Eurodeputatul Andi Cristea, apel către colegii din Parlamentul European: suspendarea finanțarării ar fi un semnal dezastruos de dezangajare politică față de R.Moldova, ceea ce Moscova și-ar dori

Email Imprimare PDF

29_eurodeputatul_andi_cristea
"E necesar, cred eu, să fim uniți ca familii europene și să avem în vedere obiectivul strategic și comun al familiilor politice europene de ancorare a Republicii Moldova în spațiul valorilor europene. Dacă nu reușim să lucrăm împreună la nivel european și cădem în capcana poziționărilor strict tactice, politice ale familiilor noastre individuale, R.Moldova nu va progresa, iar noi ca politicieni europeni vom deveni ostatici ai luptelor politice interne de la Chișinău", a spus Cristea într-un interviu pentru Europa Liberă în cadrul unei dezbateri în plenul Parlamentului European privind finanțarea în continuare a Republicii Moldova, transmite Romanian Global News.

"Eu nu înțeleg: cum poți să te declari susținător al apropierii Republicii Moldova de spațiul european și să ceri tu ca politician european responsabil sistarea sau suspendarea finanțării europene pentru Chișinău? E un nonsens. Ar fi un semnal dezastruos de dezangajare politică față de R.Moldova și față de vecinătatea estică și ar fi, practic, ceea ce Moscova și-ar dori", a completat Cristea, vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European.

În cadrul dezbaterii au fost susținute ambele puncte de vedere: atât cel al continuării furnizării de sprijin financiar R. Moldova, cât și cel al sistării ajutorului.

Andi Cristea a recunoscut că "lucrurile sunt departe de a fi perfecte în Republica Moldova, însă ar fi o greșeală majoră să considerăm situația actuală de stabilitate ca fiind un dat și să omorâm pacientul ca să reușim operația".

Dezbaterea a avut loc în preajma summitului Parteneriatului Estic din luna noiembrie, unde R.Moldovei, Georgiei și Ucrainei – țări care au semnate acorduri de asociere cu Uniunea Europeană – li se va propune un nou proiect, în care țările care fac progrese mai mari și mai rapide pe calea democrației să poată să primească ajutoare mai mari financiare din partea Bruxellesului, informează Radio Europa Liberă.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.