Deputatul Constantin Codreanu la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului: “Importanţa românilor din afara graniţelor-crucială. Avem strategie dar nu o aplicăm”

Email Imprimare PDF

22_constantin_codreanu_izvoru_muresului
Preşedintele Comisiei pentru Românii din afara graniţelor din Camera Deputaţilor, Constantin Codreanu, şi-a exprimat, luni, 14 august, regretul că la această ediţie a Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului nu există un interes mai mare din partea Guvernului României şi a Preşedinţiei, întrucât problemele cu care se confruntă românii din comunităţile istorice şi din Republica Moldova trebuie să se afle în atenţia celor care conduc statul român, transmite Agerpres, preluat de Romanian Global News.

Deputatul Constan tin Codreanu s-a referit la faptul că un eveniment similar care a avut loc în Serbia s-a bucurat de atenţia preşedintelui şi a premierului şi a dat exemplul sprijinului pe care Ungaria îl acordă maghiarilor din afara graniţelor.

Deputatul român a vorbit, la rândul său, de bugetul insuficient al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, care este cel mai mic din Guvernul României, în condiţiile importanţa românilor din afara graniţelor pentru ţara noastră este una crucială.

„Strategie pentru românii din afara graniţelor există, dar din păcate rămânem doar la nivelul vorbelor şi uităm să trecem şi la nivelul faptelor, iar legat de importanţa românilor din afara României pentru stratul român, este evident că este crucială pentru că vorbim de 10 milioane de români în afara României, lucru amintit chiar în strategia pe care a elaborat-o Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. (...) Noi ne învârtim în jurul cozii pentru românii din afara graniţelor ţării şi am creat un Minister care are cel mai mic buget din guvernul României şi în loc să ne lăudăm cu acţiuni pe care le întreprindem , ajungem să ne lăudăm cu fonduri pe care nu le dăm pentru acţiunile care se întâmplă în afara României, pentru românii noştri din diaspora, din comunităţile istorice şi din Republica Moldova", a conchis Constantin Codreanu.

Aproximativ 100 de persoane, din ţară şi din comunităţile româneşti din jurul frontierelor şi Balcani, printre invitaţi numărându-se parlamentari, reprezentanţi ai Guvernului României, lideri ai unor organizaţii civice.

În cadrul dezbaterilor care au loc la Complexul Sportiv Naţional Izvoru Mureşului se va analiza situaţia românilor din comunităţile istorice din jurul frontierelor şi din Balcani, dar şi a celor din ţară, tema centrală a evenimentului fiind "De la prima unire la Marea Unire. România şi românii de pretutindeni, încotro?".

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.