Problema basarabenilor care au rămas fără cetățenie română, discutată la Chișinău

Email Imprimare PDF

Problema basarabenilor care au rămas fără cetățenie română, discutată la Chișinău
Mii de cetățeni ai Republicii Moldova care dețin și cetățenia României se confruntă cu problema documentării cu acte de identitate a copiilor minori, care nu au fost incluși în dosarele de cetățenie ale părinților lor. Acest subiect a fost discutat în cadrul unei dezbateri organizate “Atelierul Legislativ "Legea cetățeniei române, necesitați de ajustare", organizată” ieri, 17 mai, la Chișinău de deputatul din Parlamentul României, Constantin Codreanu, transmite Romanian Global News.

Într-o situație mai dificilă se află familiile emigrate în statele Uniunii Europene, ai căror copii s-au pomenit dintr-odată fără acte de identitate și fără dreptul de a-și continua studiile acolo, a subliniat președintele asociației ”Dreptul Basarabiei”, Oleg Spînu.
„Cunosc copii care sunt înscriși la școală în Italia sau în Spania, care au avut buletin la 14 ani și la 18 ani li s-a anulat. Cu siguranță, trebuie de făcut ceva”, a declarat Oleg Spînu.

Directorul unei companii de consultanță juridică, Ion Guștiuc, a subliniat că doar la compania pe care o reprezintă s-au adresat după ajutor câteva mii de cetățeni ai Republicii Moldova care dețin și cetățenia României, care au rămas fără dreptul de a-și perfecta documentele de identitate sau de călătorie.
„Avem peste 60 de mii de cetățeni care au fost asistați juridic de noi, dintre care cel puțin 12 mii se confruntă cu problema că nu au certificat de naștere românesc, nu au pașaport românesc sau le au aceste acte, dar nu le pot prelungi sau perfecta dacă sunt expirate”, a constatat Ion Guștiuc.
Această problemă a ajuns în atenția Guvernului României, care a elaborat un proiect de lege pentru remedierea situației. Dar, deocamdată, promovarea acestui proiect este tărăgănată, a menționat deputatul din Parlamentul României, Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara țării.

„Din păcate, soluționarea propriu-zisă trenează, dar am obținut ceea ce ne-am dorit, faptul că Guvernul s-a implicat în elaborarea unui proiect de lege. Acesta urmează să fie avizat. Doar că acest proiect de lege va viza un singur articol din Legea cetățeniei române. Ceea ce ne propunem noi astăzi la Chișinău este că, dincolo de faptul că transferăm simbolic procesul de legiferare de la București la Chișinău, venim cu un nou proiect de lege care să vizeze mai multe articole din Legea cetățeniei, care să înlesnească pe cât de mult posibil revenirea acasă a cetățenilor din Republica Moldova”, a precizat Constantin Codreanu.

Una dintre soluțiile pe care le-a propus Ministerul Justiției este ca cetățenii români aflați în această situație să dea în judecată statul român, a mai spus Constantin Codreanu. El a adăugat că nu agreează această idee, dar și faptul că, într-o fază finală, ar putea fi organizate chiar proteste, dacă problema nu va fi rezolvată.

Participanții la Atelierul legislativ au invocat, prin analogie, bunele practici și legislațiile euroconforme ale altor state membre ale Uniunii Europene, propunând preluarea celor mai reușite modele legislative care răspund atât intereselor legitime ale statului de a se consolida demografic și de a-și proteja cetățenii în țară și peste hotare, cât și intereselor cetățenilor.
Dezbaterea a vizat și domeniul transcrierii actelor de identitate, corupția și birocrația din domeniu, bogata jurisprudență a instanțelor române privind recunoașterea calității de cetățean român pentru românii din teritoriile României ocupate de fosta URSS.

Totodată, participanții la Atelierul legislativ au propus lansarea unui Memorandum cu privire la cetățenia românilor de la răsărit de Prut.

Participanții la Atelierul legislativ au convenit să se reunească la Chișinău, într-o nouă sesiune, la 10 iunie anul curent, când un proiect unic de lege pentru modificarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991 va fi definitivat.

Menționăm că a ceastă situație a apărut în 2015, odată cu discuțiile privind aderarea României la spațiul Schengen, când a fost sporit controlul la eliberarea actelor. Astfel, Direcția generală de pașapoarte, înainte de eliberarea documentelor, a început a face o verificare în baza de date, acolo unde o parte dintre copiii basarabenilor cu cetățenie românească nu se regăsesc.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.