Ce a discutat Președintele României, Klaus Iohannis cu directorul CIA, Mike Pompeo?

Email Imprimare PDF

28_iohannis_pompeo_cia
În a doua zi a vizitei sale în Statele Unite ale Americii, marți, 6 iunie a.c., Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a depus o coroană de flori la Monumentul Soldatului Necunoscut de la Cimitirul Național Arlington și a avut o întrevedere cu Mike Pompeo, directorul Central Intelligence Agency (CIA), transmite Romanian Global News.

 

Depunerea coroanei de către Președintele României în cadrul unei ceremonii solemne a reprezentat un omagiu adus memoriei și eroismului personalului militar american angajat în susținerea, cu prețul vieții, a păcii, libertății și democrației în Europa și în întreaga lume și a marcat recunoașterea sacrificiului suprem al generațiilor de militari americani căzuți pe fronturile din cele două războaie mondiale și din alte conflicte.

Momentul depunerii coroanei a presupus cel mai înalt ceremonial utilizat pentru un șef de stat: Președintele României a fost întâmpinat cu 21 de salve de tun și de garda de onoare și au fost intonate imnurile României și Statelor Unite ale Americii. Președintele Klaus Iohannis a fost condus la Monumentul Soldatului Necunoscut de generalul maior Michael Howard, comandantul districtului militar Washington.

Tot astăzi, Președintele României a avut o întrevedere cu conducerea CIA. Cu acest prilej, a transmis aprecierea pentru excelenta şi complexa colaborare dintre CIA şi partenerii de intelligence din România, bazată pe încredere, deschidere şi sprijin reciproc în arii de expertiză specifice, aspect ce întăreşte şi mai mult Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări.

Președintele Klaus Iohannis a arătat că România este un partener valoros pentru partea americană, în special datorită expertizei din regiunea Mării Negre, Balcanii de Vest și vecinătatea estică, inclusiv în ceea ce priveşte ameninţările hibride de pe Flancul Estic al NATO.

Președintele României a asigurat că țara noastră înţelege ca, inclusiv prin servicii de intelligence, să acţioneze ca un furnizor de securitate, pentru a contribui la eforturile internaţionale pe linie de securitate.

La rândul său, conducerea CIA a evidenţiat aprecierea pentru nivelul excelent al cooperării cu partenerii de intelligence din România, care se regăsesc în topul serviciilor de informații din Europa cu care are relații agenția americană, din punct de vedere al nivelului de încredere și al consistenței activității derulate.

Președintele Klaus Iohannis și directorul Mike Pompeo au avut, cu acest prilej, şi un schimb de vederi pe teme politico-securitare de actualitate: combaterea terorismului (cu accent pe eradicarea Daesh în Siria/Irak), amenințarea balistică/nucleară nord-coreeană, solidaritatea transatlantică, precum și stabilizarea Afganistanului.

Elemente suplimentare

Monumentul Soldatului Necunoscut a fost stabilit la 4 martie 1921 pentru omagierea militarilor americani neidentificați. În ansamblul memorial sunt dedicate secțiuni distincte pentru militarii căzuți în Primul și în Cel de-al Doilea Război Mondial, Războiul din Coreea și Războiul din Vietnam. Depunerea coroanelor de flori omagiale cu ceremonial militar, în onoarea soldaților americani căzuți la datorie, reprezintă un gest tradițional al fiecărui președinte al Statelor Unite. La 19 ianuarie 2017, Președintele-ales Donald Trump a marcat primul eveniment oficial din cadrul ceremoniei de inaugurare în funcție, prin depunerea unei astfel de coroane la Monumentul Soldatului Necunoscut.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.