Promo-LEX: „Dorința lui Igor Dodon de a decora militari transnistreni și ruși subminează suveranitatea Republicii Moldova”

Email Imprimare PDF


Intenția lui Igor Dodon de a-i decora pe paramilitarii transnistreni și pacificatorii ruși nu poate fi fundamentată juridic, gestul său fiind tratat de o bună parte a populației drept o sfidare a victimelor războiului din 1992 și, totodată, o sfidare a normelor juridice în vigoare, transmite asociația Promo-LEX, preluată de Romanian Global News.

Președintele Republicii Moldova Igor Dodon anunța, la 22 iulie 2017, că este gata de a "conferi distincții de stat militarilor moldoveni, transnistreni dacă vor dori, și pacificatorilor ruși, cu ocazia a 25 de ani de la crearea operațiunii de menținere a păcii". Igor Dodon își argumenta intenția prin faptul că aceasta ar fi o dovadă de apreciere la cel mai înalt nivel a acestei misiuni de pacificare.

Câteva zile mai târziu, la 26 iulie 2017, Dodon a semnat și a făcut public decretul său cu privire la decorarea unor reprezentanți ai Republicii Moldova și ai Misiunii OSCE în Moldova. Totodată, el a menționet într-o postare de pe rețele de socializare că au fost înaintate propuneri și cu privire la decorarea unor participanți la operațiunea de menținere a păcii din partea Federației Ruse și Ucrainei, doar că distincțiile pot fi acceptate doar „cu acordul țărilor, reprezentații cărora sunt".

Intenția președintelui Igor Dodon de a decora paramilitarii transnistreni și pacificatorii ruși, nu poate fi fundamentată juridic, gestul său fiind tratat de o bună parte a populației drept o provocare la adresa victimelor războiului din 1992 și o sfidare a normelor juridice în vigoare.

Totodată, Promo-LEX menționează că acțiunea de a conferi decorații unor reprezentanți ai forțelor militare străine și ai unor structurilor paramilitare ilegale, săvârșită de un cetățean al Republicii Moldova, în dauna suveranității, inviolabilității teritoriale a Republicii Moldova, dar, în schimb, în interesul altui stat, care își menține forțele de ocupare pe teritoriul Republicii Moldova, urmează a fi calificate drept ilegale.

Mesajul președintelui Dodon, în care spune că ar decora militarii transnistreni, "dacă ar dori", scoate la suprafață faptul că oferirea decorațiilor este mai degrabă o sugestie dată de președinte, în care ar recunoaște statutul unor forțe paramilitare ilegale, așa cum sunt cele transnistrene. Aceste acțiuni se încadrează în prevederile art. 282 din Codul Penal, unde se menționează că "organizarea, conducerea unei formațiuni paramilitare neprevăzute de legislația Republicii Moldova, precum și participarea la o astfel de formațiune, reprezintă o infracțiune". Procuratura are pe rol câteva cauze penale privind activitatea unor detașamente militare ilegale pe teritoriul Republicii Moldova, însă nu există nicio sentință.

Totodată, Legea 1123, din 30.07.1992, privind distincțiile de stat ale RM prevede că distincțiile de stat ale Republicii Moldova sunt ordinele, medaliile, inclusiv cele jubiliare, titlurile onorifice, care se conferă în semn de recunoștință și apreciere a meritelor persoanelor fizice și juridice ce s-au evidențiat în timp de pace sau în perioada operațiunilor militare. Iar art. 34 al Legii spune că "retragerea distincțiilor de stat se va efectua în cazul în care persoana decorată a săvârșit fapte ce contravin prevederilor Constituției RM".

Astfel, potrivit normelor legale vizate mai-sus, inclusiv art. 282 al Codului Penal, distincții de stat nu pot fi oferite militarilor transnistreni, aceștia făcând parte din structurile paramilitare ilegale potrivit Codului Penal RM,[4] și fiind o incompatibilitate prevăzută explicit de art. 34 al legii privind distincțiile de stat.

Oferirea distincțiilor de stat este cea mai înaltă formă de manifestare a aprecierii de către un stat. Promo-LEX vine să amintească despre unele "merite" ale forțelor "pacificatoare" atât de apreciate de Igor Dodon, care este gata să le decoreze. Nenumăratele cazuri de încălcare gravă a drepturilor omului, dar și multiplele incidente din ultimii ani, au demonstrat faptul că anume contingentul rus al acestei misiuni de pacificare joacă un rol de consolidare, de fapt, a regimului de facto de la Tiraspol. În diferite zone ale regiunii transnistrene, aflate sub controlul direct al pacificatorilor ruși, forțele paramilitare create de Tiraspol, și-au permis mai multe abuzuri, demonstrând părtinirea acestora.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.