatîi: Dodon şi „colacul de salvare" aruncat lui Plahotniuc

Nici liderul formaţiunii „Partidul Nostru" (partid pro-rus), Renato Usatîi, nu susţine nici iniţiativa PD, nici pe cea a lui Igor Dodon. Într-un mesaj video plasat pe o reţea de socializare (Usatîi a fost dat în urmărire internaţională de către autorităţile moldovene), Renato Usatîi spune că ideea trecerii la sistemul electoral mixt, enunţată marţi, nu-i aparţine şefului statului: „În turul II al alegerilor prezidenţiale, Dodon a promis că nu va face alianţă cu Plahotniuc, dar astăzi a făcut cea mai mare greşeală – a aruncat un colac de salvare pentru regimul actual, pentru următorii zeci de ani", a spus Usatîi.

Nici PL, nici liderul acestuia, Mihai Ghimpu, parte a actualei guvernări, nu au comentat deocamdată ultimele evenimente de pe scena politică moldovenească.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.