Revoltător! „Criză de realitate” la nivel ministerial la București: „România este mulțumită de nivelul asigurării drepturilor minorității române din Ucraina”

Email Imprimare PDF

16_a_pastarnac_m
De ani de zile, comunitățile istorice românești din Ucraina trag semnale de alarmă cu privire la faptul că sunt supuse de către autoritățile ucrainene la un proces draconic de deznaționalizare. Politicile zeloase de asimilare ale Kievului față de etnicii români sunt arhicunoscute. Totuși, în pofida oricăror evidențe, nu același lucru se vede însă și de la nivel ministerial, unde pare a dăinui o neadecvare grosolană la realitate, scrie http://infoprut.ro, preluat de Romanian Global News.

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstârnac, a declarat, luni, la Kiev, în cadrul unei întâlniri cu ministrul ucrainean al afacerilor externe, Pavlo Klimkin, că România este mulțumită de nivelul asigurării drepturilor minorității naționale române din Ucraina, se arată într-un comunicat de presă remis de Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev, preluat de TOCpress.

„Suntem interesați de păstrarea identității etnicilor români care locuiesc în Ucraina și, în același timp, îi îndemnăm să fie cetățeni loiali ai statului lor și susținem necesitatea cunoașterii adecvate a limbii ucrainene de către toți cetățenii Ucrainei", a remarcat ministrul român, citat de Biroul de Presă al MAE de la Kiev.

În cadrul discuției, părțile au abordat o serie de chestiuni specifice legate de asigurarea drepturilor minorității naționale române în Ucraina și ale minorității naționale ucrainene în România și au convenit că ambele comunități trebuie să rămână un element-cheie al cooperării dintre cele două țări.

De asemenea, cei doi miniștri au convenit asupra pregătirii unor evenimente bilaterale la nivel înalt, în primul rând vizita oficială în Ucraina a președintelui României, Klaus Iohannis.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.