Noi aplicații în stânga Nistrului. Armata rusă de ocupație își antrenează lunetiștii

Email Imprimare PDF

20_trupe_de_ocupatie_ruse_lunetist
Trupele ruse de ocupație staționate ilegal în stânga Nistrului au desfășurat pe 14 septembrie, noi aplicații militare. De această dată lunetiștii din cadrul Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) s-au antrenat pentru a-și dezvolta capacitățile tactice, anunță serviciul de presă al Districtului militar Vest din cadrul Ministerului de Apărare al Federației Ruse, transmite www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.

La etapa de pregătire, o atenție aparte a fost acordată pregătirii psihologice a lunetiștilor. De asemenea, aceștia s-au antrenat asupra dezvoltării atenției și memoriei vizuale. În acest scop militarii au fost instruiți de psihologi în cadrul unor traininguri.

Lunetiștii au exersat asupra utilizării armelor de ultimă-generație, precum și a sincronizării maxime în timpul tragerii și a vitezei în doborâre a câtorva ținte.

Amintim că Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) a anunțat că cererea Republicii Moldova privind includerea pe agenda sesiunii a 72-a a Adunării Generale ONU a unui subiect suplimentar intitulat „Retragerea completă a forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova" este inclusă în lista punctelor suplimentare propuse spre înscriere în agenda Adunării Generale.

La 22 august R. Moldova a cerut ONU să includă retragerea trupelor ruse de ocupație(GOTR) din regiunea transnistreană pe ordinea de zi a celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale, care se va desfășura pe 12 septembrie.

Cererea a fost făcută prin intermediul unei scrisori semnate de către reprezentantul Parlamentului Moldovei la ONU, Victor Moraru, care susține că prezența trupelor ruse (GOTR) „reprezintă o amenințare la adresa păcii și securității internaționale".

„Guvernul Republicii Moldova, în conformitate cu articolul 11 din Carta Națiunilor Unite, cere ca subiectul retragerii complete a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova să fie inclus pe ordinea de zi a celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU", se arată în demers.

Rusia a declarat - prin reprezentantul său la ONU, Vasili Nebeznea - că cererea Republicii Moldova de a include problema retragerii trupelor ruse de ocupaţie din reginea transnistreană pe agenda celei de-a 72-a Adunări Generale a organizaţiei nu va conduce la un proces paşnic de reintegrare, ca în cazul formatului „5+2".

Totodată, amintim că Curtea Constituțională a Republicii Moldova a emis o hotărâre prin care califică orice unități militare străine de pe teritoriul R.Moldova, drept trupe de ocupație.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.