Guvernul a rezolvat problema privind acordarea cetățeniei române pentru minori. Mii de copii români erau afectați!

Email Imprimare PDF

16_guvern_tudose
Guvernul a modificat și completat cadrul legal privind acordarea cetățeniei române, modificările propuse urmărind reglementarea de o manieră detaliată a condițiilor privind dobândirea cetățeniei de către copiii minori ai cetățenilor străini sau fără cetățenie, transmite Romanian Global News.

În acest sens, Guvernul a decis ca acestor minori să li se acorde cetățenia la cererea părinților și odată cu aceștia. Cererea va fi depusă odată cu cererea părinților de acordare a cetățeniei române, în condițiile Legii nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial nr. 576 din 13 august 2010. În propunerea de reglementare este prevăzută condiția ca, la data cererii, copiii minori să domicilieze, în condițiile legii, în România.

De asemenea, sunt modificate şi dispozițiile cu privire la dobândirea cetăţeniei române de către copilul adoptat, fiind reglementate situaţiile în care adopţia se face de către soţul cetăţean român al părintelui firesc sau adoptativ, cetăţean străin, ori de către persoana de cetăţenie română care se află într-o relaţie stabilă şi conviețuiește cu acest părinte, în condițiile prevăzute de Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată, cu modificările ulterioare.

În ambele cazuri, dacă părinții nu cad de acord în privința cetățeniei minorilor, decizia va fi luată de tribunalul de la domiciliul minorului sau, după caz, de către instanța judecătorească competentă să încuviințeze adopția, ținând cont de interesele acestuia. Minorului care a împlinit 14 ani i se cere consimțământul, iar dacă devine major în timpul perioadei de soluționare a cererii, acesta va depune jurământul, în condițiile legii.

Minorilor care dobândesc cetățenia română odată cu părinții sau cu unul dintre ei li se va elibera certificat de cetățenie distinct de cel al părinților. Anterior modificărilor legislative aprobate în ședința de astăzi a Guvernului, minorii care dobândeau cetățenia română odată cu părinții sau cu unul dintre ei erau înscriși în certificatul de cetățenie al părinților.

Noile reglementări au fost adoptate prin ordonanță de urgenţă, pentru a elimina, cu efect imediat, aspecte care au generat interpretări divergente la nivelul autorităților cu atribuții în domeniu, urmate de numeroase litigii, soluționate definitiv sau în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătoreşti. În acest fel, dispozițiile aprobate sunt aplicabile și persoanelor cărora, prin hotărâre judecătorească definitivă, li s-au anulat, după caz, actele de stare civilă, mențiunile cu privire la dobândirea cetățeniei române înscrise pe acestea ori actele de identitate sau documentele de călătorie românești eliberate în temeiul actelor de stare civilă sau al mențiunilor cu privire la dobândirea cetățeniei române, sub motivul că nu au dobândit cetățenia română întrucât nu s-a parcurs procedura privind acordarea cetățeniei române la autoritatea competentă, odată cu părinții care au obținut cetățenia română.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.